Connect with us

EVENIMENT

Aproximativ 2 milioane de măști furnizate de Ministerul Sănătății au ajuns la Cluj. Aproape 40.000 de persoane vor beneficia de acestea

Publicat


Cele 2 milioane de măști furnizate de Ministerul Sănătății pentru persoanele defavorizate din Cluj au ajuns astăzi la autoritățile județene. Reprezentanții DSP Cluj au preluat măștile de protecție, urmând să le distribuie fiecărei primării. Aproximativ 40.000 de persoane vor primi câte 50 de măști de la guvern.

Cine sunt beneficiarii

„Este un transport care conține aproximativ două milioane de măști. Ele vor fi distribuite de către Ministerul Sănătății prin intermediul Direcției de Sănătate Publică Județene către categoriile de persoane defavorizate, conform ordonanței de urgență. Adică persoanele care se încadrează la ajutor social, persoanele care au un grad de handicap, pensionarii cu pensie de până la 704 lei inclusiv și persoanele care beneficiază de ajutor pentru susținerea familiei”, declară prefectul Mircea Abrudean. Acesta mai adaugă faptul că fiecare beneficiar va primi câte 50 de măști.

Prefectul mai spune că acesta a fost un transport unic. Totuși, el ia în considerare faptul că începerea școlii ar putea fi un prilej prin care Ministerul Sănătății ar putea furniza mai multe măști fiecărui județ.

Prefectul Mircea Abrudean și Dorina Duma, directorul DSP Cluj

Ce spune DSP Cluj

„(n.r. Măștile) o să fie un sprijin pentru persoanele care nu și-au putut permite. Sunt măști de calitate, sunt măști care protejează cu adevărat”, declară Dorina Duma, directorul DSP Cluj. Aceasta adaugă faptul că în acest transport este vorba de măști chirurgicale cu triplu strat.

Directorul DSP precizează că nu poate spune cu exactitate ziua în care toate măștile vor ajunge la beneficiarii finali, dar explică faptul că primăriile le vor primi mâine sau poimâine. Mai departe, este datoria primăriilor să le împartă persoanelor care au solicitat aceste măști, adaugă Dorina Dume.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate