Connect with us

EVENIMENT

Aproape 400.000 de REFUGIAŢI din Ucraina. RĂZBOIUL i-a pus să-şi ia lumea-n cap

Publicat


refugiati

După declanşarea invaziei ruse în Ucraina joi, circa 368.000 de civili din această ţară s-au refugiat în ţările vecine, peste jumătate dintre ei intrând în Polonia, iar numărul lor ‘continuă să crească’, au indicat duminică responsabili ONU şi autorităţile poloneze, relatează AFP.

Acest număr ‘se bazează pe date puse la dispoziţie de autorităţile naţionale’, a subliniat Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi (UNHCR) într-un mesaj pe Twitter.

Cea mai mare parte dintre refugiaţi, adică peste 200.000 de persoane, au intrat în Polonia începând de joi, au anunţat duminică grănicerii polonezi.

Într-o singură zi, sâmbătă, grănicerii au precizat că au înregistrat 77.300 de persoane intrate în Polonia venind din Ucraina, iar duminică dimineaţă, până la ora locală11:00 (10:00 GMT) au înregistrat încă peste 44.000 de persoane suplimentare, a anunţat comandantul lor, Tomasz Praga, jurnaliştilor.

Cu trenul sau cu maşina, uneori chiar pe jos, cu puţine obiecte personale asupra lor, refugiaţii sunt luaţi în grijă fie de apropiaţi ai lor veniţi să-i caute, fie de dispozitivul de primire instituit de Polonia.

Alte ţări de la frontiera Ucrainei, ca Republica Moldova, România , Ungaria şi Slovacia au constituit de asemenea destinaţii pentru refugiaţi. AGERPRES

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate