ACTUALITATE
Antrenorul Universității Cluj, Costel Enache: Există oboseală, însă lucrurile se desfășoară destul de bine
Antrenorul Universității Cluj, Costel Enache, a prezentat primele concluzii, după prima jumătate a cantonamentului de la Mogoșoaia. El a afirmat că este mulțumit de evoluția jucătorilor săi, perioada de pregătire fiind extrem de solicitantă. „Studenții” s-au antrenat intens și au avut parte de două teste utile, cu CS Tunari (5-0) și FC Voluntari II (4-1).
Despre atmosfera din cadrul echipei
„Atmosfera este destul de bună. E o perioadă destul de grea. Antrenamentele se succed rapid, aproape în toate zilele am avut câte două ședințe de pregătire, iar în celelalte zile jocuri.
E mult de muncă, iar volumul efortului e foarte ridicat. E absolut normal și știm cu toții lucrum acesta.
Băieții sunt conștienți că perioada asta e una dificilă, dar au acceptat foarte bine efortul și situația până acum.
Există oboseală, e absolut normală în perioadele acestea de acumulare, însă lucrurile se desfășoară destul de bine.
Jucătorii sosiți în iarnă trebuie integrați pănă la reluarea campionatului
E o integrare destul de grea și anevoioasă. Ei vin cu alte idei, cu o altă filosofie. E normal. Noi am forțat puțin lucrurile pentru că timpul nu ne ajută foarte, foarte mult.
Avem doar patru săptămâni de pregătire și trebuie să grăbim puțin desfășurarea lucrurilor pentru a fi pregătiți în vederea meciului din Cupa României și imediat apoi pentru startul din campionat.
Nu am avut foarte multe antrenamente de ordin tactic. Va trebui să facem un mix între partea de acumulare fizică și tot ce avem de reglat din punct de vedere tactic, dar mai avem timp să ajungă și ei cu viziunea de joc aproape de ce ne dorim și noi să facem.
E clar că sunt jucători cu calitate, fotbaliști buni și muncitori și s-au integrat foarte bine în grup. Mai rămâne să mai conturăm automatismele de joc, să-i integrăm din acest punct de vedere.
Probabil că vor mai veni un jucător sau doi, afirmă tehnicianul „studenților”
Avem nevoie de concurență pe pozițiii și să acoperim bine posturile. Campionatul e lung, terenurile sunt grele, vremea e destul de dificilă.
Vor mai apărea suspendări, sper că nu și accidentări, însă noi trebuie să fim pregătiți pentru orice. Probabil că vor mai veni un jucător sau doi, însă nu depinde doar de noi.
Gabi Tamaș s-a accidentat ușor, fiind recuperat de staff-ul medical al clubului universitar
Tot timpul mai apar mici probleme. Sunt foarte multe antrenamente, iar contactul este destul de dur îm sportul nostru.
Numărul mare de antrenamente te solicită și mai apar mici probleme, cum ar fi o întindere de ligamente, o entorsă, un contact fizic mai dur.
Mai apar câte puțin, dar în momentul acesta nu suntem atât de afectați încât să zicem că unul din jucători lipsește din antrenament.
Gabi Tamaș a avut o problemă și a stat două zile separat de echipă și a făcut recuperare medicală și antrenament individualizat.
El și-a revenit între timp, iar în ceea ce privește restul jucătorilor, toată lumea este bine”, a afirmat antrenorul Universității Cluj.
Următoarele partide pentru „U” Cluj:
- FC Rapid București (Liga 2, locul 3): 27 ianuarie;
- CSA Steaua București (Liga 3, seria 4, locul 1): 28 ianuarie;
- SCM Zalău (Liga 3, seria 10, locul 1): 3 februarie;
- Unirea Dej (Liga 3, seria 9, locul 1): 13 februarie.
Prima partidă oficială a anului pentru echipa noastră va fi duelul din optimile Cupei României cu UTA Arad, care se va disputa în perioada 9-11 februarie.
Între 19 și 22 februarie, ”U” va juca în campionat pe terenul celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu.
Citește și
Victorie pentru „U” Cluj în amicalul împotriva Voluntari II
Victorie la scor pentru „U” Cluj în primul amical de la Mogoșoaia
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






