CULTURA
ANIVERSARE. Centrul de Studii Indiene al UBB Cluj-Napoca împlinește 8 ani. Oferă cursuri de civilizație indiană
Centrul de Studii Indiene al Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca împlinește, vineri, 8 ani de la înființare, a anunțat directorul acestuia, Mihaela Gligor.
”În decembrie 2014 mă aruncam în necunoscut, având ca plasă de siguranță doar pasiunea mea pentru India.
Pe 2 decembrie 2014, când anunțam deschiderea Cluj Center for Indian Studies at UBB, habar nu aveam ce responsabilitate uriașă îmi asumam. La deschiderea oficială, ce a avut loc pe 11 decembrie 2014, au venit primele întrebări: „vor fi cursuri, workshop-uri, schimburi, publicații”? Am răspuns că da, dar habar nu aveam cum se vor întâmpla toate astea
Și-apoi am luat-o încet, ardelenește… Mai întâi mi-am rugat prietenii ce au fost în India să mă ajute, să participe la întâlniri, conferințe, seri tematice, etc.
Apoi am construit povești în jurul poveștilor deja știute de majoritatea dintre noi: Maitreyi a fost, încă de la început, o piatră de temelie, un fel de magnet ce atrăgea publicul.
Apoi am avut cursuri de cultură și civilizație indiană și workshop-uri și seminarii cu specialiști. După o vreme, oameni pe care nu îi cunoșteam îmi scriau că și-ar dori să participe la evenimentele noastre.
Am avut de toate: conferințe, prelegeri, seri de film și de muzică, expoziții de fotografie, lansări de carte, concerte cu artiști indieni, ateliere de gătit, seri de meditație și yoga, lectură de poezie indiană, studenți indieni ce au venit la UBB grație programului Erasmus +, profesori importanți ce ne-au trecut pragul…
Centrul are o bibliotecă frumoasă și o revistă de profil, Romanian Journal of Indian Studies. În ultimul an am reușit și mijlocirea unor acorduri interuniversitare importante.
Parte a comunității UBB
În toți acești ani, alături de studenții și prietenii centrului, am editat câteva volume importante. Ne-am bucurat împreună la parada Zilelor Clujului și la alte evenimente. Centrul e parte a comunității UBB și deși uneori „imposibil” e cuvântul ce-mi vine prima dată în minte, mă bucur să găsesc resursele necesare și să fac „posibil” ceea ce credeam că nu e.
Cluj Center for Indian Studies at UBB e clădit pe pasiune.
Și-n toți anii ce s-au scurs mi-am dat seama, iar și iar, că fără pasiune nu aș fi realizat nimic. Nu știu încă ce urmează, dar știu că pasiunea e ingredientul principal.
La mulți ani, Cluj Center for Indian Studies at UBB! Mulțumiri tuturor celor care ne-au fost alături din 2014 până acum. Povestea merge mai departe… Alături de cei care iubesc India și incredibila sa cultură!”, a spus Mihaela Gligor.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






