Connect with us

ACTUALITATE

Angajații Prefecturii Cluj primesc un ”SPOR DE COVID” de 30% din salariul de bază

Publicat


Angajații prefecturilor din România care au desfășurat activități de combatere și prevenire a pandemiei de COVID-19 primesc 30% în plus din salariul de bază. Acest spor se acordă în baza OUG nr. 131/200.

La Prefectura Cluj, majoritatea angajaților beneficiază de acest spor de 30%. Prefectul Mircea Abrudean este de părere că nu ar trebui să fie considerat o tragedie acest spor pentru că oricum angajații prefecturilor din România au cel mai mic salariu din administrație.

Acesta face și o comparație cu un jurist al Prefecturii și un portar al Consiliului Județean care câștigă aproximativ aceeași sumă.

„Cei care se ocupă de COVID primesc acest spor, aprobat printr-o OUG. Având în vedere că angajații prefecturilor au cel mai mic salariu din administrație, cred că nu este chiar așa mare tragedia. Un jurist de aici câștigă cam cât un portar de la Consiliul Județean. Este un spor pentru ceea ce fac până la urmă.

Angajații Prefecturii nu au fost chiar în linia întâi, dar au gestionat tot ce înseamnă angrenajul instituțiilor subordonate sau coordonate în perioada stării de urgență și alertă, CJSU. Au fost și două rânduri de alegeri în care chiar s-au expus. Nu văd de ce așa multă agitație pentru un salariu care este cel mai mic din administrație”, a spus prefectul de Cluj, Mircea Abrudean.

Prefecții și subprefecții nu beneficiază de acest spor.

Potrivit unui document emis de Consiliul Județean Cluj în martie 2019 intitulat ”TRANSPARENȚA VENITURILOR SALARIALE PENTRU FUNCȚIILE DIN CADRUL APARATULUI DE SPECIALITATE AL CONSILIULUI JUDEȚEAN CLUJ”, un paznic debutant are un salariu de bază de 4.035 lei.

Ce spune OUG 131/200 referitor la sporul COVID

Art. 5. – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pe perioada stării de alertă instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, aprobată cu modificări şi completări prin Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Hotărârea Guvernului nr. 553/2020, cu modificările şi completările ulterioare, personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, a cărui finanţare se asigură de la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe”, beneficiază de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepţia prefectului şi subprefectului.

(3) Personalul din instituţiile prefectului care va beneficia de acordarea sporului se stabileşte prin ordin al prefectului la propunerea motivată a şefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea şi modul de implicare în prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi care au presupus un risc suplimentar şi/sau un volum mai mare de muncă.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate