Connect with us

EVENIMENT

Angajații APIA și fermierii din Cluj, pregătiri pentru proteste comune: Nu vă atingeti de cei care aduc bani europeni în țară

Publicat


apia

Angajații APIA din țară, inclusiv din judeșul Cluj, precum și fermierii, se pregătesc de ample proteste comune care vor avea loc în perioada următoare. Astfel, presedintele Federatiei AGROSTAR, Nicolae Ștefan, a dat semnalul de alarma celor peste 40.000 de membri ai federatiei cu privire la masurile de austeritate luate de Guvern. El a chemat la Bucuresti conducerile celor mai reprezentative sindicate afiliate la Federatie: APIA, AFIR, ANZ, Agentia Fitosanitara, Inspectoratele de seminte, ADS, ASAS si sindicatele din statiunile de cercetare pentru a stabili planul de lupta sindicală.

Mesajul său este de unitate si solidaritate. ”Luptam pentru drepturile noastre, pentru copiii si batranii si familiile noastre. Toti colegii din tara vor protesta. Nu trebuie sa mai repetam greseala cand am acceptat sa ne taie salariile si pensiile. Suntem o forta dar trebuie sa demonstram lucrul acesta”.

Fermierii se alatura protestatarilor

Fiecare organizatie isi va trimite la Bucuresti liderii care vor fi insotiti  numerosi oameni, pregatind proteste fara precedent.Ei sunt decisi sa protesteze pana la capat, sustinind ca nu se vor lasa pacaliti inca o data. Nicolae Horumba, unul dintre liderii Sindicatului National APIA, face un apel la toti salariatii APIA sa participe la proteste: ”Trecem printr-o perioada in care munca noastra este  pusa sub semnul intrebarii, iar efortul pe care-l depunem zilnic risca sa fie minimizat prin masuri de austeritate nedrepte. Nu este vorba doar de cifre. Este vorba de respect pentru munca noastra”

Presedintele orgaizatiei Cluj a Sindicatului National APIA, Ion Preda, este convins ca ”nu doar sindicalistii ci toti angajatii APIA din tara sunt revoltati si dornici de a protesta”.

”S-a asteptat doar semnalul presedintei S.N.APIA  de a pleca spre Bucuresti. Acesta a fost dat si din 12 iulie ora 12, vor incepe protestele in fata Ministerului Agriculturii. Se va sta in strada si o luna de zile, daca va fi cazul. Oamenilor le-a ajuns cutitul la os si nu mai pot suporta atata nedreptate”, a spus Preda.

Subvenții de 50 de miliarde de euro

Cea mai importanta agentie din cadrul Ministerului Agriculturii care a adus in tara subventii de peste 50 de miliarde de euro, are peste 4800 de angajati, dintre care peste 4400 se regasesc in tara, la Centrele Judetene.

Daca pana acum protestau doar centrele judetene, de data aceasta au confirmat participarea si salariatii de la APIA Central, dar si fermierii.

Unul dintre acestia, inginerul Iulian Bochis, care lucreaza circa 200 de hectare de teren in localtatea clujeana Borsa este revoltat de cum sunt tratati fermierii dar si lucratorii de la APIA: ”Guvernantii nostri lovesc tot in cei care muncesc. Fermierii lucreaza pe hotar, in timp ce salariatii APIA isi distrug ochii si neuronii in fata calculatoarelor, pentru ca noi sa primim subventiile la timp. Cand ma intorc noaptea de pe camp este lumina la APIA Cluj, uneori si la 10-11 noaptea.

Oamenii acestia lucreaza pana la epuizare. Ma mir cum rezista!  De multe ori, ma gandesc ca este mai usoara munca noastra decat a lor si ii compatimesc. Cu siguranta voi protesta alaturi de ei si nu voi merge singur ci cu alti fermieri. Mesajul meu pentru cei care ne conduc este categoric: Nu va atingeti de cei care trudesc pamantul si de cei care aduc bani europeni in tara. Daca o faceti, va fi pe raspunderea voastra. Noi, marii fermierii nu suntem ajutati si suntem nevoiti sa ne restructuram activitatea, in timp ce functionarii APIA sunt permanent discreditati”, a spus fermierul.

„Vor pune tara pe butuci prin masuri iresponsabile”!

Toata Agentia este revoltata, intrucat salariile se vor diminua drastic, plus alte drepturi pe care le vor pierde in urma masurilor care au fost sau vor fi luate de Guvern. Se mai vorbeste si de reducerile de personal care ii sperie cel mai mult pe salariati.

”Dupa volumul de munca pe care il avem, la APIA este nevoie de oameni in plus nu sa mai pierdem si din cei pe care-i avem. Dar iresponsabilitatea guvernantilor este mare si azi nu se tine cont de performanta. Este o batjocura fara precedent la adresa noastra, iar cei care iau asemenea masuri  nu inteleg raul pe care-l fac, dand foc la tara. Vor pune Romania pe butuci”, avertizeaza Preda.

S-au facut tabele cu participarea la proteste care vor fi inaintate si ministrului Agriculturii. Dar importante nu sunt tabelele ci participarea efectiva la mitingurile care urmeaza sa se desfasoare, cel putin in tot cursul saptamanii. In fiecare zi sunt prevazute proteste. Totul este calculat minutios pe zile si ore. Iar daca nu se va ajunge la un rezultat favorabil,protestele vor continua.

Oamenii sunt tot mai greu de stapanit

APIA Cluj are 119 salariati. Chiar daca numai jumatate dintre acestia sunt membri de sindicat, aproape toti salariatii sunt dispusi sa lupte pentru drepturile lor si vor raspunde chemarii presedintelui sindicatului. Vor castiga sau li se vor taia drastic veniturile salariale.

Pe langa protestele din capitala sunt prevazute proteste spontane la toate centrele judetene in semn de solidaritate cu cei care-i reprezinta in fata Ministerului.

Presedintele AGROSTAR si cel al S.N.APIA si-au mutat comandamentul la Bucuresti si au avut deja discutii telefonice cu ministrul Barbu, avertizandu-l despre amploarea protestelor.

”Oamenii sunt tot greu de stapanit. Ministrul este asteptat printre protestatari. Daca o va face inseamna ca ne intelege.  Ne-a asigurat ca nu avem de ce sa fim ingrijorati, in urma cu o luna de zille, cand am fost printre primii bugetari care au avertizat cu iminenta deschidere a conflictului de munca in urma preconizatelor masuri de austeritate. Nu a avut insa nicio aparitie publica in acest sens. Acum ne vom convinge daca este de partea noastra si ne sustine cu adevarat”, conchide Preda.

Avand experienta numeroaselor mitinguri pe care le-a organizat, Stefan Nicolae face un ultim apel catre protestatari: „Este pentru prima data dupa 1990 cand personalului public din cadrul MADR si institutiile subordonate i se taie fara nici un argument drepturi castigate cu sacrificii si cu multa munca.

Vor fi incercari de dezbinare intre noi, de provocare la gesturi care nu isi au locul la o asemenea actiune. Sa avem un comportament civilizat fata de oficialii MADR, fortele de ordine si reprezentantii presei. Liderii trebuie sa fie alaturi de oamenii care nu mai suporta nedreptatea”!

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate