ACTUALITATE
Andrei Baciu (Ministerul Sănătății): În 40 de zile putem avea 2 milioane de români vaccinați
Vicepreședintele Comitetului Național de Coordonare a Vaccinării anti-COVID-19, Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, este convins că va fi atinsă ținta de 5 milioane de români vaccinați până la 1 iunie, dacă în fiecare zi din următoarele 40 s-ar vaccina cu prima doză 50.000 de persoane.
Andrei Baciu a declarat la Digi 24, că este absolută nevoie de implicarea autorităților locale, mai ales în mediul rural, în vaccinare. În acest sens, luni va avea loc o întâlnire între autorități locale și conducerea CNCAV.
„Pentru primarii din mediul rural: implicarea este esențială pentru că accesul la informație este diferit. E esențial să poți să comunici tuturor locuitorilor, tuturor cetățenilor unui sat, unei comune faptul că în ziua cutare va sosi un centru mobil în localitate și să se înscrie pe listă, pentru cei nehotărâți să aibă toate informațiile, să le comunici. Ne dorim o armonizare a a tuturor acestor procese”, a spus Baciu.
Implicarea românilor din mediul rural
Acesta spune că este esențială comunicarea către populație a preotului, primarului, profesorului sau a medicului, dacă există, pentru că sunt persoane care au autoritate în fața comunității locale, mai ales în mediul rural.
Cu implicarea românilor din mediul rural se poate atinge ținta de 5 milioane de persoane vaccinate în România până la 1 iunie, spune Baciu.
„Suntem la 2,8 milioane de persoane vaccinate și trebuie să atingem acest target de 5 milioane de persoane vaccinate la începutul lunii iunie. Astăzi, de exemplu, au fost vaccinate 59.000 de persoane cu prima doză. Avem, grosier vorbind, 40de zile până la 1 iunie. Dacă avem 50.000 de persoane cu prima doză în fiecare zi, în 10 zile sunt 500.000 de persoane. În 40 de zile sunt 2 milioane de persoane. Deci suntem în grafic pentru atingerea acestui obiectiv, pe de o parte. Pe de altă parte, sigur că avem nevoie de aceste două modalități diferite: mediul urban și mediul rural”, spune vicepreședintele CNCAV.
Acesta precizează că CNCAV are sprijinul asociațiilor de pacienți și a diverselor organizații internaționale care pot convinge oamenii să vină la vaccinare și care au vaste canale de comunicare inclusiv în mediul rural. De asemenea, există organizații care au voluntari, care se implică inclusiv în mediul rural și care au venit către CNCAV spunând că vor să se implice activ în procesul de vaccinare.
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






