Connect with us

ECONOMIE

ANALIZĂ. Radu Georgescu: Luminița pâlpâie în Europa

Publicat


europa

Decizia Rusiei de a ataca Ucraina a provocat o scurtcircuitare a economiei mondiale, care se confruntă deja cu o creștere a inflației după doi ani de pandemie.

Țările europene sunt cele mai afectate de condițiile economie. Decizia generală de a impune restricții economice Rusiei ar putea provoca revolte populare în următoarele luni, într-o perioadă care va coincide cu cel de al șaselea val al pandemiei.

Investitorii din zona euro și-au pierdut încrederea în economia zonei euro, ceea ce a făcut ca indicele care măsoară acest sentiment a scăzut în iulie la -53,8 puncte, minim ce nu a mai fost atins din decembrie 2011.

Intrarea în recesiune a zonei euro, în ciuda eforturilor BCE de a permite creditarea economiei la costuri cât mai reduse prin menținerea aproape de zero a dobânzii de referință, va avea efecte nefavorabile asupra economiei românești, în a doua jumătate a anului curent. Aceasta va limita efectele benefice ale creșterii PIB în primul trimestru din acest an cu 5,1%.

Moneda națională a fost ocrotită și miercuri de politica BNR de folosire a cursului drept ancoră antiinflaționistă. Cursul euro a crescut marginal, de la 4,9411 la 4,9414 lei, într-o ședință în care transferurile se rezumau la culoarul 4,941 – 4,944 lei.

Un dolar = un euro

În așteptarea publicării datelor privind inflația din Statele Unite, euro se tranzacționa la marginea pragului de 1 dolar, în culoarul 1,0006 – 1,0051 dolari, față de 1,1374 dolari la începutul acestui an, respectiv 1,2249 dolari la debutul lui 2021.

Cursul monedei americane a scăzut de la maximul istoric de 4,9391 la 4,9222 lei.

Moneda elvețiană continua să se aprecieze față de cea unică, astfel că media ei a atins miercuri un nou record de 5,0307 lei.

Media lirei sterline a crescut de la 5,8385 la 5,8561 lei.

La jumătatea săptămânii, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 6,93 la 6,99%, maxim al ultimilor 12 ani.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,12 la 7,18%, nivel comparabil cu cel de la finalul lui octombrie 2010. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 7,28 la 7,33%.

A scăzut gramul de aur

Scăderea metalului galben la 1.723 – 1.732 dolari/uncie a făcut ca prețul gramului de aur să coboare la 273,5752 lei.

Decizia de marți a Băncii Naționale a Ungariei, venită la două săptămâni de la precedenta creştere, de a majora dobânda de politică monetară de la 7,75 la 9,75%, a permis monedei maghiare să se aprecieze de la minimul istoric de 413,78 la 410,43 forinți/euro. În schimb, media monedei poloneze s-a depreciat la 4,8399 zloți/euro.

Bitcoin a scăzut până la 19.252 dolari dar revenea apoi pe platformele specializate la 19.894 dolari. La rândul său, ether după o alunecare la 1.035 urca la 1.078 dolari.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Licitație pentru un cafe-bar în incinta Aeroportului ”Avram Iancu” Cluj. Ce suprafață are

Publicat

aeroport avram Iancu

Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj anunță o licitație publică pentru miercuri, 25 iunie, ora 09 în vederea închirierii unui spaţiu comercial destinat desfăşurării activităţii de alimentaţie publică în regim cafe-bar.

Viitorul cafe bar este situat în Terminalul Pasageri Plecări Schengen, zonă securizată, parter, și va avea o suprafață totală 78,92 mp.

Data-limită de depunere a ofertelor este miercuri la ora 08:50, iar ședința publică de deschidere a ofertelor va avea loc în aceeași zi ora 09:00, la sediul aeroportului, str. Traian Vuia, nr. 149.

 

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Guvernul Bolojan. Cum sunt împărțite ministerele. Vor fi 5 vicepremieri

Publicat

Bolojan

Noul Guvern care va fi condus de Ilie Bolojan va avea cinci vicepremieri, şase miniştri de la PSD, patru-PNL, patru-USR şi doi – UDMR, arată Agerpres.

PSD, PNL, UDMR şi USR au stabilit în acest sfârşit de săptămână propunerile de miniştri care vor face parte din Guvernul Bolojan.

Componența noului Executiv va fi:

Ilie Bolojan-premier

Marian Neacsu – vicepremier

Tánczos Barna – vicepremier

Dragos Anastasiu- vicepremier pentru reformă

Cătălin Predolu-ministrul Afacerilor Interne, vicepremier

Ionuţ Moşteanu-ministrul Apărării Naționale, vicepremier

Alexandru Nazare-ministrul Finantelor

Ciprian Şerban-ministrul Transporturilor şi Infrastructurii

Radu Marinescu-ministrul Justitiei

Radu Miruță-ministrul Digitalizării şi Economiei

Alexandru Rogobete-ministrul Sănătății.

Cseke Attila-ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației

Florin Barbu-ministrul Agriculturii

Florin Manole-ministrul Muncil

Andras Demeter Istvan-ministrul Culturil

Florin Barbu – ministrul Agriculturii

Florin Manole – ministrul Muncii

Andras Demeter Istvan – ministrul Culturii

Daniel David – ministrul Educaţiei

Oana Toiu – ministrul Afacerilor Externe

Dragoş Pislaru – ministrul Investițiilor şi Fondurilor Europene

Bogdan Ivan – ministrul Energiei

Diana Buzoianu – ministrul Mediului.

Citește mai departe

EVENIMENT

Cetățean străin arestat la Cluj. Era băut și a lovit cu mașina un tânăr pe trecerea de pietoni în Cluj-Napoca, apoi a fugit

Publicat

arestat

Poliția Cluj anunță că vineri seara în jurul orei 23.40, a fost înregistrat un accident de circulație pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca.

Din cercetările efectuate a rezultat că, un bărbat, de 36 de ani, cetățean străin, care se afla la volanul unui autoturism, ar fi acroșat un tânăr de 21 de ani, din Maramureș, aflat în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, ulterior părăsind locul accidentului.

”În urma evenimentului, tânărul de 21 de ani a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Conducătorul auto a fost depistat la scurt timp de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.

Alcoolemie uriașă

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, fiind înregistrată o alcoolemie de 1.27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, unde a refuzat recoltarea de mostre biologice. În temeiul probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind depus la un Centru de Reținere și Arestare Preventivă”, arată IPJ Cluj.

Bărbatul a fost prezentat, sâmbătă, instanței care a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 zile.

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și refuz de recoltare de probe biologice.

Citește mai departe

EVENIMENT

Drumeție pe Calea Partizanilor din Munții Apuseni, din toamnă. Grupul Șușman din Răchițele împotriva Securității

Publicat

De

Apuseni

În toamna acestui an, mai precis sâmbătă 20 septembrie, de la ora 10, se organizează prima drumeție pe Calea Partizanilor din Apuseni, care este primul traseu memorial-tematic din România.

Traseul a fost amenajat în 2024 prin locuri în care moții din Grupul „Susman” din Răchițele au luptat în anii 1950 împotriva trupelor Securității.

”Calea Partizanilor șerpuiește prin locuri interesante și peisaje copleșitoare. Cuprinde 9 panouri cu povestiri, informații și poze unice.

De asemenea, traseul beneficiază de o aplicație online în care sunt implementate ilustrații audio care fac experiența drumeției cu totul specială”, au transmis organizatorii proiectului.â

Icoanele luptei anticomuniste

Drumeția are loc în cadrul evenimentului ”Apuseni – Serbările Memoriei”, dedicat recuperării memoriei partizanilor din Gruparea ”Șușman” de la Răchițele, când va avea loc și vernisajul ”Teodor Șușman jr – Icoane ale luptei anticomuniste din Apuseni”.

De asemenea, duminică, 21 septembrie, interpretul Florin Dan Bota se va număra printre invitații speciali ai evenimentului acesta fiind un artist apreciat și reprezentativ pentru folclorul, portul și datinile „Țării Calatei”, unul dintre cele mai bogate spații etnografice ale Ardealului.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate