Connect with us

ACTUALITATE

ANALIZĂ. Radu Georgescu: Aprecierea dolarului ține INFLAȚIA sus

Publicat


Dolarul și gramul de aur s-au apreciat

În lupta sa cu inflația BNR se confruntă cu un nou adversar: aprecierea dolarului american. Creşterea monedei americane scumpeşte importurile, în principal al materiilor prime energetice, petrol sau gaze naturale. Se adâncește astfel deficitul comercial şi cel de cont curent şi, cel mai important, cresc prețurile, prin inflaţia adusă din exterior.

După ce a atins marți minimul ultimilor 22 de ani de 0,9901 dolari, euro se tranzacționa miercuri în culoarul 0,9926 – 0,9974 dolari, iar cursul monedei americane a scăzut de la 4,9225 la 4,9078 lei.

Tendința actuală se poate menține, piețele așteptând din partea Rezervei Federale nouă majorare a dobânzii de referință la ședința de politică monetară care se va desfășura în septembrie.

Până atunci este așteptată intervenția de vineri a președintelui Fed la întâlnirea șefilor marilor bănci centrale care se va desfășura în Statele Unite, la Jackson Hole.

„Actuala apreciere a leului poate fi pusă pe seama încasărilor de valută ale exportatorilor de produse agricole”

Dacă monedele din regiune s-au depreciat față de euro, leul a avut o evoluție pozitivă, media alunecând de la 4,8851 la 4,8818 lei. Înainte de deschiderea pieței locale euro a atins un minim de 4,843 lei iar tranzacțiile s-au realizat apoi în culoarul 4,879 – 4,885 lei.

Actuala apreciere a leului poate fi pusă pe seama încasărilor de valută ale exportatorilor de produse agricole dar și a vânzărilor de euro la care recurg străinii interesați de titlurile de stat în lei.

Moneda elvețiană a atins marți un minim de 0,9553 franci/euro, cea mai scăzută valoare începând cu 2015, iar media a atins miercuri un nou record de 5,1038 lei.

Cursul lirei sterline a fost stabilit la 5,7934 lei, aproape de valoarea din ședința precedentă.

Aprecierea monedei americane a făcut ca prețul gramului de aur să urce la 276,0922 lei, în timp ce metalul galben fluctua în culoarul 1.744 – 1.754 dolari/uncie.

Piața monetară era calmă iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,97%, nivel calculat joia trecută. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 8,12 la 8,13% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 8,26%.

Bitcoin stagna la 21.164 – 21.549 dolari iar ether se tranzacționa între 1.606 și 1.665 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Tânăr dispărut, căutat de familie la Cluj. Sunați la 112 dacă îl vedeți

Publicat

De

Tănăr dispărut

Poliția Cluj-Napoca a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că fratele său a plecat de la domiciliu și nu mai răspunde la telefon.

Szabo Szabolcs are 25 de ani și familia cere ajutor pentru a-l găsi.

Tânăr dispărut, căutat de familie la Cluj. Sunați la 112 dacă îl vedeți

Tănărul a plecat de la domiciliu, din județul Harghita.

Acesta are o înălțime aproximativă de 1,90 m, constituție astenică și păr negru.

Persoanele care pot furniza orice informaţii despre tânăr, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Citește mai departe

EVENIMENT

Dan Petrescu, după egalul cu Sepsi: E un punct mare. La CFR mereu ești contestat, indiferent ce faci

Publicat

De

Dan Petrescu

CFR Cluj a reușit să obțină un egal cu Sepsi vineri seara, pe teren propriu.

Antrenorul Dan Petrescu a fost din nou contestat, iar o parte dintre fani i-au cerut din iar să plece, după scorul de 3-3.

Dan Petrescu, după egalul cu Sepsi: E un punct mare. la CFR mereu ești contestat, indiferent ce faci

După meci, Dan Petrescu a declarat că în prima repriză elevii săi au jucat foarte bine.

“Au marcat și un eurogol. Ma bucur pentru Postolache pentru că presiunea era mare.

E un punct mare, dar la CFR mereu ești contestat, indiferent de ce faci”, a spus Dan Petrescu, care a precizat că o să aibă mai multe soluții la Buzău pentru ce se vor întoarce pe teren mai mulți jucători accidentați.

Dan Petrescu: Nu văd de ce trebuie să plec eu

“Ce e ciudat e că avem cel mai bun atac și una din cele mai slabe apărări… Și ce e ciudat, e că toate șuturile adversarilor se duc în poartă”, a declarat Dan Petrescu despre meciul cu Sepsi, dar nu numai.

Antrenorul CFR Cluj spune însă că e important că toți jucătorii sunt motivați.

Despre plecarea de pe banca de antrenor a CFR Cluj, cerută din nou de o parte dintre suporteri, Petrescu a spus că el își face treaba foarte bine.

“Sunt aici din 2017, am plecat, m-am întors, știu ce mă așteaptă.

Dar nu văd de ce trebuie să plec eu… Muncesc de dimineața până seara, echipa joacă foarte bine.

Eu îmi fac treaba, merg înainte și sper ca la final să am eu dreptate”, a mai declarat Dan Petrescu.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. O mașină a ars ca o torță pe A3, lângă Câmpia Turzii

Publicat

De

Mașină arsă

O mașină a luat foc și a ars pe autostradă în județul Cluj.

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în urmă cu puține momente pentru a stinge un incendiu care a cuprins un autoturism aflat pe autostrada A3, în apropiere de Câmpia Turzii.

O mașină a ars ca o torță pe A3 lângă Câmpia Turzii

Incendiul s-a manifestat generalizat, însă din fericire nu au existat victime.

Cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice la compartimentul motor.

La misiune a luat parte o autospecială cu apă și spumă.

Citește mai departe

CLUJ24 TV

VIDEO. Consilieră în adicții din Cluj: Câte pahare de alcool avem voie să consumăm pentru a nu fi declarați alcoolici?

Publicat

alcool

Invitată la podcastul Human Hub de pe Cluj24 realizat de Cristina Pintilie Șendrea, consiliera în adicții de la Asociația Christiana, aflată sub patronajulArhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, Claudia Varga, a declarat că alcoolismul este o boală care poate afecta viața noastră în cel puțin patru direcții: medical, social, economic și spiritual.

Printre altele, aceasta a menționat distrugerea relațiilor de familie prin comportament irational, a carierei, condusul sub influența alcoolului, de cele mai multe ori cu victime, accidente la locul de muncă și multe altele. La întrebarea simplă ”De ce beau oamenii?”, consiliera ne-a reamintit că alcoolul produce senzații de relaxare, de eliberare din stresul zilnic, o senzație de bine, la fel ca toate celelalte tipuri de adicții, cum ar fi drogurile sau țigările.

Adicțiile ne lasă fără libertate

Claudia Varga conduce un program celebru de recuperare a persoanelor care au căzut în patima alcoolului care se numește Minessota. Acesta a fost introdus în România în anul 2000 de către americanul Frantz Floyd și cuprinde 12 pași care trebuie parcurși de cei care sunt declarați alcoolici, primul pas fiind recunoașterea faptului că ești dependent, iar cel de-al doilea și cel mai important este ca dependenții să accepte o provocare ”Doar astăzi nu mai beau, nu mai fumez, nu mai iau droguri, doar astăzi!”. Floyd este și co-fondatorul programului Național Antidrog al Bisericii Ortodoxe Române.

Dependența este greu de stabilit în termeni medicali, cantitatea de alcool tolerată de organism diferă în funcție de masa corporală și de rezistența fiecărui organism în parte. Totuși, alcoolul se consumă ocazional și doar în porții mici, la bărbați poate fi de 5-6 unități, iar la femei de 3-4. O unitate se referă la un pahar, fie el de shot, de vin sau de țuică.

În prezent, aproximativ 100 de persoane sunt cuprinse în programul anti-alcool de la Cluj. Programul Sf. Dimitrie, de la Asocaiția Christiana este specializat în recuperarea din abuzul și dependența de substanțe și comportamente și are două centre acreditate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale ca furnizor de servicii sociale și abilitat de Direcția Națională de Probațiune.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax