Connect with us

EVENIMENT

ANAF lansează o nouă facilitate. Declarația Unică 2021 va fi precompletată

Publicat


ANAF anunță contribuabilii că persoanele fizice autorizate, liber-profesioniștii și alte persoane fizice care obțin venituri pe cont propriu pot acum să-și scoată Declarația Unică pe anul 2021 gata completată, prin Spațiul Privat Virtual, pentru a o depune până pe 25 mai.

Ministerul Finanțelor a anunțat vineri că persoanele fizice pot accesa declarația unică (formularul D 212) precompletată în baza informațiilor deja cunoscute de autoritățile fiscale.

Acest demers este parte dintr-o serie de măsuri implementate în scopul consolidării și eficientizării Spațiului Privat Virtual – spune ministerul.

Rubricile precompletate conțin veniturile realizate pentru anul 2020, impozitul pe venit și contribuțiile sociale eventual datorate pentru anul 2020, respectiv veniturile estimate pentru anul 2021. Sumele sunt completate în funcție de datele deja declarate de contribuabil, cum ar fi existența unui contract de închiriere, derularea unei activități independente sau a unei activități agricole.

„Documentul transmis are rol orientativ”

Descărcarea și transmiterea declarației unice se pot realiza prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV – ANAF). Acei contribuabili care nu au depus încă declarația unică pentru anul 2020 vor primi, începând de astăzi, declarația precompletată. Aceștia vor fi notificați despre încărcarea sa în SPV, dacă au acceptat comunicarea prin e-mail de la ANAF atunci când se primesc mesaje noi în portal.

Documentul transmis are rol orientativ. Acesta nu garantează nici corectitudinea sumelor, nici faptul că toate veniturile sau obligațiile fiscale care trebuie declarate se găsesc deja în forma precompletată a declarației unice. Sumele realizate și obligațiile fiscale trebuie verificate și completate de contribuabili în baza datelor efective, cunoscute de aceștia. Neprimirea declarației precompletate în contul SPV nu înseamnă că nu există obligația depunerii declarației unice de către contribuabil.

Termenul limită de depunere este 25 mai 2021

Pentru descărcarea declarației unice precompletate, persoana fizică trebuie să aibă cont în portalul SPV. Tot în cadrul SPV, se pot găsi și informații despre veniturile anilor anteriori, impozitate la sursă, precum cele din salarii, din dividende, din dobânzi sau altele.

Este important de subliniat că fiecare contribuabil trebuie să verifice datele precompletate în declarație pentru a se asigura că sumele declarate sunt cele corecte. Responsabilitatea finală privind sumele incluse în declarația unică aparține contribuabililor. În eventualitatea în care, ulterior transmiterii declarației unice, se constată erori și se dorește corectarea acestora, poate fi depusă declarația unică rectificativă.

25 mai 2021 este termenul limită de depunere a Declaraţiei unice – formular 212 şi a Cererii privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat – formular 230.

Sursa: Startupcafe.ro


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ADMINISTRAȚIE

Asociație a Corpului Consular din Cluj-Napoca. Din cine e formată

Publicat

De

Prefectul Clujului, Tasnadi István-Szilárd, a primit vizita unei delegații a Consulilor onorifici din Cluj-Napoca, la sediul Instituției Prefectului județul Cluj. La întâlnire au participat zece consuli onorifici.
• Mihaela CĂLUȘER- Consul onorific al Republicii Polone la Cluj-Napoca;
• Decebal Victor COTOC – Consul onorific al Republicii Tunisiene la Cluj-Napoca;
• Pascal FESNEAU – Consul onorific al Republicii Franceze la Cluj-Napoca;
• Ștefan GADOLA – Consul onorific al Republicii Kazahstan la Cluj-Napoca;
• Massimo NOVALI – Consul onorific al Republicii Italiene la Cluj-Napoca;
• Walterus Johannes Marius REIJERS – Consul onorific al Regatului Țărilor de Jos la Cluj-Napoca;
• Jose ARNAU USON – Consul onorific al Regatului Spaniei la Cluj-Napoca;
• Vasile-Andrei VITA – Consul onorific al Republicii Turcia la Cluj-Napoca;
• Carl-Henric WIDELL – Consul onorific al Regatului Suediei la Cluj-Napoca;
• Dorin ZĂGREAN – Consul onorific al Statelor Unite Mexicane la Cluj-Napoca.

Asociație de promovare a dialogului

Scopul întâlnirii l-a constituit prezentarea de către membrii delegației a intenției lor de a înființa o asociație a Corpului Consular din Cluj-Napoca, considerat un pas important în promovarea dialogului și diversității între aceste țări, precum și a intereselor comune economice și culturale.
”Asociația propune dezvoltarea unui cadru de comunicare și colaborare cu instituțiile publice de la nivel județean, în vederea sprijinirii cetățenilor străini care se află pe teritoriul județului – studenți, oameni de afaceri, muncitori”, a anunțat Prefectura.

Citește mai departe

EVENIMENT

IVERMECTINA, testată ca posibil TRATAMENT anti-Covid în Marea Britanie

Publicat

De

Cercetătorii de la Universitatea Oxford au început studiile privind folosirea Ivermectinei în tratarea Covid-19.

Controversatul medicament este administrat mai multor persoane cu vârsta de peste 50 de ani, diagnosticate cu Covid-19, care au simptome, potrivit BBC.

Ivermectina a ajuns în atenție după ce a fost promovată ca un posibil tratament împotriva infecției cu SARS-CoV-2 în America Latină și Africa de Sud, deși nu a fost aprobat pentru tratarea Covid-19.

Medicamentul a fost folosit și de mulți români, pentru tratament și prevenție.

În Uniunea Europeană, comprimatele de Ivermectină sunt aprobate pentru tratarea unor infestări cu paraziţi, în timp ce preparatele cu Ivermectină pentru piele sunt aprobate pentru tratarea unor afecţiuni cum ar fi rozaceea.

Ivermectina este, de asemenea, autorizată pentru uz veterinar la o gamă largă de specii de animale pentru combaterea unor paraziţi interni şi externi.

Agenția Europeană a Medicamentului nu recomanda acum trei luni utilizarea Ivermectinei pentru prevenirea sau tratarea Covid-19, spunând că nu sunt suficente studii.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujul intră joi sub COD PORTOCALIU de CANICULĂ. Ne așteaptă două zile de FOC

Publicat

De

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu care este valabilă și pentru județul Cluj.

Codul portocaliu este valabil pentru zilele de 24 și 25 iunie iat zonele afectate sunt cea mai mare parte a Transilvaniei și Oltenia.

Potrivit meteorologilor, joi, 24 și vineri, 25 iunie în sud-vestul și centrul țării, valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă și disconfort termic accentuat.

Citește și: A venit CANICULA la Cluj-Napoca. Ce trebuie să facem

Se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 37 și 39 de grade în Oltenia și între 35 și 37 de grade în cea mai mare parte a Transilvaniei.

Valorile nocturne nu vor coborî, în general, sub 20-22 de grade Celsius.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Clujeni, nu UDAȚI grădinile cu apă de la robinet. APEL la economia de apă pe CANICULĂ

Publicat

De

Compania de Apă Someș a făcut un apel la clujeni pentru stoparea risipei de apă, avertizând că dacă se udă grădinile și spațiile verzi cu apă de la robinet alții vor rămâne fără apă. 

”Odată cu venirea sezonului călduros, experiența Companiei de Apă Someș arată că o parte, uneori importantă, a apei potabile din rețeaua publică de distribuție, este folosită pentru udarea grădinilor, serelor, livezilor, curților etc. ceea ce poate ocaziona lipsa de debit sau chiar lipsa totală a apei pentru satisfacerea nevoilor umane și gospodărești minime, pentru consumul uman al celor aflați în aval de cei care folosesc apa în alte scopuri, privându-i astfel de un drept vital”, a arătat Compania de Apă Someș.

Ce scrie în contract

Reprezentanții companiei adresează un apel insistent concetățenilor care derulează astfel de activități agricole să nu mai utilizeze apa potabilă pentru scopuri agricole și de grădinărit, utilizând pe cât posibil apa din alte surse (fântâni, puțuri, etc).

”Dacă nu se fac eforturi de a reduce consumul de apă potabilă pentru agricultură, există posibilitatea ca utilizatorii să fie privați de dreptul vital de a avea minimul de apă pentru spălat, băut și alte necesități zilnice.

Reamintim tuturor utilizatorilor deserviți de Compania de Apă Someș S.A că legislația  în vigoare descurajează utilizarea apei potabile distribuită prin rețelele publice în alte scopuri decât pentru satisfacerea nevoilor strict gospodărești.

Aceste prevederi sunt cuprinse și în contractul de furnizare/prestare a serviciului încheiat de CASSA cu fiecare client”, mai arată compania.

Apa de la robinet pentru igienă

Compania de Apă Someș S.A reia apelul adresat pe parcursul anilor utilizatorilor din întreaga arie deservită în județele Cluj și Sălaj, în particular către cei din zona rurală, de a utiliza apa potabilă din rețea strict pentru satisfacerea consumului personal, igienei și necesităților gospodărești normale și de a nu afecta disponibilitatea apei pentru alți concetățeni, prin utilizarea ei în scopuri de grădinărit și agricultură.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate