Connect with us

ACTUALITATE

AMINTIRI ÎN UNIFORMĂ ALBASTRĂ/ Cum a fost recuperat portmoneul unei doctorițe, ”dispărut” din Parcul Central

Publicat


Fostul purtător de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, s-a pensionat anul trecut, dar a rămas aproape de presă. Prin intermediul Cluj24, acesta rememorează fapte și întâmplări din timpul celor peste 30 de ani de activitate în cadrul rubricii ”Amintiri în uniformă albastră”.   

Copii și polițiști

Eram de ceva timp la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și aveam destule proiecte de prevenire în derulare. Unul dintre cele mai mari era Orășelul Copiilor. Proiect mare în care erau angrenate toate formațiunile, de la Prevenire, Proximitate, Ordine Publică, Rutieră, Serviciul de Acțiuni Speciale, Criminaliștii și ultimii dar nu cei din urmă, cei de la Administrativ (asta ca să le fac în ciudă unora care nu mai suportă uniforma de polițist și „vrea mușchii lor” la Ministerul Justiției).
Dar acolo, la „Orășel” erau mulți, erau Jandarmii, erau cei de la ISU, erau Polițiștii Locali dar și alte instituții, multe, aproape toate instituțiile publice și nu numai pentru că tema era Orășelul Copiilor, iar ei, copiii, trebuiau să se familiarizeze cu instituțiile și cu modul în care este organizat și funcționează un oraș, fie el și în miniatură.
Așadar eram acolo cu toții, lumea de pe lume, copii însoțiți de părinți și bunici, copiii dezinvolți sau mai timizi dar cu toții curioși, iscoditori, cu întrebările la ei.

Atenție la poșete

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” avea un stand la care mai mulți medici rezidenți, tineri dar mai ales naivi și idealiști primeau copiii și se ocupau de ei cu pasiune. Nu, să știți că nu am scris naivi din greșeală.
Pentru că fiind tineri, entuziaști, încântați de copiii care îi vizitau, NU au observat ceea ce noi, polițiștii și jandarmii, „vulpi bătrâne”, observaserăm, un grup de copii care treceau de la un stand la altul fără să fie interesați de ceea ce se întâmpla la standul respectiv.
Erau peste tot și nicăieri. Am trecut pe la standul rezidenților și le-am atras atenția să nu lase pe masă poșetele și borsetele însă atenționarea mea, a fost ca să mă exprim așa, ignorată.

În genunchi în Parcul Central

La ceva timp, unul dintre rezidenți, un tânăr, vine la mine și îmi spune că uneia dintre colegele lui i-a dispărut portmoneul de pe masă. Dispărut, NU furat, … dispărut … După ce am dat o „geană” scurtă prin împrejurimi, văd doi dintre copiii de care vorbeam mai sus, urmărindu-ne de după unul dintre arborii seculari din Parcul central.
Îi chem și vin la mine. Îi iau la întrebări despre ceilalți, despre portmoneul domnișoarei doctor și evident începe circul. „Să moară mama …”, „să mor io …”, „noi nu …”, „nu știm …”, „n-am făcut nimica nenea …” etc, șamd …
Cireașa de pe tort, ca să fie cât mai credibil, unul dintre ei îngenunchează în fața mea (ziua-n amiaza mare în Parcul Central, cu sute de copii și părinți în jur), cu mâinile împreunate „a rugă” că ei nu și nu …

Portmoneul returnat

Domnișoara doctor, intervine în discuție și începe să le promită bani și dulciuri dacă îi aduc portmoneul înapoi. Cum eram deja iritat, de circ dar și de naivitatea și prostia domnișoarei, o pun scurt la punct și o cam trimit la plimbare, mai ales că îi atrăsesem atenția dar ignorase sfatul oferit.
„Juniorul” văzând scena, se ridică în picioare, are un moment de bruscă aducere aminte cum că unul dintre cei cu care era, e posibil să fi „găsit” un portmoneu și neștiind al cui este, ca să nu fie acuzați ei, pe nedrept de furt, l-au aruncat într-un tomberon de gunoi și își amintește și în care.
L-a adus, pe portmoneu dar și pe „pretenul” care l-a găsit și culmea cinstei și onoarei cu tot ceea ce conținea.
Ei dar NU a fost cu happy end, povestea. Poate că toată lumea ar fi trebuit să fie mulțumită? Poate că da, dar domnișoarei doctor NU i s-a părut că povestea a fost una cu final mulțumitor pentru toată lumea.

”Pârât” la ziar

Așa că scrie un mesaj unei publicații on-line în care „înfierează” comportamentul dur al polițistului fără suflet, adică eu, care NU a fost impresionat de lacrimile și rugămințile copilului. Nu a fost impresionat nici de faptul că el, copilul care va să zică, căzuse în fața lui în genunchi. A, da, i-a recuperat portmoneul cu actele și banii dar prefera să îi piardă decât să asiste la așa ceva. Iar publicația on-line, evident, a publicat mesajul …
Am fost eu dur? A fost ea naivă? Nu am găsit atunci și nu știu nici acum care este varianta corectă.
Traian Morar




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate