EVENIMENT
AMENZI în valoare de peste 85.000 de lei, aplicate în a 4-a zi de festival. 33 de persoane depistate cu DROGURI

A patra zi de desfășurare a festivalului UNTOLD 2023 a fost una fără evenimente negative, anunță Jandarmeria Cluj. Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.
„Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.
Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv, atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora aproximativ 1128 de persoane interesate au fost informate și consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea consecințelor negative asociate consumului, precum și modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgență.
Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – structura centrală- și cei ai Centrului Regional Cluj-Napoca, au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 175 persoane.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.
Astfel, jandarmii, polițiștii și pompierii clujeni au aplicat 102 sancțiuni contravenționale (64 de amenzi în valoare totală de 85.155 lei și 38 de avertismente scrise), din care menționăm:
– 25 de sancțiuni la regimul rutier, (14 avertismente scrise și 11 amenzi în valoare totală de 12.005 lei);
– 23 de sancțiuni pentru nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor (13 avertismente și 10 amenzi în valoare totală de 5.000 de lei);
– 2 sancțiuni privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, constând în 2 amenzi în valoare totală de 2.000 de lei;
– 40 sancțiuni pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (9 avertismente scrise și 31 amenzi în valoare totală de 19.150 lei);
– 4 sancțiuni privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, constând în 4 amenzi în valoare totală de 6.000 de lei;
– 3 sancțiuni privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanei, constând în 3 amenzi în valoare totală de 20.000 lei;
– 2 sancțiuni pentru încălcarea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, constând în 2 amenzi în valoare totală de 1.000 lei;
– 1 sancțiune privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, constând în 1 avertisment scris;
– 2 sancțiuni pentru încălcarea normelor sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, constând în 1 amendă în valoare de 20.000 lei și 1 avertisment scris.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 33 de persoane, depistate având asupra lor substanțe interzise la deținere.
Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile, respectiv străzile și zonele adiacente locației de desfășurare a festivalului.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează proactiv, desfășurând activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în aeroport, gări și autogări care au legături directe cu municipiul Cluj – Napoca.
O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul I.S.U. Cluj și S.M.U.R.D. Cluj au acordat sprijin participanților, în următoarele situații:
– 71 de traumatisme diverse (excoriații, contuzii etc.);
– alte 270 cazuri cu afecțiuni medicale diverse (lipotimie, stări febrile, cefalee, cădere de la același nivel, hipertensiune arterială etc.);
– 10 persoane au necesitat investigații medicale suplimentare și au fost transportate la spital.
Mulțumim participanților care au ales să se bucure de muzică și atmosferă într-un mod responsabil”, a comunicat Jandarmeria Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Băiatul de 15 ani, care s-a răsturnat cu mașina la Săndulești, conducea un autoturism FURAT din Turda

Băiatul de 15 ani, care a ajuns în spital cu multiple traumatisme, după ce s-a răsturnat cu mașina la Săndulești, în județul Cluj are mari probleme.
Copilul a furat mașina cu care a făcut accidentul, ceea ce a dus la extinderea urmăririi penale pe numele său.
A furat mașina cu care a făcut accident
Potrivit reprezentaților IPJ Cluj, în cursul zilei de 5 aprilie, în contextul cercetărilor desfășurate cu privire la accidentul rutier produs în aceeași zi, în localitatea Săndulești, pe numele tânărului vizat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turda au dispus extinderea urmăririi penale și pentru infracțiunea de furt calificat.
Polițiștii au constatat faptul că în cursul nopții de 4 spre 5 aprilie, băiatul a sustras autoturismul de pe o stradă din municipiul Turda, acesta fiind lăsat neasigurat de către proprietar.
EVENIMENT
VIDEO. Emil Boc și ministrul Tánczos Barna au alergat alături de mii de iubitori de mișcare la maratonul Clujului

Primarul Clujului, Emil Boc, a alergat și în acest an la maratonul Wizz Air și a făcut o pledoarie pentru mișcare.
Peste 7.800 de alegători au luat starul la diferitele probe ale maratonului găzduit de Cluj-Arena, printre ei fiind și ministrul Finanțelor, Tánczos Barna.
Emil Boc a alergat alături de mii de iubitori de mișcare la maratonul Clujului
L-a zero grade, în timp ce fulguia, Emil Boc a alergat duminică dimineața la crosul de 4 kilometri din cardrul maratonului, alături de aproape 8.000 de oamei din țară și străinătate, înscriși la diferite curse.
“Mișcarea este cea mai bună investiție în sănătate. Nu este altă investiție mai ieftină într-un stil de viață sănătos”, a spus Emil Boc înainte de a pleca în cursă.
Acesta le-a transmis un mesaj și clujenilor sub 50 de ani, respectiv să nu aștepte să ajungă la această vârstă pentru a avea o viață de calitate. “O viață de calitate se pregătește mai din timp”, le-a transmis primarul Clujului.
Și ministrul de Finanțe, Tánczos Barna, a alergat tot la proba de 4 kilometri, alături de Boc.
La finalul cursei de 4 kilometri, Emil Boc a spus că, deși a fost frig și a fulguit, atmosfera a fost una foarte bună, cu mulți oameni foarte faini.
“Nu contează cât alergi, câte minute faci pe kilometru, contează să faci mișcare”, a fost concluzia lui Emil Boc, care a alergat cei 4 kilometri în 23 de minute.
Peste 7.800 de iubitori din sport au alergat la maratonul de la Cluj
„Wizz Air Cluj-Napoca Marathon”, una dintre cele mai mari competiții de alergare din România, ajunsă la a 14-a ediție, are loc în acest weekend.
Potrivit organizatorilor, peste 7.800 de participanți din țară și străinătate au alergat pe traseele care traversează cele mai frumoase zone din centrul orașului
Evenimentul se adresează tuturor iubitorilor de sport, indiferent de vârstă sau pregătire fizică, oferind probe și pentru amatori.
Probele:
- Maratonul Wizz Air (42,2 km)
- Semimaratonul Parapet (21,1 km)
- Ștafeta Staystrong (4×10,5 km)
- Cross Garmin (10 km)
- Crosul Mindera (4 km)
- curse speciale pentru familii (Family Race Mega) și persoane în scaun rulant.
Foto: Tánczos Barna/ Facebook șo Ovidiu Cîmpean/Facebook
CULTURA
Peste 10.000 de titluri îi așteaptă pe iubitorii de lectură la Târgul de Carte Gaudeamus din Piața Unirii din Cluj-Napoca

Târgul de Carte Gaudeamus de la Cluj-Napoca revine în Piața Unirii între 9 și 13 aprilie.
Programul de evenimente al ediției va prilejui întâlnirea cu numeroși scriitori clujeni, dar cei care vor trece pragul târgului vor avea parte și de surprize.
Peste 10.000 de titluri la Târgul de Carte Gaudeamus
Târgului de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca, organizat de Radio România, se va desfășura în incinta a 16 pavilioane expoziționale amenajate în Piața Unirii. 56 de standuri vor reuni oferta a peste 70 de edituri prestigioase, din țară și de peste hotare – însumând peste 10.000 de titluri – muzică și jocuri educative, arată organizatorii.
Ca de fiecare dată, programul de evenimente al ediției va prilejui întâlnirea cu numeroși scriitori clujeni, figuri reprezentative ale vieții culturale a urbei și ale literaturii române contemporane. Peste 30 de sesiuni de lansări și prezentări de carte sunt pregătite și vor debuta încă din prima zi, pentru publicul clujean.
Program de vizitare va fi zilnic, între orele 10.00 și 20.00.
EVENIMENT
„Vocea necuvântătoarelor”. Donează pentru aninalele din adăposturi și câștigă premii în cadrul campaniei Fundației UBB

Fundația Universității Babeș-Bolyai organizează cea de-a IV-a ediție a campaniei de strângere de fonduri „Vocea necuvântătoarelor”.
Cei care vor dona 25 de lei pentru animalele din adăposturi, intră automat în tragerea la sorți pentru diverse premii.
Donează pentru aninalele. Campanie a Fundației UBB
Fundația Universității Babeș-Bolyai, Alma Mater Napocensis, implementează acțiuni de activism social de interes public, de implicare comunitară.
Iar pentru că situația animalelor fără stăpân din adăposturile din România este, în cele mai multe cazuri, tragică, cei de la Fundația UBB sprijină și ajutorarea lor. În multe adăposturi, animalele trăiesc în condiții improprii, nu au hrană sau medicamente, lipsesc controalele veterinare, iar multe cad pradă violenței și cruzimii.
„Universitatea Babeș-Bolyai și-a propus să facă auzită Vocea necuvântătoarelor. Astfel, după trei acțiuni desfășurate în beneficiul cățeilor aflați în grija Ray Animal Rescue, în Adăpostul Arca lui Noe și al asociației de protecția animalelor Nuca din Cluj-Napoca, vă invităm să participați la campania de strângere de fonduri cu premii organizată până în 23 mai 2025.
Suma strânsă va fi redirecționată către Asociația Pawsitive în vederea achiziției de hrană, obiecte și medicamente necesare, precum și în vederea achitării serviciilor esențiale pentru acele adăposturi (construcție țarcuri, refacere garduri, etc.)”, transmit organizatorii campaniei.
Donații de 25 de lei
Astfel, fiecare donație de 25 de lei reprezintă o înscriere la tombola care va fi organizată în 26 mai 2025. Cei care vor să ajute animalele pot primi premii în cărți, bilete la film, produse cosmetice, obieccte decorative, bijuterii,ședințe de pensat, sau chiar posibilitatea de a beneficia de ecografie generală.
Ce trebuie să faceți
Pentru a participa la tragerea la sorți este necesar să trimiteți dovada donației la adresa de email anamaria.lupan@ubbcluj.ro. În email menționați numele și un număr de telefon.
Se poate dona în lei, euro și dolari, cu mențiunea vocea necuvântătoarelor, în conturile FUNDAȚIEI ALMA MATER NAPOCENSIS.
- IBAN: RO57BTRLRONCRT0PB6492401 (RON)
- IBAN: RO74BTRLEURCRT0PB6492402 (EUR)
- IBAN: RO16BTRLUSDCRT0PB6492401 (USD)