ACTUALITATE
Amendă de 2000 de lei pentru Marșul PRIDE Cluj, al LGBT. ”La Nicula au fost 10.000 de persoane, cum face virusul diferența?”
Marșul Cluj Pride 2021 a fost sancționat pentru depășirea numărului de participanți conform legislației în vigoare, anunță organizatorii. Aceștia reclamă dubla măsură a Jandarmeriei care nu a aplicat amenzi și pentru pelerinajul de la Nicula.
”Se pare că ne-am bucurat în van și am crezut în inocența noastră că marșul Cluj Pride s-a încheiat cu bine și fără repercusiuni. În data de 23 august, autoritățile „au întors armele” și a fost întocmit un proces verbal în lipsa președintelui Pride România, Andrada Popa, sancțiunea fiind în valoare de 2000 de lei. Procesul verbal a fost servit la aproape o lună după, într-un dulce dar ironic spirit ardelenesc.
Am primit acest cadou ulterior cu toate că Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj declara în presă în data de 22 august că manifestarea publică s-a desfășurat fără incidente, singura sancțiune aplicată fiind un avertisment celor 3 persoane care au fost identificate cu un banner cu un mesaj instigator la adresa participanților.
Virusul face diferența?
Nu putem să nu observăm dubla măsură a legislației actuale, dat fiind că înainte cu o săptămână de Marşul Cluj PRIDE, a avut loc la Mânăstire Nicula un pelerinaj religios de „Sf. Mărie”, la care credincioşii au mers în procesiune 10 kilometri, iar la aceasta au participat, potrivit relatărilor presei, aproximativ 10.000 de oameni.
Când la un pelerinaj participă 10.000 de persoane, iar la un marş 1.000 de persoane, ambele desfăşurate în aer liber, oare virusul cum face diferența? Încă căutăm răspunsul”, au spus organizatorii marșului.
Aceștia mulțumesc tuturor celor care au fost alături de participanți la marș și care vor să ne susțină în continuare comunitatea LGBT să achite și această îndatorire de contribuabil la bugetul de stat.
”Asociația Pride a contestat în instanță și vom lupta împotriva a ceea ce considerăm a fi o nedreptate și discriminare. Dorim pe această cale să mulțumim și colegilor de la Asociatia Accept pentru sprijinul pe care ni l-au oferit în redactarea contestației. Vom folosi în continuare toate resursele de care dispunem pentru a ajuta și lucra pentru comunitatea pe care o reprezentăm”, mai arată membrii Pride.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






