Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Alin Tișe: Spitalul Monobloc pentru Copii din Cluj devine o telenovelă. Ce soluții există pentru a fi construit

Publicat


Proiect Spital Monobloc pentru Copii Cluj

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, spune că există speranțe ca Spitalul Monobloc pentru Copii să fie inclus printre primele pe lista din ghidul de finanțare pentru Sănătate.

Spitalul nu a fost inclus în PNRR pentru că s-a optat pentru alte opt unități sanitare din țară, proiecte care au fost însă abandonate între timp.

Alin Tișe: Am dat 16 milioane de euro pentru spital

Construirea Spitalului Monobloc pentru Copii a fost readusă în discuție în ședința CJ Cluj.

„Spitalul Monobloc devine o telenovelă”, a spus Alin Tișe, care susține că toate partidele politice la nivel de județ, dar și noul ministru al Sănătății, sunt de acord că acest spital este o necesitate și reprezintă, totodată, construcția cea mai avansată dintre cele incluse inițial în PNRR.

Președintele CJ Cluj spune că miza este acum ca acest spital să fie inclus, pe primele locuri, în ghidul de Sănătate pentru că un astfel de proiect nu poate fi susținut din bugetul unui județ.

„În acest an, lucrările au fost făcute în limita sumelor pe care le-am putut aloca de la buget. 16 milioane de euro pe care le-am luat de la alte spitale și de la serviciile deconcentrate. Sper ca în acest an să se poată ieși cu construcția din pământ, până la cota 0”, a declarat Alin Tișe.

Tișe: Luăm credit sau privatizăm hotelul Univers T

În cazul în care spitalul nu va fi inclus pe noua listă, președintele CJ Cluj spune că trebuie găsită finanțare pe “cont propriu”, cum ar fi un credit de la Banca Europeană de Investiții. Tișe a vorbit și despre soluții de ultimă instanță, cum ar fi vânzarea activelor unor fabrici sau privatizări.

„Putem să privatizăm hotelul Univers T și banii să-i ducem la spital”, a spus Alin Tișe.

Trebuie precizat că, de anul trecut, proiectul Spitalului Monobloc pentru Copii din Cluj, în valoare de 400 de milioane de euro, sumă necesară pentru construcție și dotări, a fost depus spre finanțare și la PNI – Planul Național de Investiții.

În urmă cu doar două săptămâni, Alin Tișe a făcut un apel către președinții consiliilor județene și primarilor municipiilor reședință de județ din Transilvania, respectiv Regiunea Nord-Vest și Centru, pentru susținerea efectivă, prin documente, demersuri concrete și mai ales lobby pentru Spitalul Monobloc pentru Copii.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate