Connect with us

EVENIMENT

Alin Tișe, după ce Bolojan și-a cerut scuze pentru situația țării: Am spus asta acum doi ani și m-au acuzat că atac partidul!

Publicat


alin tișe

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a reacționat la declarațiile făcute de premierul Ilie Bolojan în fața Parlamentului, în care acesta le-a cerut scuze românilor pentru modul în care a fost guvernată țara în ultimii ani. Tișe susține că a spus același lucru cu doi ani în urmă, fiind criticat dur de colegii de partid.

Premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat în fața parlamentarilor, în timpul ședinței comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului că „se cuvine să le cerem scuze cetățenilor noștri pentru situația în care a ajuns România. Camera Deputaţilor şi Senatul au dat luni votul de învestitură Guvernului condus de Ilie Bolojan.

„M-au tot acuzat că atac partidul și că am alte planuri”

În urma acestor declarații, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, afirmă că a tras același semnal de alarmă încă din urmă cu doi ani, fiind însă criticat de colegii săi de partid pentru pozițiile exprimate la acel moment.

„Să auzi și să nu crezi. Am auzit o declarație a prim-ministrului, deja de câteva minute, dl. Bolojan, care spunea aproximativ: «Ne cerem iertare românilor pentru modul în care a ajuns țara!». Mai, să fie! Adică noi, PNL, sau noi, clasa politică, cerem iertare românilor pentru modul în care a fost condusă țara, de către oameni puși în conducere de către partid. Cerem iertare pentru dezastrul din țară!… Mă gândeam, acum, la cei care de ani de zile susțin că țara este bine și oamenii la fel!

În acest context, al declarațiilor de mai sus, eu aștept să își ceară iertare toți cei care m-au criticat și judecat pe nedrept, când am spus public același lucru, cu aproximativ 2 ani în urmă. Că țară este condusă prost și incompetent. Și tot am repetat. Și ei m-au tot acuzat că atac partidul și că am alte planuri. Că nu văd realitatea bine…”, a transmis Alin Tișe într-o postare pe rețelele de socializare.

„Ar trebui să vă cereți și voi iertare”

Alin Tișe arată că așteaptă scuze scuze publice din partea colegilor care l-au criticat pentru pozițiile tranșante pe care le-a avut față de conducerea PNL și a țării în general: „Deci, băieți, ar trebui să vă cereți și voi iertare. Dacă nu aveți caracterul  să o faceți, atunci faceți măcar o rugăciune pentru țara noastră!”, a conchis acesta.

Premierul desemnat Ilie Bolojan a declarat în fața parlamentarilor, în timpul ședinței comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului că „se cuvine să le cerem scuze cetățenilor noștri pentru situația în care a ajuns România.

„România nu mai poate merge pe drumul pe care a mers până acum”, a spus Ilie Bolojan adăugând că țara riscă să piardă „încrederea oamenilor și a partenerilor noștri”.

„Politica fiscală a României din ultimii ani a fost impredictibilă, contradictorie și de multe ori populistă, acest lucru ne-a adus în situația de acum. Se cuvine să le cerem scuze cetățenilor noștri pe situația în care a ajuns România, nu mai trebuie să repetăm greșelile trecutului”, a explicat Ilie Bolojan.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate