Connect with us

ACTUALITATE

Alin Tișe: Cu actuala conducere, PNL ajunge partid-balama. Aplaudacii se feresc de oameni, dar laudă șeful ca să aibă funcții

Publicat


Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, un critic al actualului lider Ludovic Orban, urmărește cu atenție anunțarea candidaturilor pentru viitoarea conducere la nivel național a PNL. Alin Tișe a confirmat pentru Cluj24 că va candida pentru o funcție în cadrul Congresului.

Totodată, acesta a făcut referire la o gașcă de aplaudaci care l-ar înconjura pe Ludovic Orban în speranța menținerii pe funcții de frunte în partid, dar care, puși în fața oamenilor, la vot direct, se ascund.

”Sunt singurul și primul din țară care am spus că partidul are nevoie de o altă viziune, bazată pe criterii de performanță.

Ce îmi doresc este ca în sfârșit oamenii performanți să fie cei care decid în partid, nu o gașcă care le aprobă toate deciziile celor incompetenți. Este vorba și despre perfornață.

Nu poți fi credibil în fața țării dacă la tine în județ nu ești credibil. Acum, cei care sunt mai aplaudaci sunt cei mai buni, iar dacă îi pui în fața oamenilor, vezi că oamenii au alte opțiuni.

Cum se explică faptul că în 2 luni am pierdut 20% față de locale, la ultimele alegeri, când era vorba despre vot politic? Eram aceiași oameni la Cluj. Îmi doresc o conducere care să nu tragă în jos organizațiile locale. Să lase locul oamenilor competenți, că are partidul suficient de mulți”, a declarat Alin Tișe pentru Cluj24.

Întărâtare în partid de parcă mâine ar fi Congresul

Într-un comentariu făcut pentru postul Digi24, Cristian Tudor Popescu afirma că în spațiul public este vizibilă o întărâtare în cadrul PNL de parcă mâine ar fi Congresul național.

”Nu este nicio întărâtare, sunt doar oameni care nu știu să spună stop, e un fel de boală din capul celor care conduc o perioadă, care cred că fără ei partidul nu poate supraviețui. Ei sunt întărâtați, dar pe mine nu mă impresionează aceste atitudini, pentru că pe lângă grupul de aplaudaci tot cei cu valoare politică vor câștiga.

E firesc ca cei pe care îi pui în funcții călduțe să te aplaude, dar ei fug la urmă de candidatură în fața oamenilor. Aceste poziții nu sunt moștenite de la mama și tata. A trecut vremea combinațiilor pentru că oamenii nu mai au răbdare, nu mai vor oameni combinagii.

Mai mult, se vorbește foarte puțin despre performanță politică. Eu consider că viitorul lider trebuie să fie cel mai bine votat de către români, nu să mă sune toată ziua să mă întrebe dacă m-am trezit bine azi dimineață sau nu. PNL are la ora actuală 15 oameni foarte buni capabili să conducă partidul. Astăzi din păcate avem câte unul care se consideră bun la 3 ministere, dar nu a câștigat la vot direct nicio luptă electorală.

Dacă vom continua tot așa, în 2024 PNL-ul va fi un partid mărunțel, o balama pentru alții, cum a fost mai demult PNL, când trebuia să știe să facă combinații. Erau ba cu PSD ba cu alții, dar e drept că toți aveau funcții”, a adăugat Alin Tișe.

 


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Se DESCHID târgurile. OSERUL Clujului abia aşteaptă. Alte RELAXĂRI de la 1 IULIE. Anunţul premierului

Publicat

Guvernul va aproba joi noi măsuri de relaxare aplicabile de la 1 iulie, printre acestea urmând să se regăsească şi redeschiderea târgurilor şi talciocurilor din ţară, cu respectarea normelor de siguranţă sanitară, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu.

‘Noi am prezentat deja aceste măsuri în Hotărârea CNSU, vreau doar să readuc aminte, pentru că am fost prin ţară şi este o întrebare despre târguri şi talciocuri şi aşa mai departe: se redeschid de la 1 iulie, bineînţeles, în funcţie de normele de securitate, de siguranţă, dar se redeschid toate de la 1 iulie. Decizia o vom lua joi în şedinţa de guvern’, a declarat Florin Cîţu, marţi, la TVR 1.

Întrebat dacă în ceea ce priveşte portul măştii la interior se vor mai relaxa condiţiile, premierul a precizat: ‘Încă nu am primit propuneri în acest sens, poate, dacă… să se umble la ceea ce înseamnă spaţiu închis în birou, dacă toate persoanele sunt vaccinate – avem acum cinci persoane. Nu am primit încă o propunere, dacă primesc o propunere şi este bine fundamentată, nu aş avea o problemă cu acest lucru’.

‘Până la urmă, dacă sunt vaccinate toate persoanele într-un birou, este normal să aibă nişte beneficii dacă s-au vaccinat’, a adăugat Cîţu. AGERPRES

Citește mai departe

ACTUALITATE

STUDIU: 70% dintre elevi, îngrijorați de EFECTELE adverse ale vaccinului, în special de posibilitatea INFERTILITĂȚII

Publicat

De

Aproape 70% dintre elevi sunt îngrijorați de efectele adverse pe care le-ar putea avea vaccinul împotriva Covid-19, potrivit unui studiu realizat de Consiliul Național al Elevilor.

Practic, elevii își pun întrebări privind eficacitatea pe termen lung a vaccinului, dar se tem și de posibilitatea infertilității, a declarat marți Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor (CNE).

Potrivit lui Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, studiul a fost realizat pe un eșantion de peste 8.000 de elevi din întreaga țară.

„Vedem că rata de vaccinare în rândul elevilor crește și avem cifre bune și asta se datorează în primul rând faptului că noi facem parte dintr-o generație interconectată, care este în permanență racordată la informații, factual, de cele mai multe ori, însă, din păcate, datele pe care noi le-am colectat prin intermediul acestei consultări ne arată că informațiile venite din surse oficiale sunt foarte rar accesibile elevilor”, a spus reprezentantul elevilor.

Conform acestuia, raportul realizat arată că 40% dintre elevi vor să se vaccineze.

Cei nehotărâți trebuie informați

„Pe de altă parte, 61% dintre elevi nu sunt siguri dacă vor să se vaccineze sau nu vor să se vaccineze. Din punctul nostru de vedere, munca de informare aici trebuie dusă, pe segmentul de elevi care nu s-au hotărât încă.

În același timp trebuie să adresăm și îngrijorările pe care elevii le au cu privire la vaccin.

Aproape 70% dintre elevi sunt îngrijorați de efectele adverse, de eficacitatea pe termen lung, de posibilitatea infertilității, sunt temeri care au un fundament științific mai mult sau mai puțin adevărat, dar este important ca aceste temeri să fie adresate de către autorități și într-un mod în care să fie accesibil în mod real fiecărui elev în parte”, a mai spus Rareș Voicu.

Puțini elevi vorbesc despre vaccin la școală

Acesta a spus că, potrivit raportului, jumătate dintre elevi susțin că nu au vorbit despre vaccin la școală.

„De multe ori, comunicarea oficială din partea Guvernului nu ajunge la elevi, fie că sunt folosite canale de comunicare pe care elevii nu le frecventează, fie pentru că mesajele nu sunt adaptate nivelului de înțelegere al fiecărui elev în parte”, a mai spus președintele CNE.

Rareș Voicu a atras atenția și asupra discrepanței existente în ceea ce privește informarea elevilor din mediul urban și a celor din mediul rural.

Potrivit datelor Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19, 100.000 de minori s-au vacciat până în prezent.

Sursa: Mediafax

Foto: Arhivă

Citește mai departe

ACTUALITATE

PANEMAR a scumpit pâinea albă cu un leu. Fără nicio EXPLICAȚIE. Și alte produse de panificație au prețurile majorate

Publicat

De

Producătorul clujean de panificație Panemar a scumpit de marți produsele, iar pâinea albă se vinde cu 7 lei în loc de 6 lei în timp ce pâinea artizanală costă 8 lei în loc de 7 lei. 

Toate produsele de patiserie ale Panemar, de la cornuri, croissante și cozonaci s-au scumpit fără să existe nicio explicație pentru majorarea de prețuri.

Pâinea albă cântărește un kilogram.

”Nici măcar nu au așteptat 1 iulie, au majorat de marți, 22 iunie, pe neașteptate. Ne-am trezit cu prețul majorat la mai multe produse. Mie îmi crește cineva pensia? Ei își permit …”, ne-a semnalat un cititor Cluj24.

Ultima majorare de preț la pâine a avut loc la Panemar la începutul lui septembrie 2019.

Citește mai departe

ACTUALITATE

Un ŞOFER se plimba cu maşina pe ACOSTAMENT într-o localitate clujeană. Poliţiştii l-au amendat

Publicat

Un şofer a fost surprins de poliţiştii clujeni în timp ce se deplasa cu maşina pe acostament, între localităţile clujene Gilău şi Floreşti.

„În urma imaginilor apărute în spațiul public, în care se observa un autoturism ce se deplasează pe acostamentul DN1, transmitem următoarele:

La data de 22 iunie a.c.,  în timp ce efectuau activități de supraveghere a traficului rutier, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat un conducător auto care se deplasa pe acostamentul Drumului Național 1, din direcția Gilău spre Florești.

În acest context, polițiștii au procedat la oprirea autoturismului și sancționarea contravențională a conducătorului auto, în conformitate cu OUG 195/2002R”, informează IPJ Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

    Publicitate
    Publicitate