Connect with us

EVENIMENT

Alexandru Cordoș, candidat PSD Cluj la Senat: Social-democrația este cea mai apropiată de IDENTITATEA poporului român (PE)

Publicat


cordos

Alexandru Cordoș, candidat la Senat din partea PSD Cluj, a vorbit despre social-democrație și apropierea acesteia de identitatea și valorile poporului român.

Domnule Cordoș, mi-am propus să abordăm un subiect mai aparte: cel al identității naționale. Se apropie iarăși decembrie – probabil luna cu cea mai mare încărcătură emoțională de peste an, prin prisma Sărbătorilor și a zilei naționale a României; este și luna în care ne decidem viitorul pentru următorii patru ani: avem alegerile parlamentare și turul doi al alegerilor prezidențiale.

Alexandru Cordoș, candidat PSD Cluj la Senat: Social-democrația este cea mai apropiată de IDENTITATEA poporului român (PE)

Credeți că mai avem identitate națională? Și credeți că factorul politic mai degrabă diluează sau potențează această identitate națională?

Da, cred cu tărie că avem o identitate națională puternică, acel „ceva” care ne diferențiază între popoarele lumii. Lucian Blaga spunea că acest „ceva” este legat de profunzimea cu care trăim și înțelegem cuvântul „dor”. Este un sentiment unic, specific nouă, care prinde rădăcini adânci în sufletul românesc și care nu se regăsește în alte culturi.

Identitatea noastră națională poate fi văzută și prin moștenirea culturală. Mircea Eliade sublinia că, dacă românii ar dispărea, dar ar rămâne o carte de Mihai Eminescu, lumea ar înțelege cine am fost. Românii au o capacitate unică de a transforma realitatea în artă – fie prin poezie, proză, sculptură sau pictură. Această expresie a sufletului nostru colectiv este o comoară care trebuie protejată și transmisă mai departe.

Dacă privim din perspectiva studiilor culturale, cercetări precum cele ale lui Hofstede sau Trompenaars ne arată că suntem un popor colectivist, preocupat de binele comun și empatic, cu o relație complexă față de autoritate. Ne dorim consens, ne interesează să ne fie bine și nouă, dar și celor din jur. În același timp, respectăm puterea, deși uneori o percepem ca fiind departe de noi.

„Cred cu tărie că social-democrația este cea mai potrivită pentru noi, românii”

Aici, politica joacă un rol crucial. Cred că noi, cei care avem responsabilitatea de a formula politici publice, trebuie să tratăm actul guvernării cu seriozitate și să luăm decizii care întăresc aceste trăsături pozitive ale identității noastre.

Cred cu tărie că social-democrația este cea mai potrivită pentru noi, românii. Este o viziune care pune pe primul loc grija față de oameni, susținerea celor care au nevoie de ajutor și șansa fiecăruia de a trăi mai bine. Prin sprijinirea producătorilor locali, crearea de locuri de muncă și investiții care să ajungă în toate comunitățile, social-democrația înseamnă șansa ca nimeni să nu fie lăsat în urmă.

Politica trebuie să fie aproape de oameni. Politicienii nu sunt niște figuri providențiale, ci partenerii oamenilor în drumul lor spre o viață mai bună. Acesta este crezul meu și felul în care înțeleg rolul nostru în dezvoltarea României.

Ați explicat foarte interesant legătura dintre politică și identitate; dar vă întreb – nu cumva există riscul să rămânem încremeniți în istorie dacă ne axăm pe conservarea identității naționale și nu ne integrăm în trendurile globale? Nu cumva această idee este deja desuetă?

„Românii sunt recunoscuți pentru inventivitatea lor”

Nu cred că așa se pune problema. În momentul în care ne pierdem identitatea, încetăm să mai fim un popor, devenim doar o populație. Identitatea națională nu este un obstacol în calea progresului, ci dimpotrivă, o resursă care îl potențează. Marile organizații internaționale recunosc acest lucru – unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene este „unitatea în diversitate”.

O identitate națională puternică ne oferă capacitatea de a inova, de a ne adapta și de a contribui cu ceva unic în lumea globalizată. Românii sunt recunoscuți pentru inventivitatea lor – acel „m-am descurcat” specific nouă, o expresie care surprinde ingeniozitatea și adaptabilitatea românului în orice situație.

Păstrarea identității naționale nu înseamnă izolare, ci fidelitate față de valorile care ne definesc ca națiune. Este ceea ce ne ajută să ne păstrăm o poziție fermă în negocierea cu alte state sau piețe internaționale. De aceea, reindustrializarea României este o prioritate. Trebuie să revenim pe harta economică internațională nu ca o simplă piață de desfacere, ci ca o economie competitivă, care produce și exportă valoare.

A păstra identitatea națională înseamnă, de fapt, să fim ancorați în valorile noastre și, totodată, deschiși spre colaborare și inovare. Este cheia prin care ne asigurăm un loc demn în lumea modernă, fără a pierde ceea ce ne face unici.

„Păstrarea valorilor începe cu întărirea comunităților locale”

Și care ar fi aceste valori, domnule Cordoș?

Familia, creștinismul și menținerea vii a tradițiilor comunității căreia îi aparținem.

Cred că păstrarea valorilor începe cu întărirea comunităților locale. Voi iniția și susține politici publice care să reducă migrația – fie de la sat la oraș, fie din România în străinătate. Pentru ca oamenii să rămână aproape de locurile natale, trebuie să le oferim motive reale: servicii publice de calitate în educație, sănătate și administrație, locuri de muncă bine plătite și o infrastructură modernă care să le asigure un trai demn.

Atunci când comunitățile locale sunt sprijinite, oamenii nu mai sunt forțați să plece. Familiile pot rămâne unite, copiii nu mai cresc departe de părinți, iar părinții nu mai tânjesc de dorul celor dragi. Această distanță fizică, care adesea rupe legături, este și dușmanul transmiterii tradițiilor și obiceiurilor care ne definesc ca popor.

Este datoria noastră să creăm un cadru în care familiile să rămână unite, iar spiritul comunităților să fie transmis din generație în generație.

Aceste lucruri nu sunt doar obiective politice, ci priorități umane, care țin de respectul față de oamenii pe care îi reprezentăm. Ca senator, acesta este angajamentul meu.

CMF:11240017



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Mitropolitul Andrei a binecuvântat sediul Serviciului de Ambulanță Cluj. Crucea Transilvană, acordată managerului SAJ Horia Simu

Publicat

Joi, 5 decembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, a vizitat Serviciul de Ambulanță (SAJ) al județului Cluj. Cu această ocazie, a fost oficiată o slujbă de binecuvântare a sediului și a personalului instituției, în contextul anului omagial dedicat îngrijirii bolnavilor.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a efectuat joi, 5 decembrie, o vizită pastorală la sediul Serviciului de Ambulanță al județului Cluj.

Slujbă de Sfeștanie la Serviciul de Ambulanță Cluj

Cu acest prilej, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor restrâns de clerici, a oficiat slujba Sfeștaniei, a binecuvântat sediul Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj, precum și angajații și voluntarii instituției, prezenți la eveniment.

La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți despre faptele milei creștine. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei care își ajută aproapele aflat în nevoie și pun în practică una dintre faptele milei trupești: a-i ajuta pe cei bolnavi.

Pentru sediul instituției, Mitropolitul Clujului a oferit în dar o icoană cu Sfântul Ierarh Luca al Crimeei.

„Crucea Transilvană”, acordată managerului SAJ Horia Simu

În semn de prețuire și recunoștință pentru întreaga activitate desfășurată în slujba aproapelui, Părintele Mitropolit Andrei a acordat „Crucea Transilvană” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului, dr. Simu Horia Gheorghe, manager general al Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj.

Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni” a fost acordat dr. Irimia Doru Daniel – director medical, dr. ec. Bințințan-Socaciu Anca – director economic și ing. Fabian Victor – director tehnic. „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a creștinului” a fost conferită as. Covrig Luminița Carmen – asistent-șef și ec. Costin Livia – șef birou „Runos”.

De asemenea, diplome de aleasă cinstire au primit: as. Uță Cătălin – Asistent Medical Licențiat Principal – Responsabil Tura 1, as. Ghilea Rareș Sabin – Asistent Medical Principal – Responsabil Tura 2, as. Gall Zoll Adam – Asistent Medical Licențiat Principal – Responsabil Tura 3, și as. Crișan Radu Adrian – Asistent Medical Licențiat Principal – Responsabil Tura 4.

2024 – „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”

Slujba a fost oficiată în prezența consiliului director, în frunte cu dr. Simu Horia Gheorghe, managerul general al Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj, a personalului administrativ și auxiliar, a mai multor cadre medicale și voluntari din cadrul SAJ Cluj.

Alături de ierarh au slujit consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, și preotul asistent medical Horea Niculae Baciu, voluntar în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj, care este secretar al Protopopiatului Ortodox Gherla și vicepreședinte al Asociației „Filantropia Ortodoxă” – filiala Gherla.

La finalul evenimentului, toți cei prezenți au fost binecuvântați de ierarh și au primit cărți de rugăciune.

Vizita pastorală se înscrie și în contextul proclamării anului 2024 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, precum și cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Voluntarului, marcată anual pe 5 decembrie.

Peste 500 de angajați și voluntari la SAJ Cluj

În cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Cluj își desfășoară activitatea peste 550 de persoane, dintre care peste 350 de angajați și aproximativ 200 de voluntari.

Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj are o colaborare strânsă cu Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. De menționat este prezența personalului medical specializat al Ambulanței Județului Cluj la hramul Mănăstirii Nicula, unde, în fiecare an, cu mai multe echipaje medicale, asigură asistența medicală a pelerinilor. De asemenea, sunt o prezență constantă la evenimentele religioase și la acțiunile de promovare a sănătății organizate în cadrul Eparhiei Clujului.

Serviciul de Ambulanță al Județului Cluj (SAJ Cluj) s-a înființat la data de 1 iulie 1995 și este format din 6 stații și substații de ambulanță amplasate în Cluj-Napoca, Câmpia Turzii, Dej, Gherla, Huedin și Turda și are angajați 23 medici, 131 asistenți medicali, 164 ambulanțieri, 31 operatori statisticieni și 19 personal auxiliar.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

CTP Cluj: Se SUPLIMENTEAZĂ mijloacele de transport cu ocazia meciului dintre „U” și CFR Cluj de luni seara

Publicat

tramvai

Luni, 9 decembrie, de la ora 20.30, pe Cluj Arena se va disputa partida dintre „U” și CFR Cluj. Pentru aceasta, CTP Cluj va suplimenta mijloacele de pe anumite linii de transport în comun.

„Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. informeaza publicul calator ca, in data de 9 decembrie 2024, pentru a facilita deplasarea spectatorilor de la Cluj Arena spre domiciliu dupa incheierea meciului de fotbal FC Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj, programul mijloacelor de transport va fi suplimentat in intervalul orar 22:15 – 23:00 pe liniile de:

– Autobuze: 9, 24B, 30, 35 si M 26;

– Troleibuze: 3, 4, 6 si 25;

– Tramvaie: 101 si 102.

CTP Cluj: Se SUPLIMENTEAZĂ mijloacele de transport cu ocazia meciului dintre „U” și CFR Cluj de luni seara

Reamintim de asemenea calatorilor ca pot utiliza dupa ora 23:00 si liniile de noapte 25 N (Str. Unirii – Str. Bucium), 54 N (Cart. Zorilor – Cart. Grigorescu), respectiv 5 N (P-ta Garii – Str. T. Vuia) ale caror programe pot fi consultate pe site-ul companiei si in aplicatia de mobil Tranzy”, a comunicat CTP Cluj.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

FOTO. „Cârtițele” care urmează să sape tunelurile pentru metroul din Cluj-Napoca ajung astăzi în Portul Constanța

Publicat

cartita

După o lună de la părăsirea portului Taicang din China, cargoul Tian Qi, care transportă cele două „cârtițe” care vor săpa galeriile de metrou de la Cluj, ajunge astăzi, la ora 18.30, în portul Constanța.

Potivit poziționării GPS, nava se află în Marea Neagră și sosirea în portul Constanța este programată pentru ora 18.30. Nava cargo Tian Qi a părăsirea portul Taicang din China în data de 5 noiembrie.

Când vor ajunge „cârtițele” la Cluj?

De la Constanța, „cârtițele” vor fi aduse pe cale terestră la Cluj-Napoca în cadrul unui transport agabaritic, după care va urma asamblarea și pregătirea pentru a intra și săpa în subteran în zona Florești. Reprezentanții primăriei se așteaptă să ajungă cârtițele până la sfârșitul anului sau cel târziu în primele zile ale lui 2025, imediat după Anul Nou.

După sosirea utilajelor la Cluj, urmează o perioadă de două luni și jumătate – trei luni necesară pentru montarea acestora, înainte de începerea efectivă a săpăturilor. În acest moment, se lucrează la pregătirea terenului unde acestea ar urma să intre în subsol.

Ținând cont de graficul estimativ, lucrările efective de forare a tunelurilor ar trebui să înceapă în martie – aprilie 2025.

„Cârtițele”, adaptate solului din Cluj-Napoca

Echipamentele de forat tunelurile de metrou sunt complexe, iar constructorii chinezi de la fabrica CRCHI din orașul Changsha au trebuit să rezolve o serie de provocări pe baza specificațiilor trimise, legate de solul existent în Florești și Cluj-Napoca.

Astfel, în timpul proiectului, primul TBM va trebuie să foreze un tunel cu un singur tub de 5,6 km, trecând prin condiții geologice complexe, cum ar fi nisip, pietriș, sare și cinci zone de falie. De asemenea, mașinăria va trebui să sape în mod continuu prin sol lipicios și să se întoarcă pe o rază mică de 175 m.

TBM-ul va excava un tunel cu diametrul interior de 5,50 m, iar lucrând în condiţii similare tipului de sol de la Cluj-Napoca,  se estimează un progres de 10-20 m/ zi, în funcţie de condiţiile solului.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. TIR „rătăcit” pe strada Memorandumului din Cluj-Napoca. A blocat traficul și a „smuls” un coș de gunoi

Publicat

Un TIR s-a pus „de-a curmezișul” străzii Memorandumului, blocând circulația și avariind un coș de gunoi de pe trotuar, după ce a păstruns, din greșeală, pe strada din centrul Clujului.

Un incident neobișnuit a avut loc pe strada Memorandumului din centrul Clujului, sâmbătă, în jurul orei prânzului. Un TIR care circula pe banda dedicată de autobuze, realizând că a greșit traseul, a făcut stânga-împrejur, blocând traficul pe toate cele patru benzi ale străzii. În manevra sa, vehiculul a avariat un coș de gunoi amplasat pe trotuar.

Poliția face verificări

Poliția a anunțat că a demarat verificări pentru a stabili circumstanțele incidentului și pentru a decide eventualele sancțiuni.

TIR-ul a plecat de la fața locului, însă vor fi folosite imaginile suprinse de camerele de supraveghere pentru depistarea acestuia. Nu au fost oferite detalii despre măsurile care urmează să fie luate.

Reacții vehemente ale internauților

Reacțiile din partea comunității nu au întârziat să apară, atrăgând atenția asupra problemelor de trafic și de infrastructură din oraș. Incidentul a stârnit numeroase reacții pe rețelele sociale, unele critice, altele empatice:

  • „Materialul trebuie transmis primăriei. Șoferul să achite paguba”
  • „Normal ar fi fost să fie poliție să îl însoțească până unde poate ieși din centru. De ce nu îi a căutat în birou? Că doar acolo-i găsești.”
  • „Asa se face în țările civilizate! Politia în cazul ăsta AJUTĂ, nu dă amenzi!”
  • „Era bine dacă îi ofereai o mana de ajutor să îl îndrumi cum să iasă din aceasta situație, nu să întoarcă și să blocheze strada”
  • „Asigurarea șoferului ar trebui să achite paguba!”

Acesta nu este un incident izolat. În ultimele zile, poliția a oprit alte două TIR-uri de origine turcă pe Bulevardul Eroilor. „Și ieri o oprit poliția două tiruri de Turcia pe Bulevardul Eroilor. Nu-i vina lor că n-avem noi centură și îi dă GPS-ul pe rute mai scurte”, a arătat un clujean la secțiunea de comentarii.

Update

„În urma unor imagini video apărute în spațiul public cu privire la un ansamblu de vehicule implicat într-un eveniment rutier în municipiul Cluj-Napoca, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:

La data de 7 decembrie a.c., polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un ansamblu de vehicule condus de către o persoană, ar fi efectuat manevra de întoarcere pe strada Memorandumului, din municipiul Cluj-Napoca, fără a se asigura corespunzător, moment în care ar fi acroșat un obiect stradal.

În urma producerii evenimentului rutier a rezultat pagube materiale.

În continuare, polițiștii efectuează verificări cu privire la identificarea conducătorului auto și luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax