Connect with us

ACTUALITATE

Agenția pentru Protecția Mediu Cluj: Incendierea miriștilor duce la poluarea atmosferei și solului. Care sunt amenzile

Publicat


incendiu cluj

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Cluj informează proprietarii și deţinătorii de terenuri că  arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, fără acceptul autorităţii competente pentru protecţia mediului  şi fără informarea, în prealabil, a serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, este strict interzisă.

Incendierea vegetației uscate poate conduce la pierderea materiei organice în sol, la poluarea atmosferei și a solului, la distrugerea păşunilor permanente, iar aceste incendii pot lua proporţii şi pot provoca atât pagube mediului înconjurător, cât şi culturilor agricole şi păşunilor din imediata vecinătate.

Conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, completată și modificată, nerespectarea acestor prevederi legale se sancţionează cu amendă contravenţională în cuantum de 3.000-6.000 lei, pentru persoane fizice şi respectiv între 25.000-50.000 lei, pentru persoane juridice.

Agenția pentru Protecția Mediului Cluj va da aprobare,  în cazul în care arderea miriștilor și a resturilor vegetale se impune ca o măsură de carantină fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici, în baza următoarelor acte:

  • act doveditor privind prezența bolilor sau dăunătorilor pe terenul care face obiectul solicitării, emis de Directia Fitosanitară
  • notificare către Inspectoratul pentru Situații de Urgență din care să reiasă asumarea conformării cu prevederile Ordinului MAI nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor
  • notificare către Garda Națională de Mediu-Comisariatul Județean Cluj
  • acceptul primăriei din localitatea pe care se află situat terenul

După obținerea  aprobărilor, arderea miriştilor se poate face cu respectarea unor măsuri cum ar fi: condiţii meteorologice fără vânt, parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate, izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie,  construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, asigurarea până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii, etc.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate