EVENIMENT
Aeronavă Spartan, zbor militar cu emoții de la Câmpia Turzii la Otopeni. Precizările MApN
Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunță că, luni, în jurul orei 07.30, echipajul unei aeronave C-27J Spartan, care efectua zbor de rutină pe traiectul Câmpia Turzii – Otopeni, a raportat o semnalizare la bord cu privire la funcționarea defectuoasă a motorului stâng.
”Echipajul a aplicat procedurile standard prevăzute pentru această situație în normele de exploatare a aeronavei, oprind motorul stâng. Aeronava a aterizat în siguranță pe aeroportul de destinație, Otopeni, în jurul orei 8, fără a fi declarată situație de urgență și fără a fi nevoie de intervenția echipajelor specializate de la sol.
La bordul aeronavei se aflau 7 militari – 3 membri ai echipajului și 4 pasageri, care au aterizat fără probleme.
În conformitate cu procedurile în vigoare, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a numit o comisie de cercetare a acestui eveniment de zbor, pentru a stabili cauzele producerii acestuia”, arată ministerul.
Sursa foto: Forțele Aeriene Române
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






