ACTUALITATE
Acordarea ajutorului pentru ÎNCĂLZIRE pentru sezonul rece 2021/2022, la Cluj-Napoca
Primăria municipiului Cluj-Napoca a demarat programul de distribuire și preluare a cererilor pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie.
Stabilirea ajutorului pentru încălzire pentru sezonul rece 2021/2022 se face o singură dată, pe întreaga perioadă a sezonului rece, începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, iar pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii curente, începând cu luna următoare. Un titular are dreptul legal la un singur ajutor de încălzire, în funcţie de tipul de încălzire a locuinţei (energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri) şi la suplimentul de energie acordat cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizate în locuinţă.
În concret, pentru cererile înregistrate până în data de 20 noiembrie 2021, după verificare și procesare, dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței se stabilește începând cu luna noiembrie 2021.
Pentru cererile înregistrate din data de 21 noiembrie până în data de 20 decembrie 2021, după verificare și procesare, dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței se stabilește începând cu luna decembrie.
Aceste ajutoare se acordă în conformitare cu Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.
Potrivit acestei legi, familiile şi persoanele singure pot beneficia de ajutoare pentru încălzirea locuinţei și suplimentul pentru energie dacă veniturile medii nete lunare sunt după cum urmează:
La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.
Pot fi acordate două tipuri de ajutoare:
a. ajutoare pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi şi/sau petrolieri, acordate pe perioada sezonului rece (noiembrie 2021 – martie 2022)
b. supliment pentru energie, acordat în funcție de sursele de furnizare a energiei utilizate, acordat lunar, pe tot parcursul anului, începând cu noiembrie 2021.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței:
• pentru utilizatorii de energie termică furnizată în sistem centralizat ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în baza venitului mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă calculată lunar, în limita consumului mediu stabilit pe tipuri de apartament şi zonă de temperatură şi în funcţie de preţul local al energiei termice facturate populaţiei (La Cluj-Napoca – 242 lei/Gcal., conform HCL nr. 653/01.08.2018),
• pentru utilizatorii de energie electrică, gaze naturale și combustibili solizi/petrolieri, ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, procentual, prin raportare la o valoare de referinţă care nu poate fi mai mică de 250 lei/lună (pentru gaze naturale), 500 lei/lună (pentru energie electrică) şi 30 lei/lună (pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri, respectiv:
IMPORTANT: Ajutorul pentru energie electrică se acordă consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, precum şi consumatorilor vulnerabili care din motive tehnologice sau economice au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi care au contracte valabile de furnizare a energiei electrice, iar consumul este realizat respectând condiţiile contractului.
În cazul solicitării ajutoarelor pentru energie electrică, se efectuează anchetele sociale în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, în vederea verificării sistemului de încălzire utilizat.
Suplimentul pentru energie: se acordă lunar, cumulat în funcţie de sursele de furnizare a energiei utilizată, după cum urmează:
Exemplu: Dacă o familie beneficiază de ajutor pentru încălzire cu energie termică și utilizează în locuință alte forme de energie (curent electric pt aparate electrocasnice + gaze naturale pt aragaz) poate solicita următoarele forme de supliment pentru energie:
a. supliment pentru energie termică: 10 lei/lună;
b. supliment pentru energie electrică: 10 lei/lună;
c. supliment pentru gaze naturale:10 lei/lună;
În situaţia în care singura sursă de energie utilizată este energia electrică, cuantumul suplimentului este de 70 lei/lună.
Pot solicita ajutorul pentru încălzirea locuinţei doar persoanele singure sau familiile care:
– locuiesc efectiv la adresa pentru care solicită acest ajutor, sunt înscrise în cartea de imobil şi sunt luate în calcul la stabilirea cheltuielilor de întreţinere a locuinţei;
– realizează venituri de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiei, sau până la 2.053 lei în cazul persoanei singure;
– nu deţin unul dintre bunurile prevăzute în”Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinţei” (clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu, autoturisme cu o vechime mai mică de 10 ani, utilaje agricole, de prelucrat lemnul, depozite bancare mai mari de 3.000 lei etc.);
– au calitatea de titulari de ajutor, calitate ce se regăseşte în următoarele situaţii:
• proprietar al locuinţei;
• succesorul de drept al proprietarului locuinţei;
• persoană care a înstrăinat locuinţa în baza unui contract de vânzare-cumpărare cu clauze de întreţinere sau cu drept de habitaţie;
• titular de contract de închiriere, comodat, concesiune;
• alt membru de familie major şi împuternicit de proprietarul locuinţei sau de titularul contractului de închiriere;
• reprezentant legal al persoanei singure care nu are capacitate de exerciţiu (persoane puse sub interdicţie etc).
La stabilirea dreptului privind ajutorul pentru încălzirea locuinţei şi a suplimentului pentru energie se iau în calcul toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale.
Calculul veniturilor familiei se face fără a lua în considerare următoarele surse: ajutorul social, alocaţia de stat pentru copii, alocaţia pentru susţinerea familiei, bugetul personal complementar de care beneficiază persoanele cu handicap, bursele şcolare, stimulentul educaţional (tichetul de grădiniţă), sprijinul financiar acordat elevilor în cadrul Programului „Bani de liceu”, veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, sumele ocazionale acordate cu caracter de despăgubiri sau sprijin financiar în situaţii excepţionale, sumele primite de beneficiarii de ajutor social pentru participarea la programe de formare profesională.
Detalii privind actele necesare și depunerea formularelor de încălzire, precum și alte informații suplimentare pot fi găsite pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca, www.primariaclujnapoca.ro, la secțiunea Comunitate/Social/Ajutor de încălzire sau accesând direct link-ul: https://primariaclujnapoca.ro/social/ajutor-de-incalzire/
Informații suplimentare pot fi obținute de la Direcția de Asistență Socială și Medicală din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, la următoarele date de contact:
web: www.dasmclujnapoca.ro
Telefoane
0372798780
0372799746,
0372799740
0372799792,
0372799865,
0372799815
0372799745,
0264563052,
0372798757
sau pot fi solicitate de la adresa de e-mail: protectiesociala@dasmclujnapoca.ro
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

CULTURA
Funeraliile Papei Francisc: 150.000 de oameni, în Piața Sfântul Petru. Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu iau parte la procesiune

Funeraliile Papei Francisc au început sâmbătă dimineață, puțin după ora locală 10:00 (8:00 GMT), cu procesiunea scoaterii sicriului din Bazilica Sfântul Petru și întâmpinarea acestuia de către zecile de mii de credincioși adunați în Piața Sfântul Petru, care l-au ovaționat în picioare, scrie Agerpres.
Aproape 150.000 de persoane au umplut Piața Sfântul Petru și bulevardul Via della Conciliazione (EFE), în timp ce peste 4.500 de preoți, 700 de episcopi și 225 de cardinali au concelebrat Liturghia solemnă. Ceremonia este oficiată de decanul Colegiului Cardinalilor, Giovanni Battista Re.
Președintele american Donald Trump și fostul președinte Joe Biden se numără printre liderii politici prezenți. Trump și soția sa, Melania, au sosit vineri seară la Roma și au adus un omagiu sicriului închis al Suveranului Pontif, înaintea începerii slujbei.
Joe Biden, al doilea președinte catolic din istoria SUA, a sosit sâmbătă dimineață, fiind însoțit de soția sa, Jill Biden. Deși Biden nu făcea parte din delegația oficială a SUA, condusă de Trump, prezența sa a fost una dintre primele confirmate în Piața Sfântul Petru, mai scrie Agerpres.
România, reprezentată de președinte, prim-ministru și ministrul de externe
România este reprezentată la cel mai înalt nivel prin președintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu și ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, scrie Digi24.
Într-o ceremonie discretă și emoționantă, sicriul Papei a fost stropit cu apă sfințită și a fost intonat imnul „Regina Caeli” înainte de închiderea finală. În sicriu au fost depuse medalii emise în timpul pontificatului său, inclusiv medalia vizitei în România, precum și pergamentul „Rogitus”, care cuprinde rezumatul vieții și slujirii sale, mai scrie sursa citată.
Funeralii organizate după un ritual simplificat
Papa Francisc a cerut ca funeraliile să fie organizate după un ritual simplificat, stabilit de noua ediție a Ordo Exsequiarum Romani Pontificis, elaborată chiar în timpul pontificatului său, reflectând astfel valorile de modestie și umanitate pe care le-a promovat în întreaga sa viață și slujire, scrie Agerpres.
Suveranul pontif, care a murit lunea trecută la vârsta de 88 de ani, era foarte devotat imaginii mariane „Salus Populi Romani” („Salvarea poporului roman”), se ruga adesea în fața acestei icoane a Maicii Domnului aflată în Cappella Paolina din Bazilica Santa Maria Maggiore și și-a exprimat dorința expresă de a fi înmormântat în această biserică.
Papa Francisc a luptat pentru a remodela Biserica Romano-Catolică
Printre schimbările din noua ediție, potrivit Vatican News, se numără eliminarea utilizării a trei sicrie, din chiparos, plumb și stejar, și posibilitatea ca un Papă decedat să fie înmormântat în afara Bazilicii Vaticanului. O altă schimbare este că expunerea publică înainte de înmormântare va avea loc într-un sicriu simplu, din lemn, și nu pe un suport ridicat, așa cum se făcea anterior. Constatarea decesului Papei s-a făcut, de asemenea, în capela papală, nu în camera sa.
Primul papă non-european din ultimele aproape 13 secole, Francisc a luptat pentru a remodela Biserica Romano-Catolică în timpul papalității sale de 12 ani, luând partea celor săraci și marginalizați, provocând în același timp națiunile bogate să ajute migranții și să inverseze schimbările climatice, scrie Reuters.
„Francisc a lăsat tuturor o mărturie minunată de umanitate, de viață sfântă și de paternitate universală”, se arată într-un rezumat oficial al papalității sale, scris în latină și așezat lângă corpul său.
FOTO, VIDEO: Vatican News
EVENIMENT
Locul 8 pentru România la Campionatului Mondial de Cheerleading din SUA! 22 de tineri din Cluj fac parte din lotul național

Echipa României de cheerleaders, din care fac parte 22 de membri ai Knights Cheerleaders de la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, a obținut un onorabil loc 8 la Campionatul Mondial de Cheerleading din Orlando, Statele Unite ale Americii.
Calificarea în finală și obținerea locului 8 mondial este o performanță remarcabilă, mai ales că aceasta a fost prima participare a României la o astfel de competiție mondială.
Peste 4.000 de sportivi din 60 de țări
La eveniment au participat peste 4.000 de sportivi din 60 de țări, într-un spectacol plin de energie, găzduit de ESPN Wide World of Sports din Orlando. România s-a numărat printre cele 10 țări care au ajuns în finală, alături de Puerto Rico, Spania, Austria, Olanda, Belgia, Danemarca, Italia, Africa de Sud și Ungaria.
Prima echipă de cheerleading înființată la Cluj-Napoca în 2014
Echipa Knights Cheerleaders a Casei de Cultură a Studenților, prima echipă de cheerleading înființată la Cluj-Napoca în 2014, a reușit să impresioneze juriul încă de la începutul competiției. Cu peste 100 de sportive organizate pe patru categorii de vârstă, echipa clujeană a confirmat încă o dată profesionalismul, pasiunea și efortul constant în promovarea cheerleadingului.
Rezultatul obținut la Campionatul Mondial este o nouă dovadă că determinarea și talentul tinerilor sportivi din România pot străluci și pe cele mai mari scene internaționale. Felicitări!
FOTO: Facebook/ Cheer Daily
EVENIMENT
VIDEO. Emil Boc a participat la crosul caritabil RotaRUN for Charity: Am alergat pentru sănătate și pentru speranță

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat sâmbătă, 26 aprilie 2025, la prima ediție a crosului caritabil RotaRUN for Charity, organizat pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”.
Evenimentul, desfășurat pe Promenada Someșului, a avut ca scop strângerea de fonduri pentru reabilitarea secției de Oncologie Pediatrică a Institutului Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca.
Emil Boc: „Îi felicit pe clujeni și le mulțumesc că au suflet mare”
Primarul Emil Boc a alergat și el în cursa de 3 kilometri, alături de sute de clujeni. Într-un clip filmat după terminarea cursei, el a subliniat importanța solidarității comunității locale pentru susținerea copiilor bolnavi de cancer și a activității fizice pentru sănătate.
„Am participat la crosul RotaRUN for Charity, este un cros de caritate. Fondurile adunate se duc la secția de Oncologie Pediatrică de la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. Am participat la cursa de 3 kilometri, alături de alte sute de clujeni, pe care îi felicit și cărora le mulțumesc că au suflet mare și prin pașii lor, contribuie la sănătatea unor copii curajoși, care au nevoie de speranță, care au nevoie de intervenția noastră”, a declarat Emil Boc.
„E o plăcere să alergi pe faleza Someșului”
Primarul a lăudat și infrastructura modernizată a falezei Someșului, pe care s-a desfășurat traseul competiției, descriind experiența drept una „de nivel european”.
„Am avut ocazia să vedem și în mișcare promenada aceasta de 3 kilometri a Someșului, am alergat până la capătul Grigorescului, după care am venit pe malul Someșului din nou până aici. E o plăcere să alergi pe faleza Someșului de nivel european ca și calitate, să văd atât de mulți oameni cu suflet, care își doresc să facă diferența”, a spus Boc.
Clujenii pot dona și online pentru copiii cu cancer
În mesajul său, edilul i-a îndemnat pe clujeni să continue să sprijine campania inițiată de Clubul Rotary Cluj-Napoca și să doneze pentru continuarea lucrărilor de modernizare a secției de oncologie pediatrică.
„Dragi clujeni, și dumneavoastră puteți face diferența, puteți dona la Clubul Rotary pentru această activitate, intrând pe site. Puteți ajuta copiii care se află la secția de Oncologie Pediatrică de la Institutul Oncologic. Astăzi, am alergat nu numai pentru sănătatea noastră, ci și pentru un viitor, pentru speranță pentru acești copii”, a adăugat Boc.
„Mișcarea este cea mai ieftină investiție în sănătate pe care o putem face”
Totodată, Emil Boc a încurajat practicarea sportului de la o vârstă fragedă, considerând mișcarea fizică „cea mai ieftină investiție în sănătate”.
„Am parcurs 3 kilometri în 15 minute și 20 de secunde, deci o medie de 5 minute și 10 secunde pe kilometru. Vă invit și pe dumneavoastră să faceți mișcare, dragi clujeni. Oriunde ați fii, nu renunțați la mișcare. Iar cei care sunteți la 20, 30 de ani, să nu așteptați să ajungeți la 50 de ani ca să faceți mișcare, pentru a avea o viață de calitate. Viața de calitate se pregătește de la 20 de ani, de la 30 de ani, prin mișcare, prin mâncare sănătoasă, prin atitudine pozitivă și prin socializare alături de prieteni și de cei dragi. Mișcarea este cea mai ieftină investiție în sănătate pe care o putem face”, a transmis primarul.
Zi de doliu național
Participarea la eveniment a avut loc într-o zi marcată de doliu național, în memoria Papei, căruia Emil Boc i-a adus un omagiu, amintind că activitățile sportive, inclusiv crosurile caritabile, sunt permise.
„Astăzi este zi de doliu național, și noi ne rugăm pentru Papa, acolo unde o fi el, în Ceruri. Activitățile sportive sunt permise, crosurile de caritate este permis să se desfășoare concomitent cu acest eveniment. Gândurile noastre se duc la Roma, se duc spre Papa, un om extraordinar care a făcut diferența în viața comunității mondiale, prin atitudine, prin credință și prin apropierea de cei în nevoie.”, a mai adăugat edilul.
RotaRUN for Charity, concurs caritabil de ALERGARE la Cluj-Napoca
Organizat de Clubul Rotary Cluj-Napoca în parteneriat cu mai multe asociații locale, RotaRUN for Charity are scopul de a strânge fonduri pentru Faza 2 a reabilitării secției de Oncologie Pediatrică a IOCN. Faza 1, inițiată în 2023, a constat în dotarea cu mobilier specific a spațiului utilizat pentru pregătirea și administrarea tratamentului oncologic în Oncopediatrie (sala de tratament și compartimentul de terapie intensivă) și reabilitatea Secției cu paturi pentru 41 de pacienți și, de asemenea, în lucrări ample de refacere a Secției cu instalații, zugrăveli, pardoseală etc., la standardele cerute pentru spații cu destinație de spital. Suma investită a fost de 348.626 lei.
Pentru continuarea acestui proiect, Oncopediatrie – Faza 2, constând în dotarea cu 24 de paturi, 33 de noptiere și, desigur, alte lucrări ample de instalații, zugrăveli, pardoseli, etc., precum și pentru etapele următoare dedicate altor necesități și dotări ale IOCN „Prof. dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca organizatorii au inițiat RotaRUN For Charity, eveniment la care sumele colectate din taxa de înscriere sunt 100% direcționate pentru finanțarea proiectul.
Participanții la RotaRUN au alergat pe o buclă de 3 kilometri pe Promenada Someșului, individual sau în echipe, fiecare pas reprezentând o speranță pentru copiii bolnavi de cancer.

Pompierii din Cluj-Napoca au intervenit, sâmbătă dimineață, pe Centura Apahida-Vâlcele, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat la un autoturism aflat pe centura Apahida-Vâlcele.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat preponderent la compartimentul motor al unui autoturism aflat pe centura Apahida-Vâlcele. Solicitarea a venit în jurul orei 06.50, iar incendiul a fost stins în limitele găsite. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, flăcările izbucnind, cel mai probabil, din cauza unei defecțiuni electrice”, a transmis ISU Cluj.