Connect with us

EVENIMENT

Accident pe Aeroportul Cluj, marți seară. O femeie cu copilul în brațe a alunecat pe pistă. Fetița de 8 luni, la spital

Publicat


aeroport cluj avram iancu

Un incident grav a avut loc marți seară pe Aeroportul Internațional Cluj. O femeie care își ținea copilul în brațe a alunecat pe pistă. Fetița a ajuns la spital.

În urma căzăturii, fetița de doar 8 luni a suferit o fractură de femur și a fost transportată de urgență la spital. Este vorba despre soția și copilul preotului Dan Cismaș, preot paroh la Catedrala Mănăștur Cluj-Napoca.

A alunecat pe ulei scurs pe pistă

Surse apropiate familiei au declarat pentru Cluj24 că accidentul s-a petrecut între avion și autobuzul de transfer, din cauza unor pete de ulei amestecat cu apă, pe care femeia nu le-a observat din cauza întunericului.

Mama copilului a suferit răni ușoare, însă fetița a suferit o fractură a femurului. O ambulanță a intervenit la fața locului, iar fetița a fost transportată la o unitate medicală de specialitate.

Medicii de pe Ambulanță i-au pus inițial un ghips provizoriu, urmând ca astăzi să fie înlocuit cu unul care să stabilizeze inclusiv șoldul. Fetița are doar 8 luni.

Plângere la Poliție

Familia a depus o plângere la poliție pentru a clarifica circumstanțele accidentului și eventualele responsabilități ale administrației aeroportului.

Totodată, directorul Aeroportului Cluj, David Ciceo, ar fi contactat familia pentru a-și prezenta scuze. Contactat de jurnaliștii Cluj24 pentru o reacție oficială, acesta nu a răspuns apelurilor.

Incidentul atrage atenția asupra siguranței pasagerilor pe Aeroportul Cluj, întrucât astfel de accidente ar putea avea consecințe și mai grave, inclusiv leziuni care ar putea pune viața în pericol.

Update:

Șeful Poliției de Frontieră Cluj, Liviu Done, a declarat: „Tatăl fetitei a depus plângere la poliția de frontieră de la aeroport pentru vătămare corporală din culpă. Se vor face cercetări sub coordonarea procurorului de caz pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs accidentul. Rămâne de văzut dacă acest caz rămâne la poliția de frontieră sau va fi preluat de poliția transporturi”.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate