Connect with us

EVENIMENT

ACCIDENT în Câțcău. Trei persoane ÎNCARCERATE într-o mașină. Traficul este blocat

Publicat


SMURD

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au fost solicitați miercuri la un accident rutier petrecut pe raza localității Câțcău. S-a solicitat elicopterul SMURD de la Jibou.

Din primele informații, în accident au fost implicate două autoturisme și un autotren. Sunt anunțate trei persoane încarcerate într-un autoturism.

Se deplasează la fața locului două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

”Pompierii lucrează pentru extragerea a două persoane încarcerate în autoturism. De asemenea, la fața locului a aterizat și elicopterul SMURD de la Jibou”, au precizat pompierii.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului.

”Traficul este blocat pe ambele sensuri pentru intervenția echipajelor medicale și cercetarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Cluj.

UPDATE. Cinci persoane implicate

”În accident au fost implicate cinci persoane, printre care o minoră. Aceasta primește îngrijiri medicale din partea echipajelor, prezentând un traumatism la membrul inferior. De asemenea, o femeie aflată în stare gravă primește îngrijiri din partea personalului medical care încadrează elicopterul”, au precizat pompierii.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate