Connect with us

CULTURA

A venit primăvara, se încălzește atmosfera la Cluj. Peste 10 EVENIMENTE de neratat în luna MARTIE, pentru toate gusturile

Publicat


carnival gbeb963a09 640

A venit primăvara, iar în prima lună de căldură, se încinge atmosfera și la Cluj, unde s-au anunțat multe evenimente. Artiști mari, din România și străinătate, de la lăutari la metaliști, vor urca pe scena clujeană, iar pe lângă ei, se promit multe alte modalități de distracție. Cluj24 ți-a pregătit o listă cu câteva dintre ele, dar înainte de a ți le prezenta pe fiecare în parte, îți aduce la cunoștință de 2 evenimente care se vor derula pe mai multe zile ca, în cazul în care îți sunt pe plac, să îți faci loc în calendar pentru ele. Spor la distracție!

  1. ReClothing – târg de primăvară, ediția 2023, Iulius Mall, 23 martie 10:00 – 26 martie 22:00

Târgul de haine ReClothing revine la Cluj cu peste 1000 de articole vestimentare care vor fi expuse în zona H&M

„Facem loc garderobei chic de primăvară, de data aceasta cu idei sustenabile. De la sacouri elegante, la tricouri haioase, rochii deosebite sau pantaloni evazați – veți găsi la eveniment haine până și pentru cea mai pretențioasă fashionistă”, spun organizatorii.

Evenimentul face parte din cadrul proiectului cu același nume, prin care aceștia își propun să reducă risipa din domeniul vestimentar.

„Vor fi expuse, practic, produse care își caută un al doilea proprietar, dar care sunt într-o stare excelentă. Fiecare cumpărător se transformă într-un gangster al sustenabilității – prin cumpărăturile prietenoase cu mediul și datorită tricourilor cu mesaje marca JCI care vor fi disponibile pentru a fi achiziționate.

Târgul ReClothing vine și cu ateliere și întâlniri interesante, dar și cu o tombolă pe cinste – unde fiecare cumpărător poate câștiga, pe loc, premii surpriză de la cele mai îndrăgite branduri locale și nu numai. În plus, la fel ca de fiecare dată, fiecare cumpărătură se transformă într-o faptă bună”, adaugă organizatorii.

Pentru cei care vor să doneze haine, aceștia amintesc că târgul va fi precedat de o campanie de colectare la Iulius Mall, în perioada 13-20 martie 2023.

Totodată, pot fi susținuți financiar cu donații prin:

  • Revolut sau BT Pay la ‪0759041959
  • transfer în contul Banca Transilvania al asociației JCI Active Citizens Cluj – RO04BTRLRONCRT0254378205

332111893 1575330702889578 6932774771646124812 n

  1. Art retreat pentru copii, Green Forest Ghermin, 10 martie 16:00 – 12 martie 16:00

Clujenii își pot trimite copilul într-o mini vacanță educativă luna aceasta.

Îți dorești un copil asumat, care face alegerile singur, este responsabil și își asumă greșelile și comportamentul? Îți dorești un copil conștient de valoarea și potențialul lui? Are dificultăți atunci când e nevoie să își spună punctul de vedere în fața altora? Sau să ridice mâna să răspundă la școală, pentru că îi este teamă să nu greșească sau ca alți copii să râdă de el?

Dacă ai răspuns afirmativ la cel puțin una din aceste întrebari, acest retreat este potrivit pentru copilul tău (dacă are între 6 și 13 ani), ca să își crească încrederea în sine prin conștientizarea calităților și unicității sale, potrivit facilitatorilor.

„Este o oportunitate pentru ei să ia o pauza de la rutina lor zilnică și să se descopere printr-o varietate de activități creative, distractive, provocatoare și educaționale. Retreat-ul se va desfășura într-un cadru natural și frumos, oferind copiilor posibilitatea de a se conecta cu natura și de a se bucura de aer curat și liniște. Va fi condus de o echipa de 5 faciliatori experimentați și dedicați, pasionați să lucreze cu copiii și să-i ajute să-și atingă potențialul maxim”, se arată în descrierea evenimentului.

Nu vor lipsi nici drumețiile în natură, focul de tabără, ciubărul și seara de filme.

Alături de facilitatori, copiii vor explora:

  • Atelier de gestionare a emoțiilor
  • Atelier de respirație
  • Yoga
  • Modelaj în lut
  • Atelier de teatru
  • Ceremonie cu Cacao
  • Atelier de gătit vegan
  • Atelier de dans liber
  • Scriere creativă
  • Atelier de pictură

Retreatul are loc la Green Forest, pe Valea Gherminului, Bucea și costă 1222 de lei.

Paula Rotar va conduce întregul eveniment. Este energy healer, channel, DNA activator și terapeut prin arte expresive, iar acest retreat este cadoul său pentru copii.

„Spațiul inimii mele este centrul meu de putere. A fost activat acum multă vreme și este darul meu pentru lume. El este o forță de vindecare. Este acel spațiu plin de compasiune care poate lua orice rană, frică, durere, răutate și cu prezență, cu iubire să le transforme precum un Alchimist.

Cu ajutorul darurilor cu care am fost înzestrată și cunoștințele pe care le-am acumulat, împreună cu echipa mea de facilitatori, terapeuți și bucătari, îți voi ghida minunea în procesul de descoperire a sinelui, astfel încât călătoria sa să fie distractivă și creativă.

Va învăța să creeze în viața sa pace, armonie, ordine și frumusețe. Va gusta libertatea, iar asta îl va ajuta să păstreze aprinsă pasiunea pentru viață și pentru tot ce îl înconjoară”, spune aceasta.

Pentru înscrieri, click aici.

327794328 678841283923399 4669746292985907228 n

Mai departe urmează evenimentele standard, cu care ești obișnuit.

Premieră  „Îmblânzirea scorpiei” (Shakespeare), Teatrul Naţional Cluj-Napoca, 8 martie, 19:00 – 20:40

Dacă îți place teatrul, vino la premiera „Îmblânzirea scorpiei”, după William Shakespere, pusă în scenă cu textul Letei Popescu, după o adaptare a Mariei Manolescu.

„Am profitat de rama pe care o dă Shakespeare în varianta originală, aceea de teatru în teatru. Prologul pe care ni-l dă autorul ne spune că povestea cu Caterina și Petruccio se joacă în fața unui spectator nedus la teatru care reacționează <<neîmblânzit>> la ceea ce vede.

Rama aceasta a făcut ca spectacolul să fie creat pe mai multe straturi și, sper eu, să aducă ceva în plus față de o lectură obișnuită a piesei. Spectatorii pot vedea <<Îmblânzirea scorpiei>> în două variante care răspund în opoziție întrebării: <<îmblânzirea>> este un ritual de cucerire a femeii sau este un ritual de <<îndobitocire>>?

Eu personal nu am găsit un unic răspuns. Nu pentru că aș fi din fire o nehotărâtă, din contra. Sunt hotărâtă să mă uit atent la tipurile de lectură care există în lumea de azi și să le pun față în față. Din asta nu poate ieși decât o explozie de idei, ceea ce mă și fascinează ca regizoare.

Prefer să las dezbaterea deschisă și să mă gândesc în continuare la cine trebuie îmblânzit și de către cine: femeia? bărbatul? publicul? creatorul de teatru? În final apare și din partea mea un comentariu clar. Dar pe acesta îl țin secret și invit spectatorii să-l descopere în sală.”, a spus Leta Popescu.

Pentru bilete, click aici.

333308219 507118138285142 9185811724250529991 n

Seară de poezie cu Alberto Păduraru, Insomnia Cafe, 9 martie, 19:00

Dacă vrei să te delectezi altfel, o seară de poezie s-ar putea să fie exact ce ai nevoie. Nepotu’ lui Thoreau te invită la o lectură alături de Alberto Păduraru, student la Drept în Cluj și poet în timpul liber.

După ce va citi câteva dintre creațiile proprii, va asculta părerile (și criticile) publicului, joi seara, la Insomnia.

Moderatorul este Florentin Popa, iar gazdele: János Szántai, Mihnea Bâlici.

Intrarea este liberă.

334307887 525402789746381 7335976665431531308 n

Sănătatea și legile ei, CHIOS Social Lounge, 10 martie, 19:00

Nu vrei să te lasi pradă nesiguranței și neînțelegerii atunci când vine vorba de sănătatea și drepturile tale? Atunci nu rata oportunitatea de a participa la evenimentul „Sănătatea și legile ei”, unde vei avea acces la informații valoroase și vei învăța cum să îți protejezi drepturile într-un mod eficient.

Invitatul special, Avocatul Gheorghe Piperea, te va ghida prin labirintul legilor și te va învăța cum să îți aperi sănătatea și drepturile cu succes.

Evenimentul se va desfășura pe 10 martie, la Sala de Conferințe Chios din Cluj-Napoca și este complet gratuit.

Rezervă-ți locul cu un click aici și fii pregătit să îți asumi controlul asupra sănătății și drepturilor tale.

330491924 1824016877973890 8180123601277302683 n

Hi Fi Fi _06 x them, BTarena Cluj-Napoca, 10 martie, 21:00 – 11 martie, 11:00

Hi Fi Fi 06, o petrecere de 14 ore de minimale, va avea loc între 10 și 11 martie la BT Arena, „din fidelitate pentru Hi Fi”.

Vor pune muzică:

  • Arapu
  • Cap
  • Cezar
  • Mihigh
  • Paul K
  • Praslea
  • Rhadoo
  • SIT
  • Sublee

Pentru bilete, click aici.

331010005 869680240764545 5839143943241892168 n

Concert om la lună de lansare, Flying Circus, 17 martie, 19:30

Luna aceasta, om la lună se întoarce la Cluj și lansează pe vinil cele trei albume de studio.

„Am început în vara lui 2018, cu o voce, o chitară și un pian. Au trecut aproape cinci ani, iar proiectul meu solo s-a transformat într-o trupă ce crescut cu fiecare concert și cu fiecare moment memorabil ce ne-a legat definitiv pe unii de ceilalți.

Am trecut o pandemie împreună, am scris trei albume împreună, iar acum suntem foarte mândri că putem să le prezentăm pe vinil, într-o colecție de luat acasă și ascultată de o mie de ori și așezată în rastelul de viniluri prețioase și ascultată iar. Cu bucurie și cu drag, așa cum a fost făcută”, a spus Doru Pușcașu, de la om la lună

Accesul se face de la 19:30, iar concertul începe la 21.

Pentru bilete, click aici.

330926602 726388825562004 5895259437083874330 n

Concert Mădălina Pavăl Orchestra și after party cu Groove Salad, Atelier Cafe, 18 martie, 21:00

Cu o energie potențată de tradiții, cu dinamică de dans și forța tribală a bandului de alternativ, Mădălina Pavăl Orchestra revine în Cluj cu un show și o formulă de performance compusă din 10 muzicieni. Este muzică lumească, sună ca locurile de pe unde și-au tras seva – bucovinean, moldovean, sud-dunărean și balcanic, așa cum e toată România.

„Sunt Mădălina Pavăl și cânt muzică lumească. Îmi sună și a clasic, și a tradițional, stilul „fel și fel”. Am cuvinte vechi, le pun în rânduri noi să mă-nvârt printre voi. Împreună cu 10 prieteni, muzicieni talentați, vibrăm viu și acustic, de film și de dans, de fugit peste dealuri sau de luat orașul la pas.

Ne place să credem că am reinventat sonoritățile românești când am îmbinat texturi din lumea clasică (quintet de coarde, harpă, flaut) cu dinamică de dans și forța tribală a band-ului de alternativ. Unii i-ar zice world music, pentru noi e un ansamblu care poate doini românește și te poate învârti nebunește”, spune cântăreața.

În seara de 18 martie, aceasta va cânta alături de Alexei Țurcan (acordeon, chitară), Lucian Naste (chitară), Alex Corlan (bas), Ioana Turcu (flaut), Diana Ciudin (vioară), Sarah Andreescu (vioară), Mihail Grigore (violoncel), Alice Hristodor (harpă) și Philip Goron (percuție) – Mădălina Pavăl Orchestra.

Biletele sunt disponibile la prețul de 60 lei, în avans în rețeaua Iabilet sau la intrare în seara evenimentului, în limita locurilor disponibile. Ușile se deschid la ora 20.00.

După concert, se continuă dansul la afterparty cu Groove Salad.

Pentru bilete, click aici.

332296799 924318495237623 8672232123317273286 n

Corina Sârghi & Taraful Jean Americanu, Bruto, 24 martie, 2:00 – 6:45

În același spirit, pe 24 martie sosesc la Bruto alți artiști care duc mai departe muzica lăutărească așa cum a fost ea lăsată.

Corina Sîrghi, alături de taraful tradițional – în totalitate acustic – condus de acordeonistul Shaun Williams (aka Jean Americanu) feat. Marian Mirea (vioară), Marian Șerban (țambal) și Cristian Mirea (contrabas) prezintă atmosfera saloanelor decadente și fermecătoare din Bucureștiul anilor ’30 și nebunia petrecerilor de,,bloc-mahala” din anii ’90 printr-o suită de romanțe pasionale, tangouri senzuale, dansuri lăutărești înflăcărate și manele clasice, într-un concert care îmblânzește până și cele mai nărăvașe inimi.

„Ne aduc cântecele de mahala care să ne ridice la dans, să ne răscolească amintirile și să ne provoace aplauze.

Pe lângă un recital autentic, personalul pregătește un meniu cu bucate și băuturi care să meargă la fix în episodul 2 al „Aperitivo Neaoș”, după primul, în care a concertat Taraful de la Vărbilău.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Șaraimanic, totodată curatorul concertelor.

Pentru bilete, click aici.

332119388 741246384107792 7679732684837310967 n

Technoteca, Cluj Arena, 24 martie, 22:00

Pregătește-te să dansezi până o să te doară la bascheți!

Cunoscută pe scena techno încă din 2007, NUSHA a fost prezentă la unele dintre cele mai mari festivaluri din lume, alături de legende ale industriei.

Un bilet costă 59 de lei online și 80 la locație. Pentru a cumpăra online, click aici.

332784215 777176129939414 6314877865828082315 n

Concert Carla’s Dreams, FORM Space, 25 martie, 20:00

Dacă vrei să visezi mai melodic, Carla’s Dreams vine pentru un concert de excepție la FORM Space, în Cluj-Napoca, la o zi după Technotecă.

Adună-ți gașca și ia bilete, cu un click aici, până nu se epuizează.

331739820 1610004769440390 5695548841263823410 n

Concert tribut Metallica, Hardward Pub, 25 martie, 19:00

Dacă nici Carla’s nu-s pe placul tău de Buna Vestire hai la metale. Formația Masterpiece va susține un concert tribut la Hardward Pub.

Aceasta e prima trupă tribut Metallica din România, înființată în 2009 de Vincze Szabi (voce și chitară).

Trupa este alcătuită din membri cu o vastă experiență muzicală, fiecare cântând și în diferite trupe consacrate din țară. Încă de la început s-a bucurat de succese obținute în concerte și festivaluri atât în Romania cât și în străinătate.

Pentru bilete, click aici.

331131790 576984700984313 2742385089073558970 n

Celelalte Cuvinte – Lansare Album „Lumea Asta” LIVE, Hardward Pub, 26 martie, 18:00 – 22:00

În data de 26 martie vino să auzi live noile piese Celelalte Cuvinte, în Hardward Pub din Cluj-Napoca. Trupa Celelalte Cuvinte pornește într-un turneu de lansare a noului album, intitulat „Lumea Asta”.

„Celelalte Cuvinte vin cu un show complet nou, care va cuprinde cea mai mare parte a pieselor de pe noul disc de studio, într-o serie de concerte de neratat pentru fanii rock și metal. Albumul, lansat la casa de discuri Universal Music, propune o abordare nouă, dar care păstrează și amprenta clasică cu care Celelalte Cuvinte și-au obișnuit fanii în cei 41 de ani de muzică de calitate”, spun organizatorii.

Albumul „Lumea Asta” va fi disponibil pe toate serviciile de streaming, având și ediții limitate CD și vinil, pentru colecționari.

Pe lângă piese de pe albumul „Lumea Asta”, din concertele turneului nu vor lipsi nici hiturile care au consacrat trupa și nici alte piese din repertoriul ei de-a lungul timpului.

Turneul va fi un prilej de reîntâlnire cu fanii Celelalte Cuvinte din aproape toate orașele mari din România și se va întinde pe parcursul mai multor luni.

„Scena este locul unde ne simțim cel mai bine și orice reîntâlnire cu fanii noștri este un prilej de imensă bucurie. Bucuria va fi cu atât mai mare cu cât de data aceasta vom putea să împărtășim cu ei noile piese Celelalte Cuvinte, de pe albumul „Lumea Asta”, un album la care am lucrat foarte mult și de care suntem mândri. Vom încerca să ajungem în toate orașele voastre si vă așteptăm să ne bucurăm împreună de noile piese.”, a spus Călin Pop, solistul vocal și chitaristul trupei Celelalte Cuvinte.

Pentru bilete, click aici.

331513318 638166741452621 2636388095276224128 n




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate