EVENIMENT
A apărut versiunea actualizată a aplicației de ALERTE lansată de Departamentul pentru Situații de Urgență

Departamentul pentru Situații de Urgență a lansat în formă actualizată, aplicația DSU. Aceasta conține mai multe tipuri de alerte, dar și alte informații. Aplicația este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare Apple, dar și Android și poate fi descărcată gratuit.
Cu ocazia împlinirii a 9 ani de activitate și în scopul creșterii continue a gradului de siguranță în rândul cetățenilor, Departamentul pentru Situații de Urgență a lansat duminică, în formă actualizată, aplicația DSU.
Aceasta funcționează încă din aprilie 2016, fiind la acea vreme singura sursă de informare oficială pe segmentul pregătirii comunităților în fața pericolelor iminente.
„De-a lungul timpului, domeniul complex al situațiilor de urgență a căpătat noi valențe, noi forme și modalități adaptate de răspuns în fața acestora și, astfel, a apărut și necesitatea revizuirii/modernizării aplicației”, transmite DSU.
Prin intermediul aplicației, utilizatorii pot primi mai multe tipuri de alerte, pot afla care sunt atenționările meteorologice curente, cum să reacționeze în situații de urgență pe baza informațiilor regăsite pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fii pregătit”, cum să acorde primul ajutor și pot avea acces continuu la știri de ultimă oră, venite direct din partea tuturor structurilor cu competențe în gestionarea situațiilor de urgență.
Aplicația este disponibilă atât în limba română, cât și în limba engleză și este împărțită în mai multe secțiuni.
Prima secțiune este destinată știrilor ce prezintă informații cu privire la evenimentele curente de la nivel național. Departamentul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, Inspectoratul General de Aviație vor putea oferi informații și știri de ultimă oră utilizatorilor.
„Cetățenii pot afla cum să reacționeze în fața celor mai frecvente situații de urgență”
Harta interactivă, din cea de a doua secțiune, vine în ajutorul cetățenilor și oferă informații despre cele mai apropiate puncte cheie, de maximă importanță, precum: unități de primiri-urgențe (UPU), spitale, unități de pompieri, baze și refugii salvamont, adăposturi de protecție civilă, stații de ambulanță, unități de poliție și jandarmerie, farmacii non-stop. Astfel, prin selectarea unui punct de interes de pe hartă, se poate utiliza navigarea direct din aplicație, cu ajutorul Apple Maps, Google Maps sau Waze.
„Prin modulul de raportare, cetățenii pot veni în sprijinul serviciilor de urgență. Dacă au fost martorii unei situații de urgență, utilizatorii aplicației pot trimite în timp real fotografii, clipuri video și/sau mesaje. În acest timp, un operator va analiza conținutul raportului. Atenție însă! Raportarea nu reprezintă un apel de urgență! Totodată, în această secțiune se regăsește și opțiunea de apelare directă la numărul unic de urgență 112”, arată DSU.
În cadrul secțiunii „Învață”, cetățenii pot afla cum să reacționeze în fața celor mai frecvente situații de urgență. Aici sunt prezentate ghiduri de comportare în caz de cutremur, inundații, incendii, avalanșă, ger/viscol, acordarea primului ajutor și măsuri salvatoare rapide care pot fi luate în cazul unei situații de urgență. Lecțiile au informații utile, clipuri video, animații și ilustrații pentru a face învățarea populației cât mai ușoară.
Sursa: Mediafax
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Cod PORTOCALIU de vânt în zona de munte a Clujului. Rafalele vor ajunge și la 140 de kilometri la oră

ANM a emis un cod portocaliu de vânt valabil în Munții Apuseni, Carpații Meridionali și de Curbură. Se va semnala viscol puternic în intervalul 27 martie, ora 23 – 28 martie, ora 23, conform Alba24.ro.
Vântul va sufla cu putere la altitudini de peste 1500 de metri, cu rafale de 120…140 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută.
Vântul va fi și mai puternic în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri. La rafală, vântul va ajunge la 140 de kilometri la oră.
Interval de valabilitate: 28 martie, ora 02 – 28 martie, ora 14.
Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului.
Zone afectate: altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali.
La altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali, va fi vânt puternic, cu rafale ce vor depăși 140 de kilometri la oră.
Cod galben de vânt
ANM a emis o avertizare de vreme rea pentru 27 de județe printre care și Cluj pentru luni, până la ora 23,00. Mai multe judeţe din Banat, Crişana, vestul Transilvaniei, Dobrogea şi estul Munteniei se află sub Cod galben de vânt pe parcursul zilei de luni.
Potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul ora 6:00 – 23:00, în zonele vizate vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…65 km/h.
În zona montană înaltă (în general la altitudini mai mari de 1700 m), rafalele vor depăşi 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând diminuarea semnificativă a vizibilităţii.
Judeţele atenţionate de meteorologi, unele parţial, iar altele total sunt: Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Tulcea, Timiş şi Vâlcea.
Temperaturile scad. Diferențe și de 15 grade celsius
Temperaturile vor scădea în următoarele zile în Alba. Marți și miercuri maximele vor atinge 8 grade celsius, iar pe timpul nopții se vor înregistra temperaturi negative.
Vremea își va reveni începând de joi, temperaturile vor crește ușor până la 15 grade Celsius, apoi de sâmbătă din nou va fi mai frig.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, crede că PNL nu stă prea confortabil în sondajele de opinie şi că, din declaraţiile publice ale liberalilor, şi-a dat seama că aceştia nu doresc o alianţă cu social-democraţii în 2024, a declarat acesta la România TV, citat de Agerpres.
„Eu am spus, ca orice om politic, că e posibil orice, să avem o coaliţie, să avem o alianţă din 2024. Alianţă înseamnă mai multe, şi candidaţi comuni. Eu nu am spus niciodată că Ciolacu este candidatul sau este Ciucă premier. Şi Ciolacu şi Ciucă suntem nişte oameni trecători, vremelnici prin anumite funcţii.
Cred că cel mai important rămâne PSD, cel mai mare partid din România, şi PNL, care nu e prea confortabil în acest moment în sondaje le opinie, dar e problema dânşilor, nu e problema noastră”, a spus Ciolacu, întrebat dacă, după alegerile din 2024, va mai exista coaliţia de guvernare formată din PSD, PNL şi UDMR şi dacă el va candida la alegerile prezidenţiale.
El a adăugat că a înţeles din răspunsurile celor de la PNL că aceştia nu doresc o alianţă cu PSD în 2024.
„Am spus – putem avea o coaliţie, sau o alianţă. Am înţeles din răspunsul celor de la PNL că nu se doreşte acest lucru. Mă bucur că mi-au spus din timp că, la un moment dat, voiam să îi strâng pe colegii mei într-un Consiliu Politic Naţional să discutăm acest aspect. Acum nu mai e nevoie. Am văzut şi eu răspunsurile publice”, a afirmat liderul PSD.
EVENIMENT
FOTO. Garsonieră cu WC lângă aragaz, de închiriat în Piața Muzeului din Cluj-Napoca. E la subsol

ADMINISTRAȚIE
Cluj-Napoca, locul 25 în lume la categoria ”Oraș sigur” 2023. Primul loc este ocupat de Abu Dhabi

Cluj-Napoca ocupă un onorant loc 25 la nivel mondial la categoria ”Oraș sigur” în anul 2023, conform platformei RankingRoyals.
Locul I în acest clasament este ocupat de Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), cu un indice de siguranță de 88.3, iar pe podium au mai urcat Doha, capitala Qatar-ului, cu 86, și Ajman, un port din EAU, cu 84,9.
Municipiul Cluj-Napoca ocupă locul 25 cu un indice de siguranță de 77,6, fiind primul oraș din România care se plasează pe o astfel de poziție în topul RankingRoyals.
Pe locul 32 a intrat Timișoara, cu 76.