Connect with us

EVENIMENT

Ierarhii Mitropoliei Clujului propun canonizarea monahului Nicolae Steinhardt. S-a convertit la creștinism în închisoare

Publicat

Publicitate

Monahul, scriitorul și cărturarul Nicolae Steinhardt, cunoscut pentru cartea sa „Jurnalul fericirii” și pentru viața trăită la Mănăstirea Rohia, ar putea fi canonizat.

Propunerea a fost discutată marți în cadrul ședinței Sinodului Mitropolitan de la Reședința Mitropolitană din Cluj-Napoca, o întâlnire care a reunit cei mai importanți ierarhi ai Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Ședința a fost prezidată de Mitropolitul Andrei al Clujului, alături de care s-au aflat Episcopul Iustin al Maramureșului și Sătmarului, Episcopul Benedict al Sălajului, Episcopul vicar Samuel Bistrițeanul și Arhiereul vicar Timotei Sătmăreanul. Pe ordinea de zi s-au mai aflat și probleme administrative, proiecte culturale, acțiuni social-filantropice și ridicarea la rang de mănăstire a două schituri, precum și aprobarea unor noi distincții eparhiale.

Cine a fost Nicolae Steinhardt?

Nicolae Steinhardt s-a născut în 1912 într-o familie evreiască din București. A studiat dreptul și literatura, devenind avocat, scriitor și publicist. În timpul regimului comunist, a fost arestat și închis din cauza convingerilor sale.

În închisoare, Steinhardt s-a convertit la creștinism și, după eliberare, a devenit călugăr. Cel mai cunoscut dintre scrierile sale este „Jurnalul fericirii”, o lucrare care relatează experiențele sale din detenție și transformarea spirituală prin credință.

Nicolae Steinhardt a rămas un simbol al rezistenței morale și al credinței în condiții dificile, murind în 1989, lăsând în urmă o operă profundă și inspirațională.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate