Connect with us

ACTUALITATE

Guvernul schimbă regulile la furnizarea de gaz. Plafonarea dispare treptat. Prețul, administrat pentru populație până în 2027

Publicat

Publicitate
Ce se întâmplă cu prețul la gaz

Guvernul pregătește o ieșire graduală din schema de plafonare a prețului la gaze, urmând ca populația să beneficieze de un preț administrat până în primăvara anului 2027, a anunțat premierul Ilie Bolojan.

Măsura este gândită ca o perioadă de tranziție spre liberalizarea pieței, fără a expune consumatorii casnici la creșteri bruște de preț.

Preț stabil pentru populație. Liberalizare amânată până când va fi supraproducție de gaz

Premierul a explicat că România trebuie să facă pași spre liberalizarea pieței gazelor, dar într-un mod controlat, pentru a evita un nou puseu inflaționist într-un an economic dificil.

„Trebuie să eliminăm plafonarea prețului la gaze, dar în același timp trebuie să protejăm cetățenii României de creșteri necontrolate de preț. Anul 2027, când România va avea o supraproducție de gaz din Marea Neagră, va fi un moment mai potrivit pentru liberalizare”, a declarat Ilie Bolojan.

Astfel, Guvernul propune ca între 1 aprilie 2026 și sfârșitul lunii martie 2027 să existe o perioadă tranzitorie, în care prețul gazului pentru consumatorii casnici să nu mai fie plafonat, ci administrat de stat.

Preț reglementat pe tot lanțul, fără variații pentru consumatori

Potrivit premierului, prețul administrat va fi stabil pe întreg lanțul energetic, de la producători și transportatori, până la distribuitori și furnizori, și nu va suferi modificări pe parcursul anului.

„Vom reglementa prețul pentru casnici pe tot lanțul. Asta înseamnă că prețul va rămâne stabil pe tot parcursul anului, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru gazele utilizate la producerea energiei termice”, a precizat Bolojan.

Pentru celelalte activități economice nu va exista plafonare, însă premierul a subliniat că majoritatea agenților economici cumpără deja gaze la prețuri sub plafonul actual, fără a fi necesare cheltuieli suplimentare din partea statului.

Presiune pe Hidroelectrica

În același context, Ilie Bolojan a reiterat că energia rămâne o prioritate strategică pentru Guvern. Executivul va pune presiune pe Hidroelectrica pentru dezvoltarea unor capacități de stocare de aproximativ 500 MW.

„Fiecare MW în stocare înseamnă un preț mai mic al energiei”, a spus premierul, explicând că stocarea permite folosirea surplusului de energie din timpul zilei și reduce achizițiile scumpe din vârfurile de consum.

Centralele de la Mintia și Iernut, esențiale pentru echilibrarea sistemului

Guvernul mizează, de asemenea, pe finalizarea în acest an a centralelor pe gaz de la Mintia și Iernut, considerate esențiale pentru echilibrarea sistemului energetic național, mai ales în contextul închiderii centralelor pe cărbune.

Totodată, Executivul intenționează să declare Combinatul Liberty Galați obiectiv de importanță strategică, pentru a asigura continuitatea activității și plata salariilor angajaților, urmând ca schemele de sprijin să fie adoptate săptămâna viitoare.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate