Connect with us

EDUCATIE

90.000 de studenți ai celor 6 universități clujene au început facultatea în scenariul hibrid. Vezi ce transmite rectorul Daniel David

Publicat


Mediul academic clujean, reprezentat de Uniunea Universităților Clujene (UUC), începe noul an universitar cu o creștere a numărului de studenți din țară și din străinătate. Astfel, numărul total de studenți din cele șase universități clujene este de peste 90.000 (licență, master, doctorat și studii postuniversitare), din oraș și din extensii, dintre care peste 6.000 sunt studenți internaționali (fără a include aici schimburile Erasmus).

Peste 100.000 de universitari

Întreaga comunitate academică clujeană, incluzând aici și personalul didactic, de cercetare și administrativ, depășește, în acest an academic, 100 000 de oameni.

Activitățile universitare – detaliate pe site-ul fiecărei universități membre a UUC – încep, în anul 2020-2021, în variante diferite. De la învățământ clasic la cel online, trecând prin modelul hibrid. Modelele au fost alese pentru a desfășura activitățile universitare în regim de siguranță maximă pentru comunitățile academice și pentru oraș. Şi, în funcție de profilul facultăților din universitățile clujene, cu ținta de a păstra cele mai ridicate standarde academice posibile în această perioadă.

Ce transmite președintele UUC, Daniel David

Președintele UUC în funcție, prof. univ. dr. Daniel David, declară că „universitățile clujene sunt un “atractor” academic foarte puternic, atât la nivel național, cât și la nivel internațional. Performanța academică, reliefată și de rankingurile internaționale, a dus și la creșterea spectaculoasă a numărului de studenți și cadre didactice/de cercetare internaționale, integrând astfel orașul în rândul orașelor academice din Europa.

Într-adevăr, dintre marile centre academice din țară, Cluj-Napoca este cel mai bine colorat academic, dacă raportăm studenții (sau comunitatea academică) la populația generală. În condiții de pandemie, acest lucru ne obligă însă la educație de calitate în condiții de siguranță maximă!

„Această coloratură academică nu este doar o galonare, ci are efecte concrete, susținând cultura și economia orașului, dinamizând socio-economic întreaga Transilvanie. Şi oferind avantaje competitive țării. Spre exemplu, într-un studiu din 2018, într-o estimare conservativă, UBB contribuia în anul 2015 la economia orașului cu aproximativ 190.000.000 EURO (din care 71% erau doar cheltuielile făcute de studenți). Această contribuție crește semnificativ dacă adăugăm contribuția tuturor universităților clujene. În fine, sintagmele “smart”, “innovation”, “young”, “green” etc. asociate Clujului derivă tocmai din această componentă academică, fără de care asocierea ar fi imposibilă!”, transmite departamentul de comunicare al UUC.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate