EDUCATIE
5.000 de protestatari așteptați joi, la Cluj, la mitingul profesorilor. Vor fi în stradă și elevi, studenți și părinți
Protestul profesorilor clujeni împotriva austerității continuă joi, 11 septembrie, cu un miting în Piața Unirii.
Joi, 4 septembrie, sute de profesori, care au avut alături elevi și studenți, au protestat în fața Inspectoratului Școlar Cluj. De asemenea, luni, în prima zi a anului școlar, au fost proteste în aproape toate unitățile de învățământ preuniversitar din județ, la care au participat și elevi din clasele a XII-a, dar și părinți.
Miting al profesorilor la Cluj
Profesorii, care protestează deja de o lună, nu se lasă. Ei cer abrogarea Legii 141/2025 și demisia ministrului clujean al Educației, Daniel David.
„Mitingul de protest va avea loc în Piața Unirii între orele 13.00 și 15.00. Alături de noi vor veni elevi, studenți și părinți”, a declarat Lucia Cojocaru, președinta Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean.
Proteste în școli toată săptămâna
Majoritatea școlilor au renunțat luni la festivitățile de început de an, din cauza nemulțumirilor cadrelor didactice. Protestele vor continua în școli cel puțin în această săptămână.
„Vom protesta pe tot parcursul zilei. Vom merge la școală, vom semna condica, vom supraveghea copiii, dar cei care protestează nu vor desfășura activități didactice”, a mai spus Lucia Cojocaru.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






