CULTURA
30 ianuarie – Sfinții Trei Ierarhi. La Mulți Ani Vasile, Grigore și Ioan. Ce nu este bine să faci în această zi

Luni, 30 ianuarie, în Biserica Ortodoxă se prăznuiesc Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur. Sărbătoarea este marcată cu cruce roșie în Calendarul Ortodox 2023 iar credința populară spune că în această zi nu este bine să muncești.
În ziua în care sunt sărbătoriţi cei trei sfinți, nu se lucrează, fiind rău de ars, de friguri şi de pagubă.
În ziua de 30 ianuarie, cei trei ierarhi, considerați ca fiind cei mai mari învățători și pastori din istoria creștinătății și modele de viață duhovnicească, sunt sărbătoriți cu mare fast în lăcașurile creștine din întreaga lume.
Odată cu darul “tălmăcirii” Sfintelor Scripturi, cei trei ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur au urcat și înalta treaptă a arhieriei și credinței creștine. De atunci, învățătura lor ortodoxă se păstrează până în zilele noastre, așa cum a fost desăvârșită de ei.
Cei trei cunt considerați „Protectori ai învăţământului teologic”. Aceștia au lăsat, prin scrierile lor, inegalabile pagini de teologie, încă din primele secole de creștinism.
Ierarhii sunt sărbătoriți și individual pe 1 ianuarie (Vasile cel Mare), 25 ianuarie (Grigorie Teologul) și 27 ianuarie (Ioan Gură de Aur).
Sfântul Vasile cel Mare reprezintă simbolul energiei şi al acţiunii puse în slujba oamenilor
Sfântul Grigore reprezintă simbolul ştiinţei teologice şi al contemplării înalte, fiind primul dintre părinţii bisericeşti care a folosit termenul de teologie
Sfântul Ioan Gură de Aur reprezintă simbolul zelului apostolic prin cuvânt şi faptă, pentru orientarea oamenilor spre învăţătura lui Iisus.
Vasile cel Mare
Se naște în jurul anului 330 într-una dintre cele interesante familii ale creștinismului, o familie ce a dat șase sfinți: Sfânta Macrina cea Bătrână (bunica), Sfânta Emilia (mama), Sfântul Grigorie de Nyssa (frate), Sfântul Petru de Sebaste (frate) și Sfânta Macrina cea Tânără (soră).
Tatăl său, retor, îl îndrumă pe drumul cunoașterii. Marele teolog al Bisericii studiază logica, matematica, gramatica, științele naturii, retorica, filosofia și medicina la Cezareea Palestinei, Constantinopol și Atena.
În 370 este numit arhiepiscop de Constantinopol. Din această poziție înființează așa-numitele vasiliade, primele instituții de asistență socială din istorie. În urma sa au rămas vaste lucrări de o înaltă teologie, printre care Hexaimeronul, lucrare exegetică referitoare la crearea lumii.
„Raţiunea porneşte de la cunoaştere pentru a ajunge la credinţă” – Sfântul Vasile cel Mare
Grigorie de Nazianz, Teologul
Născut tot în jurul anului 330, Sfântul Grigorie de Nazianz este cinstit și de către Biserica Catolică. Grigorie studiază gramatica în Capadocia, după care își continuă studiile în Atena.
Ajunge preot, episcope de Sasima și îi urmează, ca arhiepiscop, lui Vasile cel Mare, în scaunul Constantinopolului.
Prietenia acestuia cu Vasile cel Mare va fi pe deplin sintetizată în cuvintele: „sunt două trupuri, dar un singur suflet”.
Spre bătrânețe cere voie împăratului și se retrage în Nazianz, unde scrie opera teologice, printre care „Cântesc de seară”.
„Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus” – Sfântul Grigorie de Nazianz
Ioan Gură de Aur
Unul din cei mai mari oratori ai creștinismului, Sfântul Ioan Hrisostom se distinge prin limpezimea ideilor, dar și agresivitatea lor.
Născut în Antiohia, în jurul anului 354, Ioan rămâne orfan de tată încă din copilărie. Devine diacon, preot, iar mai apoi arhiepiscop de Constantinopol în 397.
Scrierile acestuia, minunate, dureroase, agresive, sau vindecătoare nu și-ai pierdut nicicând valabilitatea, orice cititor al său având senzația că timpul minte și că acesta nu a trăit acum aproape două milenii.
Printre multiplele opere, se numără și un cutremurător Tratat despre Preoție în care acesta expune foarte direct durerile, dar și bucuriile preoției.
„Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: „Am păcătuit” – Sfântul Ioan Gură de Aur
„Se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere” – Sfântul Ioan Gură de Aur
Sfinții trei ierarhi: Tradiții și superstiții
În legătură cu sărbătoarea de la finalul lunii ianuarie, sunt amintite mai multe tradiții, dar și superstiții pentru bunăstare și fericire.
În credinţa populară, cei trei ierarhi erau trei doctori vindecători de boli. În ziua în care sunt sărbătoriţi, nu se lucrează, fiind rău de ars, de friguri şi de pagubă.
gospodinele nu ar trebui să muncească astăzi
se spune că dacă vei da o lumânare de pomană, întreaga viaţă îți va fi luminată
sărbătoare a reconcilierii – rudele se împacă după lungi dispute
tinerele să postească astăzi pentru a avea o căsnicie fericită
se spune că cine munceşte în această zi ar putea să nu-i meargă bine în ”ale casei” sau chiar să orbească
astăzi nu e bine să împrumuţi lucruri din casă; vei atrage paguba în căminul tău
la sate se obişnuieşte să se facă praznice de pomenire a morţilor
se crede că pe 30 ianuarie începe să încolţească grâul care nu a încolţit din toamnă
se schimbă vremea: „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară;
dacă streşinile curg, primăvara va fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă
La sate se obișnuiește ca în această zi de sărbătoare închinată celor trei sfinti să se facă praznice de pomenire a morților din familiile credincioșilor, iar fetele tinere se roagă și țin post pentru a avea o căsnicie fericită.
30 ianuarie- Semne de cum va fi vara: secetoasă sau ploioasă
Tot tradiția populară mai spune că cine va lucra în această zi, nu-i vă merge bine „în ale casei” și poate să orbească.
Se crede că pe 30 ianuarie începe să încolțească grâul care nu a încolțit din toamna. În tradiția populară se spune că de astăzi se schimba vremea. De-acum, se zice că „se strâmbă pârtiile”, iar vremea dă spre primăvară. Dacă streșinile curg, primăvara vă fi friguroasă, dacă e ger, vara va fi călduroasă.
Ce nu este bine să faci în 30 ianuarie
În ziua sărbătorii nu se înstrăinează lucruri din casă. Potrivit tradiției, în ziua praznicului nu este bine să împrumutăm lucruri din casă pentru a proteja căminul de pagubă.
Ofrande pentru morții neîmpărtășiți. În numeroase zone din țara, se împart ofrande pentru morții neîmpărtășiți: gospodinele fac coliva, merg la biserică s-o sfințească și apoi împart ofrande cu colivă, cu fructe și pește la trei bărbați, în memoria rudelor decedate în familie.
Mamele se roagă pentru norocul fetelor de măritat.
În ziua praznicului, fiecare mamă care are o fată de măritat respectă sărbătoarea: nu prestează munci gospodărești și se roagă la biserică pentru norocul fiicei sale.
Sfântul Grigorie Teologul este apărătorul văduvelor. Văduvele care au probleme financiare, de sănătate sau sunt înconjurate de dușmani aprigi, trebuie să se roage și să ceară ajutor Sfântului Grigorie, cel care, de secole, este apărătorul lor dovedit.
Gospodina care nu respectă sărbătoarea spală rufe și aruncă lături în curtea casei, după ce a împărțit ofrande pentru morți, rămâne văduvă.
Praznic
Un praznic de iertare pentru păcatul avortului. În ziua praznicului, femeile care au păcătuit făcând un avort, trebuie să respecte sărbătoarea: să facă pomeniri și să împartă ofrande.
Prin acest ritual ele pot fi iertate pentru marele lor păcat.
Pelerinaje în lăcașuri de hram. În ziua de prăznuire a celor Trei Ierarhi sunt benefice pelerinajele în lăcașurile de cult, care poartă hramul Celor Trei Sfinti.
Tot în această zi, este bine să fie ajutați copiii săraci care doresc să devină preoți.
Praznicul Celor Trei Ierarhi – praznicul reconcilierii
Sărbătoarea reconcilierii: Praznicul Celor Trei Ierarhi este o sărbătoare dedicată reconcilierii; acum se împacă rudele după lungi dispute, iar toate proiectele comune concepute în această zi vor aduce prosperitate în căminul acestora.
Praznicul trebuie respectat cu sfințenie: În această zi nu se fac treburi casnice: nu se spală rufe și nu se matură în gospodărie pentru a evita pericolul de înec, de întâmplări violente și de infirmitate.
Sursa: Alba24.ro
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
ADMINISTRAȚIE
VIDEO. Emil Boc are chef de glume. Mormane de gunoaie în Paris. ”Se mai întâmplă și la case mari”

Primarul Emil Boc a postat, duminică, un filmuleț video pe pagina sa de Facebook în care apar mormane de gunoaie pe străzile Parisului.
”Umor de duminică: când nu dorești la Cluj sa fie ca la ….Paris ( in materie de salubritate)! No, se mai întâmplă și la “ case mari”!”, a spus edilul municipiului Cluj-Napoca.
EVENIMENT
Cine este bărbatul de 27 de ani care și-a omorât copilul de un an după care s-a spânzurat. Era o fire retrasă

Tânărul de 27 de ani care și-a ucis copilul de un an și apoi s-a spânzurat se numește Bogdan R și locuia într-un apartament cu chirie în Alba Iulia, informează Alba24.
Bărbatul i-a trimis noaptea trecută mamei copilului, fosta sa parteneră, o serie de mesaje, care au alertat-o. Copilul era la el, în weekend.
Cei doi au fost împreună de doi ani, iar din octombrie femeia ar fi plecat de la el.
Acesta a fost student al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Cei care l-au cunoscut spun că era o fire mai retrasă și deseori era văzut la cafeneaua universității, unde stătea singur.
Unii dintre aceștia spun că tindea să devină agresiv și se enerva foarte repede. Într-o perioadă a fost și pe șantierele arheologice, unde a muncit pentru a face rost de bani însă pentru că era recalcitrant, a fost evitat.
Ulterior a lucrat și la un magazin din mall.
EVENIMENT
Bărbatul care și-a ucis fiul de doar un an și apoi s-a spânzurat a lăsat un mesaj. ”Încă pot alege” a scris acesta în final

Noi elemente apar în cazul crimei și sinuciderii din Alba Iulia, Bărbatul care și-a ucis fiul de doar un an și apoi s-a spânzurat într-un apartament din cartierul Ampoi, a lăsat un mesaj pe contul său de Instagram, cu puțin timp înainte de tragedie. ”Încă pot alege” a scris acesta în final, arată Alba24.
Acesta a recunoscut că a greșit în trecut, dar și-a exprimat frustrările legate de pierderea familiei și a momentelor alături de fiul său. Contul este plin de fotografii în care acesta apare alături de micuț.
Mesajul pare adresat fostei partenere și este destul de lung. Mesajul se termină cu mențiunea: ”Încă pot alege”.
Vestea unei crime, urmate de o sinucidere a bulversat Alba Iulia, sâmbătă dimineață.
Alerta a fost dată de mama copilului în jurul orei 1:00. Se pare că femeia și-a dat seama că ceva nu este în regulă, după un schimb de mesaje cu bărbatul.
Copilașul, în vârstă de numai un an, se pare că era în weekend la tatăl său, un bărbat în vârstă de 27 de ani. Femeia și bărbatul erau despărțiți de câteva luni.
Femeia l-a sunat și, inițial, bărbatul a răspuns la telefon și a dat asigurări că fiul său este bine, dar a refuzat să comunice unde se află.
Nu a mai răspuns la următoarele apeluri, și nici la ușa apartamentului situat în blocul ”Potcoava” din Ampoi, unde stătea în chirie.
Ce spune Poliția: polițiștii au intrat în casă la aproximativ 3 ore de la apel
Polițiștii au intrat în casă la aproximativ 3 ore de la apel. Reprezentanții IPJ Alba spun că nu erau indicii clare că viața cuiva ar fi fost în pericol.
În plus, proprietarul apartamentului în care bărbatul stătea în chirie, aflat la Turda, nu a permis spargerea ușii și a venit el cu cheia de rezervă.
Ușa era încuiată așa că oricum a fost spartă. Toate explicațiile, mai jos:
”În noaptea de 25/26 martie 2023, în jurul orei 01,00, o femeie de 25 de ani, din Alba Iulia a sunat la 112, transmitând faptul că fiul său, în vârsă de un an, se află în grija fostului său partener și este îngrijorată în legătură cu acesta după ce a primit mesaje de la bărbat, legate de relația lor, fără ca din acestea să rezulte, în mod explicit, faptul că viața cuiva ar fi în pericol.
Polițiștii au luat legătura telefonic cu bărbatul care a dat asigurări că fiul său este bine, exprimându-și disponibilitatea de a demonstra acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află și nu a mai răspuns la telefon.
Polițiștii au trecut la verificarea domiciliului acestuia și a adresei unde locuia în chirie, în niciuna dintre locații neexistând indicii cu privire la posibile fapte de violență și s-a luat legătura și cu propietarul apartamentului închiriat, care a declarat că se va deplasa și el la fața locului.
Întrucât ușa de acces era blocată, din interior, s-a pătruns în apartament prin forțarea acesteia” declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Alba, Luminița Prodan.
CULTURA
FOTO. Broina Urs, valorosul preot artist al secolului XVIII. A „împodobit” cu pictura sa mai multe biserici din Cluj

Broina Urs este un pictor muralist foarte valoros, dar mai puțin cunoscut din zona Clujului. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, acest talentat artist preot împodobea cu pictură murală câteva din edificiile religioase de lemn din zona Huedinului şi a Văii Almaşului.
Broina Urs nu este o prezență rară în preocupările specialiștilor, însă aceștia nu s-au aplecat atât de mult asupra operei sale artistice, ci asupra personalității interesante, ce răzbate din câteva documente păstrate. Numele său vine să stârnească curiozitatea în plus, arată reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.
Broina Urs, valorosul preot artist al secolului XVIII. A „împodobit” cu pictura sa mai multe biserici din Cluj
În lipsa inscripțiilor, atribuirea unora din ansamblurile sale murale se face pe baza analogiilor stilistice. Ar fi pictat la: biserica de lemn din Tămașa, strămutată la Ticu Colonie, la edificiul din Aghireșu, ridicat inițial în Văleni – Călățele, sau la biserica satului sălăjean Cubleșu, învecinat cu Stoboru, unde locuia și slujea Broina.
Se mai știe că a împodobit și lăcașul dispărut din Fildu de Jos, cu o pictură realizată între 1765-1780.
Personajele lui Broina Urs purtau veșminte de inspirație occidentală
„În preocupările cercetătorilor, personalitatea sa controversată pare să fi pus în umbră evidentul talent artistic. Pictura sa se particularizează prin numeroase elemente inedite, compozițiile sunt dinamice, personajele individualizate prin atitudini uneori teatrale și veșminte de inspirație occidentală.
În paleta sa cromatică domină roșu, albastru și verde, desenul, în linii subțiri, se detașează pe fondul gri deschis. Scene religioase în care inserează numeroase elemente de arhitectură sunt delimitate de benzi, ornate cu vrejuri florale, atent pictate, sau cu un decor asemănător solzilor de pește colorați în roșu, galben sau albastru.
Din pictura sa ne privesc personaje cu ochii rotunzi și negri, cu pomeții roșii, ca și cum ar purta machiaj, după moda vremii din rândul nobilimii. Atașamentului pictorului față de curtea vieneză, evident în documentele scrise, răzbate și din pictura sa. Regăsim în bisericile sale simbolul heraldic al imperiului habsburgic, sau reprezentarea lui Iosif al II-lea în compania unor personaje biblice”, arată specialiștii de la CJCPCT Cluj.
În satul Aghireșu se păstrează o frumoasă biserică de lemn, ridicată inițial în 1780 în Văleni, comuna Călățele. În ultimii ani, cercetători precum Silvia Marin Barutcieff susțin atribuirea picturii interioare lui Broina Urs, întrucât aceasta prezintă unele elementele care-i sunt caracteristice acestuia.
Ca și în alte monumente împodobite de el, programul iconografic folosit este unul tradițional. În altar au fost ilustrate teme precum Sfânta Treime pe peretele estic, Iisus, în medalion, pe boltă, Sacrificiul lui Avram, la vest şi o Punere în mormânt, pe peretele nordic.
„Bolta naosului, afectată parțial de infiltrații, redă scene din Ciclul Hristologic, în dispunerea iconografică obișnuită. Pe peretele vestic al naosului ne atrag atenția Adam şi Eva în Grădina Raiului, înconjurați de animale, pe care Broina Urs le-a ales pentru simbolica lor în iconografia creștină: lupul, iepurele, vulpea sau bufnița.
În ambianța aceleiași grădini se mențin și pomii cu coroana rotundă și rod bogat, ce se înalță din ghivecele de pe bolta altarului și naosului”, mai arată specialiștii clujeni.
Pictura tâmplei, bine conservată, prezintă frumoase vase cu flori la bază, iar deasupra registrului Deisis o amplă Răstignire particularizată prin cele șase săbii, înfipte, simbolic, în inima Maicii Domnului. Pictura din pronaos, distrusă în timp, ilustra în trecut obișnuita Pildă a Fecioarelor.
„Regăsim la Aghireșu aceeași cromatică preferată de muralist. Scene biblice delimitate de bogate vrejuri florale au loc într-o ambianță arhitectonică atent lucrată. Întregul ansamblu denotă aplecarea autorului spre detaliu, iar coroana imperială reprezentată pe bolta naosului ne reamintește de simpatia pentru conducerea de la Viena.
Ultimul argument în sprijinul atribuirii acestui ansamblu mural lui Broina Urs este forma literelor inscripțiilor de la Aghireșu, aidoma cu scrisul lui Broina dintr-o celebră scrisoare pe care acesta o trimite în 1786 lui Iosif al II-lea”, spun cei de la CJCPCT Cluj.
Biserica din Ticu Colonie, pictată de Broina Urs
Pictarea bisericii din Ticu Colonie, pusă pe seama talentului aceluiași pictor, a avut loc în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea (probabil după 1775), fapt susținut și de pomenirea sa în actul de resfințire din 1935, după strămutarea din Tămașa.
O inscripție din pronaos, pierdută între timp, ar fi argumentul. Totodată, este posibil ca aici să fi lucrat cu un ucenic. Cu ocazia transferării, Elena Popea, o pictoriță cunoscută în epocă, a fost invitată pentru o restaurare, concretizată însă într-o repictare, mai puțin reușită, a unor fragmente.
Nefiind restaurator ci pictor, intervenția Elenei Popea a modificat estetic ansamblul inițial, fără a schimba, din fericire, programul iconografic.
„Fără a insista asupra temelor pictate aici, ne oprim asupra elementelor inedite ale picturii lui Broina. Prin straie și coafuri, unele personaje din pictura naosului par că tocmai au descins de la curtea vieneză a secolului al XVIII-lea. La loc de cinste este reprezentat Iosif al II-lea, în compania Arhanghelului Mihail, sau în scena Prezentării la templu. Împăratului i se conferă astfel o aură divină, căci își câștigase dreptul de a sta într-o companie divină prin politica sa de toleranță religioasă, fiind astfel considerat un mare binefăcător al românilor transilvăneni, au mai precizat cei de la CJCPCT Cluj.
Proiectul „Biserici de lemn din patrimoniul județului Cluj” este desfășurat de Biroul de cercetare al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.
Foto: CJCPCT Cluj