ACTUALITATE
29 septembrie – Ziua Mondială a INIMII

În fiecare an, la 29 septembrie, se marchează Ziua Mondială a Inimii, eveniment organizat la nivel internaţional de World Heart Federation şi care doreşte să contribuie la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei globului asupra factorilor de risc ce duc la apariţia bolilor cardiovasculare şi să determine treptat o schimbare în atitudinea oamenilor faţă de problema adoptării unui stil de viaţă sănătos.
Ziua Mondială a Inimii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2000, cu scopul de a informa populaţia din întreaga lume cu privire la principala cauză de deces, şi anume bolile cardiovasculare.
În România, evenimentul este organizat de către Fundaţia Română a Inimii în parteneriat cu Societatea Română de Cardiologie, deoarece, începând cu anul 2005, aceasta din urmă este membră cu drepturi depline a World Heart Federation.
Organizaţii de sănătate, societăţi specializate în cardiologie, fundaţii, instituţii guvernamentale şi de sănătate organizează, cu această ocazie, diferite manifestări, cum ar fi împărţirea de pliante, plimbări colective pe jos sau cu bicicleta în parcuri, concursuri sportive, crosuri, mese rotunde, conferinţe, pentru a informa populaţia asupra prevenirii bolilor cardiovasculare care anual fac peste 17 milioane de victime la nivel global.
„La nivel mondial, anual se înregistrează 17,3 milioane de decese din cauza bolilor cardiovasculare”
Acţiunile organizate cu acest prilej îşi propun să evidenţieze factorii de risc în afecţiunile cardiovasculare, precum şi modul în care pot fi prevenite aceste afecţiuni.
În locurile publice sunt amplasate corturi în care populaţia îşi poate măsura tensiunea arterială sau nivelul colesterolului.
La nivel mondial, anual se înregistrează 17,3 milioane de decese din cauza bolilor cardiovasculare, iar acest număr este în continuă creştere. Până în 2030, dacă nu se vor adopta măsuri imediate, se aşteaptă ca 23 de milioane de oameni să moară, an de an, din cauza afecţiunilor cardiovasculare, conform site-ului https://www.romanianheart.ro/.
În România se mai aniversează o zi dedicată inimii, în luna mai – Ziua naţională a inimii.
„Recomandăm controlul medical anual de specialitate pentru prevenţia bolilor cardiovasculare”
Boala cardiovasculară este situată pe locul I în ceea ce priveşte cauzele de mortalitate în Europa, atât la femei, cât şi la bărbaţi, potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, publicată pe site-ul https://ehnheart.org/.
Este responsabilă de aproximativ jumătate din totalul deceselor, în Europa provocând peste 4,35 milioane de decese în fiecare an, în statele membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – Regiunea Europeană şi peste 1,9 milioane de decese în fiecare an, în Uniunea Europeană.
„Grija faţă de propria sănătate şi promisiunea pe care fiecare român şi-o poate face reprezintă un element important în prevenţia bolilor cardiovasculare. (…) Recomandăm controlul medical anual de specialitate pentru prevenţia bolilor cardiovasculare începând cu vârsta de 30 de ani la bărbaţi şi 40 de ani la femei. (…) Prin control medical şi o schimbare a stilului de viaţă, putem reduce riscul apariţiei şi al agravării bolilor cardiovasculare sau riscul de atac cerebral, în acelaşi timp putem îmbunătăţi calitatea vieţii atât a noastră, cât şi a celor dragi”, notează site-ul http://www.cardioportal.ro.
„Fundaţia Română a Inimii a fost înfiinţată de către cei peste 1.000 de medici cardiologi din România”
Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie continuă lupta împotriva bolilor cardiovasculare, celebrând în fiecare an, la 29 septembrie, Ziua mondială a inimii, prin organizarea unor evenimente menite să atragă atenţia asupra factorilor de risc cardiovascular.
Fundaţia Română a Inimii a fost înfiinţată de către cei peste 1.000 de medici cardiologi din România, membri ai Societăţii Române de Cardiologie. Scopul înfiinţării acestei fundaţii a fost acela de a implementa strategia naţională în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare şi de a susţine campaniile de sănătate a populaţiei din România, precizează site-ul www.romanianheart.ro.
La scurt timp de la înfiinţarea sa, în mai 2010, Fundaţia Română a Inimii (FRI) a devenit afiliată a European Heart Network (EHN), principalul for de lobby în domeniul sănătăţii pe lângă Parlamentul European şi autoritate reprezentativă sub aspectul prevenţiei bolilor cardiovasculare, cu sediul la Bruxelles.
Sursa: Agerpres
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
Concursul Naţional de Matematică și Informatică „Grigore Moisil”, ediția a XXXVII-a, între 21 și 23 martie 2025, la Cluj-Napoca

În perioada 21-23 martie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județului Cluj, Consiliului Județean Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Societatea de Științe Matematice din România, cea de-a XXXVII-a ediție a Concursului Naţional de Matematică și Informatică „Grigore Moisil”, 2025.
„La acestă competiție participă elevi, din șapte județe ale țării: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş, Satu Mare și Sălaj care vor concura la disciplinele matematică informatică, nivelurile gimnazial și liceal, potrivit regulamentului specific și a probelor de concurs.
Concursul Naţional de Matematică și Informatică „Grigore Moisil”, ediția a XXXVII-a, între 21 și 23 martie 2025, la Cluj-Napoca
Din fiecare județ participă 32 de elevi, 20 de elevi la disciplina matematică și 12 elevi la disiciplina informatică. Județul Cluj, gazda acestui concurs național, participă cu două echipaje.
Festivitatea de deschidere va avea loc la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, în prezența oficialităților centrale, județene și locale, a reprezentanților Ministerului Educației și Cercetării, precum și a inspectorilor școlari pentru disiciplinele matematică și informatică, din județele participante.
Concursul Naţional de Matematică și Informatică „Grigore Moisil”, aflat la cea de-a XXXVII-a ediție, în acest an, este înscris în Calendarul național al concursurilor pe discipline școlare al Ministerului Educației și Cercetării, reunește la Cluj-Napoca 256 de elevi, 12 profesori însoțitori, 90 de profesori evaluatori pentru disiciplinele matematică și informatică și 15 inspectori școlari.
Festivitatea de premiere va avea loc la Auditorium Maximum, din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, ocazie cu care, în deschiderea festivității, participanții, elevi și cadre didactice se vor bucura de momente artistice și coregrafice oferite de elevii Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” Cluj-Napoca.
„Concursurile școlare reprezintă cadrul de a identifica și de a promova excelența în educație”
Aici, la Cluj-Napoca, oraș al inovației, al tineretului și un important centru universitar, în care se investește continuu în educație și cercetare, elevii participanți, ulterior desfășurării probelor de concurs, vor împărtăși șansa de fi împreună, de a pune în valoare competența și motivația performanței, de a învăța unii de la alții și de a lega prietenii durabile.
„Dragi elevi, participanți la Concursului Naţional de Matematică și Informatică „Grigore Moisil”, vă aflați într-un oraș care susține inovația, care investește foarte mult în educație și cercetare, care are cea mai bine cotată universitate din țară în topurile europene, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, dar și alte instituții, unde pasiunea voastră pentru matematică și informatică ar putea să se concretizeze într-un parcurs academic și o carieră de succes la companii locale, de asemenea, recunoscute pe plan intern și european.
Concursurile școlare reprezintă nu numai cadrul de a identifica și de a promova excelența în educație, ci și un prilej minunat pentru elevi de a se întâlni, de a lega prietenii cu alți colegi pasionați de cunoaștere, așa încât vă urez să profitați din plin de aceste zile la Cluj-Napoca și să reveniți, cu drag, fie ca studenți, fie ca turiști, în acest oraș care oferă nenumărate posibilități de petrecere a timpului liber – festivaluri culturale, de teatru și muzicale, târguri de carte, competiții sportive de nivel național, european și mondial.
Vă urez tuturor succes și am convingerea că, prin pasiunea voastră pentru disiciplinele matematică și informatică, veți reuși să contribuiți la schimbarea în bine a lumii în care trăim”, a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj”, se arată în comunicatul IȘJ Cluj.
EVENIMENT
FOTO. Accident la Fizeșu Gherlii. Două persoane duse la spital, după ce au ajuns cu duba într-un pom

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp la Fizeșu Gherlii.
Un bărbat și o femeie au fost răniți în accident.
Două persoane duse la spital, după ce au ajuns cu duba într-un pom
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej sunt cei care au intervenit la accidentul rutier. Potrivit reprezentanților IISU Cluj. În accident a fost implicată o autoutilitară, care a ieșit în afara părții carosabile. Un bărbat și o femeie de aproximativ 50 de ani au primit îngrijiri medicale.
Ambii au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Foto: ISU Cluj
ADMINISTRAȚIE
VIDEO. La Florești ca în Cuba. Primăria a început curățenia pe malul Someșului. Construcții ilegale, demolate

A reînceput curățenia pe malurile râului Someș în Florești, anunță primarul comunei clujene.
Acest lucru a vizat și demolarea unor construcții ilegale ridicate pe malul apei, spre mulțumirea floreștenilor.
La Florești ca în Cuba
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, este cel care a postat pe rețele sociale și imagini din timpul acțiunii. Așa cum se vede, malul râului Someș a ajuns să arate ca fevelele din Cuba, Columbia sau alte țări din America Latină, pline de construcții improvizate.
Floreștenii s-au arătat, în mare parte, mulțimiți de faptul că se face curățenie pe malul Someșului, în locurile pe care aceștia le consideră adevărate focare de infecție.
„Welcome in Columbia. Felicitări domnule Primar!”, a scris un floreștean care a făcut legărura dintre imaginile din Florești și cele din marile orașe din America Latină.
Nu este prima “curățenie de primăvară” în Florești. Și anii trecuți au avut loc astfel de acțiuni de colectare a deșeurilor voluminoase și de demolare a construcțiilor ridicate ilegal pe malul apei.
EVENIMENT
Prima barză a ajuns vineri în cuibul din satul Vlaha (Cluj). În zilele următoare este așteptată și perechea

Prima barză a ajuns vineri în cuibul din satul clujean Vlaha, în zilele următoare fiind așteptată și perechea, arată imaginile surprinse de camera web care supraveghează cuibul, instalată în cadrul proiectului Clujbird.
Reprezentanții acestuia au declarat pentru Cluj24 că încă nu știu dacă este vorba despre barza Leske sau despre bărzoiul Miska, cuplul care vine de câțiva ani la Vlaha din Africa și unde vor depune ouă și vor aduce pe lume pui.
Anul trecut prima barză a ajuns în 18 martie, iar ”familia”, completată cu 4 pui, a plecat înapoi spre Africa la sfârșitul lunii iulie-începutul lunii august.
Cuibul de barza albă dotat cu cameră web se află în satul Vlaha (județul Cluj), pe o stradă lăturalnică. Amplasat pe un stâlp electric, cuibul este înălțat pe un suport pentru a împiedica coliziunea puilor cu sârmele aflate sub tensiune. În localitate au mai fost cuiburi de berze și în trecut.
În locul acesta, primul cuib a fost construit în anul 1998. Camera transmite în direct începând din 23 martie 2017