Connect with us

ECONOMIE

150 milioane litri de levigat tratat de Klarwin, la Cluj, pentru protejarea mediului

Publicat


klarwin cluj

Klarwin, lider tehnologic în epurarea apelor reziduale și în tratarea surselor de apă, a înregistrat mai bine de 22.000 de ore de operare, în cadrul proiectului de tratare a levigatului din depozitul de deșeuri de la Pata Rât, județul Cluj.

În mai puțin de patru ani, compania a prelucrat peste 150 milioane litri de levigat, rezultând 100 milioane litri de apă aproape distilată.

Randament de peste 70%

„Instalația de tratare a levigatului de la Cluj are un randament mediu de peste 70%, fiind de referință la nivel național și regional, întrucât sunt foarte puține depozite de deșeuri care înregistrează o performanță similară. Stația de tratare și-a confirmat toate angajamentele contractuale, atât în termeni de funcționare continuă și automată, cât și în ceea ce privește rezultatele.

Ne bucurăm să vedem că, de aproape patru ani, autoritățile din Cluj s-au angajat într-un efort consistent, investind în tehnologii de top, pentru a alinia managementul deșeurilor din județ la nivelul performanțelor de vârf din UE”, a declarat Lucian Pavel, Managerul Departamentului pentru Protecția Mediului din cadrul Klarwin.

Stația, pusă în funcțiune în 2018

Stația de tratare a levigatului, de la Pata Rât, a fost pusă în operare în luna mai a anului 2018. Prin decizia aceasta, Consiliul Județean Cluj a soluționat criza ecologică de la acel moment și s-a angajat să prevină alte dezastre de contaminare a apei și a solului cu poluanți toxici.

„Autoritățile au reconfirmat implementarea cu succes a proiectului de tratare levigat de la Pata Rât prin contractarea Klarwin, ca furnizor de expertiză, și la nivelul Centrului de Management al Deșeurilor.

De altfel, în cei 17 ani de experiență în domeniu, am devenit parteneri de încredere al tuturor celor care își doresc, cu adevărat, să implementeze cele mai performante soluții de epurare.

În prezent operăm tehnologia de osmoză inversă pentru tratarea levigatului, licențiată de Pall Corporation, la depozitul de la Pata Rât. Avem încrederea că instituțiile de resort înțeleg importanța asigurării continuității acestor soluții pentru protejarea mediului”, a concluzionat Lucian Pavel.

Despre Klarwin

Klarwin este lider european în domeniul aplicațiilor industriale destinate filtrării, separării și purificării. În calitate de partener oficial și exclusiv al Pall Corporation, o companie Fortune și parte a Danaher Corporation, Klarwin furnizează servicii și produse inovative marilor corporații din domeniul farmaceutic, al apelor potabile și industriale, energetic și al producției de mașini.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EDUCATIE

FOTO. Școala din Bună Ziua, undă verde în Consiliul Local. Va avea o capacitate de 533 de elevi

Publicat

De

Școala cartierul Bună Ziua

O școală nouă va fi construită în cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca. Proiectul a trecut luni la vot în Consiliul Local.

Investiția este de peste 150 de milioane de lei, iar Primăria va trebui să facă și exproprieri.

Școala din Bună Ziua, undă verde în Consiliul Local. Va avea o capacitate de 533 de elevi

Consilierii locali au votat indicatorii economici pentru noua școală din Bună Ziua, cu clasele 0-8.

Ptrivit primarului Emil Boc, suma de peste 150 de milioane de lei include și exproprierile necesare construirii școlii.

„Școala va avea 4 nivelui, subsol, parter și 2 etaje, 27 de săli de clasă, 4 laboratoare și zonă de luat masa, pentru că școlile noi pe care le construim trebuie să aibă și această infrastructură”, a declarat Emil Boc.

Școală cartierul Bună Ziua

Unitatea de învățământ va avea și areliere, o sală de sport cu vestiare, terenuri de sport, parcare subterană, 200 de panouri fotovoltaice și o grădină de flori.,

Potrivit proiectului, drumul de acces la școală va avea două benzi, trotuare și piste de biciclete.

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT Cluj-Napoca, neînvinsă la baschet. Îşi menţine invincibilitatea în campionat

Publicat

De

U-BT Cluj-Napoca a învins-o pe BC CSU Sibiu cu scorul de 99-65, duminică, în deplasare, într-un meci din Liga Naţională de baschet masculin, Grupa 1-10.

Campioana rămâne astfel neînvinsă în acest sezon pe plan intern.

De la ”U” s-au remarcat Emanuel Căţe 12 puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive, Mihai Marius Măciucă, 13 p, 4 rec, Jarell Alexander Eddie, 13 p. Rareş Uţă a fost cel mai bun de la sibieni, cu 15 p, 7 rec.

În alt meci, CS Dinamo Bucureşti a dispus de FC Argeş Piteşti cu 94-71 şi rămâne în cursă pentru play-off.

Andrei Mandache a fost cel mai bun de la Dinamo, cu 21 p, 5 rec, susţinut de Sean Evans, 16 p, 7 rec, 3 pd. Naje Abdean Smith, cu 13 p, 5 rec, s-a remarcat de la oaspeţi.

Grupa 1-10
1. U-BT Cluj-Napoca 32 puncte
2. CSM CSU Oradea 29
3. FC Argeş Piteşti 25
4. CSO Voluntari 24
5. CS Rapid Bucureşti 23
6. BC CSU Sibiu 23
7. CSM CSU Constanţa 22
8. CS Dinamo Bucureşti 21
9. CSM Târgu Mureş 21
10. CSM Corona Braşov 20

 

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

ATENȚIE. Începe concursul ”Curățenie generală” între asociațiile de proprietari din Cluj-Napoca. Ce premii se dau

Publicat

De

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, luni, organizarea concursului ”Curățenie generală” între asociațiile de proprietari/ locatari, care se va derula în perioada 1 aprilie – 29 mai.

La concurs pot participa doar asociațiile de proprietari/ locatari care efectuează lucrări de întreținere a spațiilor verzi, parcărilor, terenurilor aferente imobilelor aparținând domeniului public sau privat al municipiului.

Suma totală alocată acestui concurs se ridică la 582.000 de lei din care se vor acorda următoarele premii:

  • 40 de premii 1, fiecare în valoare de 3200 de lei
  • 40 de premii 2, fiecare în valoare de 2700 de lei
  • 80 de premii 3, fiecare în valoare de 2200 de lei
  • 100 de mențiuni, fiecare în valoare de 1700 de lei

”Asociațiile de proprietari/ locatari pot folosi banii folosiți numai în scopul reparării, amenajării, refațadizării și efectuării lucrărilor necesare imobilului în care locuiesc sau aferente acestuia”, se arată în hotărâre.

Unde se pot înscrie asociațiile

Înscrierea asociațiilor de proprietari/ locatari în concurs se face în perioada 1-7 aprilie, online, prin completarea formularului existent pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca la secțiunea Administrație/ Servicii online/ Depunere cereri/ Direcția Generală Poliția Locală, formular cu indicativ 480.002, sau fizic, prin completarea și depunerea la Registratura Primăriei Cluj-Napoca, inclusiv la primăriile de cartier, a cererii de înscriere la concursul ”Curățenie generală”, de către președintele sau administratorul asociației.

Lucrările de curățenie efectuate în cadrul concursului se vor efectua în perioada 8-30 aprilie 2024, iar după finalizarea acestora se va proceda la verificarea în teren a fiecărei asociații înscrise în concurs. .

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. PSD Cluj și-a validat majoritatea candidaților la alegerile locale. Au rămas 3 necunoscute

Publicat

De

PSD Cluj

Consiliul Politic Județean al Partidului Social Democrat (PSD) din Cluj s-a întrunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru validarea candidaților pentru funcțiile de primar în județul Cluj, în perspectiva alegerilor locale din 9 iunie.

”În urma unei analize atente a contextului politic și social din județul Cluj, precum și a discuțiilor ample desfășurate între reprezentanții partidului și membrii săi, Consiliul Politic Județean al PSD Cluj a stabilit o listă de candidați care să reprezinte partidul în cursa electorală pentru funcțiile de primar.

Această selecție a candidaților a fost realizată cu o grijă deosebită, ținând cont atât de competențele și calitățile individuale ale fiecărui candidat, cât și de nevoile și aspirațiile comunităților locale din județul Cluj”, arată PSD Cluj.

Listele finale, la finalul săptămânii

PSD Cluj

Astfel, au fost validați candidații pentru Turda – Răzvan Ciortea, Dej – Mircea Biban, Gherla – Vasile Băgăcean, Huedin – Oana Goga, și pentru comunele din județ, cu mici excepții.

Au rămas, însă, trei necunoscute, și anume candidații pentru Primăria Cluj-Napoca, Câmpia- Turzii și pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, care urmează să fie stabiliți cel târziu până la sfârșitul acestei săptămâni.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax