Connect with us

EVENIMENT

11 ani de la tragedia aviatică din Munții Apuseni. Au murit atunci pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion

Publicat


Apuseni

Luni se împlinesc 11 ani de la tragicul accident aviatic din Munții Apuseni, care a avut loc în 20 ianuarie 2014, când un avion care executa o cursă umanitară, a executat o aterizare forțată într-o zonă împădurită din Munții Apuseni la o altitudine de circa 1600 m, lângă satul Petreasa din comuna Horea, situat la limita dintre județele Cluj și Alba.

Avionul, pilotat de Adrian Iovan în calitate de comandant și Răzvan Petrescu în calitate de copilot, transporta o echipă de cinci cadre medicale de la București la Oradea. Echipa urma să preleveze ficatul, rinichii și corneele de la o donatoare de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

În accident au murit comandantul avionului, pilotul Adrian Iovan, și studenta la medicină Aurelia Ion, iar copilotul Răzvan Petrescu și cei patru medici – dr. Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, dr. Valentin Calu de la Spitalul Elias, dr. Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria”, dr. Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș – au fost răniți.

Cauzele accidentului

Raportul final elaborat de către autoritatea națională de investigare a evenimentelor produse în aviația civilă din 19 octombrie 2015 arată că determinantă în producerea accidentului a fost oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor, iar cauzele favorizante au fost evaluarea eronată a factorilor de risc specifici desfășurării acestui zbor, precum și mai multe decizii eronate ale comandantului aeronavei.

Anunțarea accidentului a fost făcută prin 112 de dr. Zamfir la ora 16:16, iar pentru salvarea răniților a fost mobilizată echipa Salvamont Cluj, dar la căutări au participat peste 70 de pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști și salvamontiști, din județele Cluj, Bihor, Mureș și Alba, precum și circa 200 de localnici.

Primii salvatori au fost trei săteni – Argentin Todea, Gheorghe Giurgiu și Gheorghe Trif, locuitori din comuna Horea (județul Alba), care au ajuns la locul accidentului după 5 ore, locul fiind greu accesibil, cu zăpadă înaltă și ceață densă, iar evacuarea răniților a început în jurul orei 22.

La 2 februarie 2014 a avut loc o analiză în CSAT în care s-a discutat despre accident și s-a cerut demisia generalului Marcel Opriș, șeful STS. În declarația de după ședință, fostul președinte Traian Băsescu a încercat să îl scuze STS afirmând că instituția n-ar fi putut face mai mult în acel moment, deoarece putea localiza doar telefoanele fixe, în cazul celor mobile singura informație fiind cea primită de la operatorul de telefonie, celula, care în zonă avea o suprafață de circa 200 km2.

În raportul prezentat de Ministerul Transporturilor s-a afirmat că prima localizare s-ar fi făcut prin intermediul „aplicațiilor din telefonul mobil al unui supraviețuitor”, ISU Cluj primind de la STS coordonatele 46.6023°N 22.98421°E, pe care le-a transmis ISU Alba. Aceste coordinate au indicat un punct situat la circa 5,5 km Nord de punctul real al impactului, care avea coordonatele 46.554383°N 22.980338°E.

Raportul final privind accidentul publicat de CIAS

La 16 octombrie 2015 Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIAS) a emis în calitate de autoritate de investigare a evenimentelor produse in aviația civilă, raportul final privind accidentul din Munții Apuseni, raport prezentat public în 19 octombrie 2015.

Eugen Suciu, membru al comisiei de investigație în cadrul CIAS, a spus că aeronava a fost pilotată de către Răzvan Petrescu, dar comandant a fost Adrian Iovan, iar acesta a avut puterea de decizie. De asemenea, a subliniat că scopul investigațiilor CIAS nu a fost tragerea la răspundere a celor ce au greșit, ci stabilirea cauzelor accidentelor și recomandarea măsurilor necesare pentru evitarea pe viitor a acestora.

Conform raportului, cauza determinantă a producerii accidentului a fost oprirea motoarelor ca urmare a givrajului sever al carburatoarelor. Cauzele favorizante au fost evaluarea eronată a factorilor de risc specifici desfășurării acestui zbor – datorată întreruperii mari de la zbor și lipsei de experiență a echipajului pe aeronava BN-2A-27, inclusă în clasa MEP, precum și mai multe decizii eronate ale comandantului aeronavei: de a continua misiunea de zbor în condiții meteorologice care au favorizat givrajul sever al carburatoarelor, de a zbura o lungă perioadă de timp în condiții de givraj, de a continua misiunea sub AMA, în condiții de zbor IMC după reguli de zbor la vedere (VFR) și de a decola cu masa peste limita maximă admisă și cu poziția centrului de greutate în afara limitelor calculate și impuse de producător.

Deciziile, luate de Iovan

Raportul final al CIAS a precizat că Adrian Iovan a fost comandantul echipajului, căruia i-a revenit responsabilitatea tuturor deciziilor. Experiența totală de zbor a lui Iovan era la acel moment de 15.261 ore și 10 minute, dar din care pe avioane de tip BN-2A-27 de doar 42 de ore și 17 minute, iar a lui Petrescu de 886 ore 12 minute, din care pe avioane de tip BN-2A-27 de doar 21 de ore și 35 de minute. Cu avionul YR-BNP nu mai zburaseră de 11 luni, din 6 februarie 2013.

Experiența redusă a ambilor pe acest tip de avion a favorizat luarea deciziilor greșite. Iovan a încredințat sarcinile de pilotare lui Răzvan Petrescu repartizându-i postul de pilotaj din stânga, obișnuit pentru pilotajul unui avion. De obicei acest post trebuia ocupat de comandant, care trebuia să piloteze efectiv, dar acest lucru nu era obligatoriu.

Alte cauze

La începutul zilei de 20 ianuarie, condițiile meteo pe Aeroportul Băneasa nu au permis decolarea. Aceste condiții s-au îmbunătățit la ora 13 și comandantul a decis efectuarea zborului, deși buletinele meteo indicau condiții favorabile apariției givrajului. După decolare s-a constatat că avionul urca foarte greu, cauza declarată de raportul final fiind greutatea foarte mare și centrajul prost.

În urma zborurilor de test anterioare s-a dovedit că avionul avea la bord prea multă benzină, dar descărcarea unei părți a ei ar fi întârziat decolarea, și așa foarte târzie. De fapt greutatea reală era doar cu puțin mai mică decât cea maximă admisă, dar depășea greutatea admisă după metoda de calcul standard, care prevede 96 kg pentru bărbați și 78 kg pentru femei. La îmbarcare pasagerii s-au așezat cum au dorit, medicii Calu, Pivniceru și Ianceu în rândurile al doilea și al treilea, iar medicul Zamfir și studenta Aurelia Ion în rândul al cincilea, ultimul.

Această așezare a situat centrul de greutate prea în față, în afara anvelopei de centrare, urmarea fiind un avion greu de bot și cu rezistență la înaintare mărită. Oricum, raportul a arătat că un centraj corect nu ar fi fost posibil doar prin repartizarea pasagerilor pe locuri.

După decolare avionul a urcat foarte greu, inițial neputând să urce peste nivelul 100, ceea ce a sugerat că problemele givrajului au apărut de la început. La traversarea Carpaților Meridionali, Centrul de control regional le-a cerut să urce, răspunsul lui Iovan a fost că se vor conforma, dar cu o rată de urcare foarte mică.

După traversarea munților avionul a coborât la nivelul 2590 m și n-a mai putut urca, ceea ce a denotat problemele givrajului, astfel că Iovan a decis să coboare la 2435 m. Zborul a redevenit unul după IFR, dar nu conform planului de zbor inițial.

Aterizare forțată

La ora 15:39:53 profilul de zbor a indicat o accentuare a zborului în coborâre, comisia de anchetă considerând că acesta a fost momentul când motoarele s-au oprit datorită givrajului.

În continuare pilotul n-a mai avut ce face decât să execute un zbor planat până la aterizarea forțată, care a avut loc la altitudinea de 1600 m într-o zonă împădurită, rezultând distrugerea aeronavei, decesul lui Iovan și a Aureliei Ion, rănirea gravă a medicilor Calu, Pivniceru și Ianceu și rănirea ușoară a medicului Zamfir. Cu excepția lui Zamfir, care își legase centura de siguranță cu puțin timp în urmă, niciunul dintre ceilalți, piloți sau pasageri, nu au avut centurile de siguranță puse.

Acțiunea de căutare și salvare

Pentru localizarea accidentului, avionul a fost dotat cu baliză de localizare de tip ELT. Aceste tip de baliză emite semnale pe frecvențele 121,5 MHz și 406,0xx MHz. Frecvențele de 406,0xx MHz pot fi recepționate doar de către sateliții Centrului COSPAS – SARSAT (Centrul de Căutare-Salvare Satelitară), prin Centrul de la Moscova (MCC), ori aceasta n-a răspuns în cursul zile de 20 ianuarie.

Încă din raportul de anchetă preliminar, CIAS a precizat că baliza ELT cu care a fost echipat avionul a fost de tip ARTEX C406-2. S-a constatat că LED-ul balizei clipea, ceea ce a fost o confirmare că baliza funcționa, însă cablul de legătură spre antena de 406 MHz a fost rupt de la bază și nu a fost găsit la locul accidentului, situație confirmată în raportul final care recunoaște că acest aspect rămâne neelucidat.

Inițial, STS a afirmat că localizarea s-a făcut de la primul apel la 112, însă localizarea a fost greșită, drept care a fost deschisă o anchetă și asupra acestui aspect, ce a urmat să stabilească dacă vina a aparținut STS sau operatorilor de telefonie mobilă. Din recomandările raportului ministrului de Interne de atunci, Gabriel Oprea, a reieșit că la data accidentului procedura de localizare pe baza apelurilor telefoanelor se aplica doar în cazurile cerute de justiție, nu și în caz de accident.

STS a afirmat că deși s-a făcut tot posibilul, nu s-a reușit localizarea prin GPS a telefoanelor de la locul accidentului.

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Mădălina Amăistroaie (CS „U” Cluj), CONVOCATĂ la lotul național de Tir cu Arcul

Publicat

Mădălina Amăistroaie

Sportiva clujeană de la CS „U” Cluj, Mădălina Amăistroaie, a fost convocată la lotul național de Tir cu Arcul, în vederea pregătirii pentru Campionatul European Indoor, categoria senioare, care va avea loc în perioada 17-24 februarie 2025, în Samsun, Turcia.

Mădălina s-a dovedit a fi o promisiune a sportului românesc, cu o carieră în plină ascensiune, participarea sa la lotul național pentru prima dată la categoria senioare este un moment semnificativ pentru sportivă și pentru toți cei care o susțin.

Mădălina Amăistroaie (CS „U” Cluj), CONVOCATĂ la lotul național de Tir cu Arcul

Mădălina este în plină pregătire fizică și tehnică, și își dorește să își demonstreze abilitățile si în această competiție.

„Sunt fericită să fac parte din lotul național și să reprezint țara la Campionatul European Indoor. Mi-am propus să obțin un rezultat cât mai bun, acest concurs fiind prima competiție internațională de indoor la categoria Senioare la care particip și aștept cu nerăbdare să am parte și de această experiență’’, a spus Mădălina.

Sursa: u-cluj.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Cum va fi VREMEA în următoarele patru săptămâni. Temperaturi mai COBORÂTE decât cele normale

Publicat

iarna vladeasa cluj (1)

Conform ANM, în primele două săptămâni, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale. Spre finalul lunii, valorile termice vor crește treptat.

Săptămâna 10.02.2025 – 17.02.2025

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Cum va fi VREMEA în următoarele patru săptămâni. Temperaturi mai COBORÂTE decât cele normale

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nord-vestice și nord-estice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 17.02.2025 – 24.02.2025

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice.

Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Săptămâna 24.02.2025 – 03.03.2025

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 03.03.2025 – 10.03.2025

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Citește mai departe

EDUCATIE

Ministerul Educației a publicat calendarul înscrierii în învățământul primar 2025-2026. Proiectul e în consultare publică

Publicat

De

Calendar înscriere învățământ primar

Ministerul Educației a lansat, marți, 11 februarie, în consultare publică, calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2025-2026.

Este vorba de înscrierea copiilor în clasa pregătitoare. În județul Cluj, potrivit planului de școlarizare vor fi cu 106 clase pregătitoare mai multe, față de anul școlar în curs.

La Cluj vor fi peste 344 de clase pregătitoare

Calendarul gândit de Ministerul Educației a fost pus, marți, în dezbatere publică, iar propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe adresa de e-mai: gabriela.droc@edu.gov.ro

Potrivit proiectului, la 3 martie 2025 se va face afișarea circumscripțiilor școlare și a planului de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar. De asemenea, se va face afișarea, la sediul fiecărei unități de învățământ și pe site-ul acesteia, dacă există, sau pe site-ul inspectoratului școlar, pentru unitățile de învățământ care nu au site propriu, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi:

  • posibilitatea organizării procesului de învățământ în cadrul unei grădinițe aflate în structura școlii sau în consorțiu cu școala,
  • posibilitatea organizării programului ”Școala după școală”,
  • fotografii ale spațiului în care se desfășoară activitatea la clasa pregătitoare.

Inspectoratul Școlar Cluj a definitivat planul de școlarizare pentru anul școlar viitor, iar în învățământul primar vor fi 1.586 de clase. Dintre acestea, 344,22 clase sunt pregătitoare, cu 106 mai multe față de anul școlar în curs.

Când se afișează programul de evaluare a copiilor

În 5 martie urmează postarea pe site-ul centrelor județene de resurse și asistență educațională a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 4019/2024) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025 inclusiv și care nu au frecventat grădinița din motive legate de boală, lipsa infrastructurii la nivel loca sau domiciliul temporar în străinătate.

Tot atunci se va realiza și afișarea programului de evaluare a copiilor la avizierul și pe site-ul CJRAE/CMBRAE și postarea pe site-ul inspectoratelor școlare, respectiv al unităților de învățământ cu nivel preșcolar/primar a modelului de cerere-tip (anexa nr. 2 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar) pentru evaluarea dezvoltării copiilor care au frecventat grădinița și care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025 inclusiv.

Afișarea criteriilor de departajare

La 6 martie vor fi anunțate, prin afișare la sediul unității de învățământ/pe site- ul acesteia, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unitățile de învățământ, în urma consultării cadrelor didactice și a partenerilor sociali – sindicate, consiliul reprezentativ al părinților – după verificarea existenței unor elemente de discriminare de către consilierul juridic al inspectoratului școlar, și aprobate în consiliul de administrație al unității de învățământ.

De asemenea, vafi afișată și lista documentelor care să dovedească îndeplinirea criteriilor specifice de departajare și a procedurii privind constituirea formațiunilor de elevi.

Evaluarea copiilor

Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2025 și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar se va face în perioada 7-26 martie.

Pentru copiii care au frecventat grădinița:

  • înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare;
    eliberarea/transmiterea către părinte de către unitatea de învățământ cu nivel preșcolar a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;

Pentru copiii care nu au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate:

  • înregistrarea de către CJRAE/CMBRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar)
  • planificarea de către CJRAE/CMBRAE a organizării evaluării;
  • afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;
  • desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE/CMBRAE;
  • eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE/CMBRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;
  • soluționarea de către comisia județeană de înscriere a copiilor în învățământul primar a situațiilor excepționale care necesită amânarea înscrierii în învățământul primar.

În 27 martie urmează transmiterea proceselor-verbale care cuprind listele cu numele copiilor și rezultatele evaluării, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz, de la unitățile de învățământ preșcolar sau CJRAE/CMBRAE, către comisia județeană/a Municipiului București.

Completarea și validarea cererilor-tip de înscriere

Între 28 martie – 6 mai, va avea loc completarea cererilor-tip de înscriere de către părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor. De asemenea, depunerea sau transmiterea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, inclusiv a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare, după caz, respectiv a declarației pe propria răspundere și a documentelor necesare în copie simplă, dar și validarea fișelor de înscriere generate de aplicația informatică.

Notă: Inspectoratele școlare pot decide reconfigurarea circumscripțiilor școlare până la data începerii înscrierilor, astfel încât să asigure optimizarea procesului de cuprindere a copiilor în clasa pregătitoare, în situația în care capacitatea unei unități de învățământ nu permite cuprinderea în clasa pregătitoare a tuturor copiilor din circumscripția școlară stabilită în anul școlar anterior, precum și în alte situații justificate, cum ar fi eliminarea segregării școlare, rezultată din segregarea pe criteriul mediului de rezidență.

Inspectoratele școlare pot decide extinderea activității didactice în situația unităților de învățământ care au un număr mare de solicitări de înscriere în clasa pregătitoare, în alte unități de învățământ care au spații disponibile. Formațiunile de studiu în care sunt cuprinși copii care nu pot fi deplasați sau care necesita tratament continuu, ca urmare a unor afecțiuni medicale vor funcționa în spațiul care să țină cont de susținerea nevoilor de ordin medical.

Prima etapă de înscriere în învățământul primar

Între 6 și 9 mai are loc procesarea de către Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție

Între 12 și 19 mai are loc procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare și validarea de către Consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază;

De asemenea, are loc marcarea, în aplicația informatică, a cererilor – tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază.

În 20 mai are loc procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție

În 21 mai are loc afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

A doua etapă de înscriere în învățământul primar

În 22 mai începe de a doua etapă de înscriere prin afișare la unitățile de învățământ și pe site- ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar și informarea Ministerului Educației și Cercetării de către Comisia județeană/a municipiului București, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua. Procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente on-line, după caz.

Între 23 și 29 mai are loc depunerea sau transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.

Între 30 mai și 5 iunie are loc validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor.

Între 6 și 11 iunie are loc procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile și completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații înscriși în această etapă.

Când se afișează lista finală

Potrivit proiectului Ministerului Educației, în 12 iunie se va realiza afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

De asemenea, între 1 și 5 septembrie va avea loc centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la o unitate de învățământ. Tot atunci, va avea locsoluționarea de către inspectoratul școlar a oricărei alte situații referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

 

 

 

Citește mai departe

ECONOMIE

Tranzacțiile imobiliare din Cluj, în scădere la început de an, față de ianuarie 2024

Publicat

Piața imobiliară din Cluj a început anul 2025 cu o scădere a numărului de tranzacții cu unități locative. Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în ianuarie s-au parafat 431 de tranzacții, mai puține decât în aceeași lună a anului trecut.

Tranzacțiile cu unități individuale la nivel național s-au redus cu 17% în ianuarie 2025 față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), scrie Economica.net.

Piața imobiliară din Cluj a început de asemenea anul 2025 cu o scădere a numărului de tranzacții. Potrivit datelor ANCPI, în ianuarie s-au înregistrat 431 de vânzări de locuințe, mai puține față de aceeași lună a anului trecut, când s-au înregistrat 511 tranzacții.

Deși scăderea este semnificativă față de anul anterior, numărul de tranzacții din ianuarie 2025 este în continuare mai mare decât cel din ianuarie 2023, când s-au înregistrat doar 353 de vânzări. Cu toate acestea, piața este departe de nivelul atins în 2022, când Clujul consemna 654 de tranzacții în prima lună a anului.

Clujul, pe locul cinci la nivel național

În clasamentul național al vânzărilor de locuințe, Clujul ocupă locul cinci, după București (peste 2.500 de tranzacții), Constanța (aproape 600), Ilfov (472) și Suceava (435).

Tendința descendentă se resimte și în alte județe cu piețe imobiliare puternice, precum Iași (-60%), Timiș (-43%) și Brașov. Pe de altă parte, județele Constanța (+20%) și Suceava (+38%) au înregistrat creșteri semnificative față de ianuarie 2024.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate