ACTUALITATE
Ziua Internațională a Iei, sărbătorită joi la Florești
„Ziua Internațională a Iei”, dedicată costumului popular românesc, va fi sărbătorită în Parcul Poligon, mâine 24 Iunie, începând cu ora 17:00.
”Ne vom bucura de prezența unor meșteri populari expozanți cu costume tradiționale românești, de programe artistice prezentate de elevi ai școlilor din Florești și de Ansamblul Folcloric Șoimii Carpaților al Casei de Cultură Florești.
„Poartă IA cu mândrie” și dacă ești cel mai tânăr sau cel mai în vârstă, vei fi premiat.
Ziua Universală a Iei se celebrează în întreaga lume începând din anul 2013. Sărbătorim talentul, meșteșugul păstrat din strămoși și avem datoria de a-l transmite intact generațiilor viitoare. Ziua Iei se sărbătorește în aceeași zi cu Nașterea Sf Ioan Botezătorul și cu celebrări străvechi ale Sânzienelor și Drăgaicei, din apropierea Solstițiului de Vară.
Pe 24 iunie purtăm mai mult decât o cămașă tradițională, îmbrăcăm întregul port popular împreună cu secole de tradiții”, a declarat primarul Floreștiului, Bogdan Pivariu.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






