EVENIMENT
Zboruri directe spre Istanbul de pe Aeroportul Internațional din Cluj începând din octombrie 2025
Compania AnimaWings anunță introducerea zborurilor regulate către Istanbul, una dintre cele mai dinamice metropole ale lumii, cu plecare de pe Aeroportul Internațional Cluj.
Noua conexiune aeriană le va permite pasagerilor din Cluj și din întreaga regiune a Transilvaniei să ajungă direct la Aeroportul Istanbul, cel mai mare hub aerian al Europei și o poartă strategică spre sute de destinații internaționale.
Două zboruri pe săptămână Cluj–Istanbul și retur
Din 16 octombrie 2025, vor fi două zboruri pe săptămână, în zilele de joi și duminică, de la 49,99 euro de persoană pe sens.
„Extinderea rețelei de rute regulate AnimaWings în Transilvania este o prioritate pentru noi. Clujul este unul dintre cele mai importante centre urbane și economice ale țării, iar Istanbul este una dintre cele mai dinamice metropole din regiunea noastră, atât din punct de vedere turistic, cât și comercial. Ne bucurăm să oferim o legătură directă și accesibilă între cele două orașe, cu un orar eficient și servicii de ultimă generație”, a declarat Marius Pandel, președintele Board-ului AnimaWings.
„Felicităm operatorul aerian AnimaWings pentru decizia de a adăuga o nouă destinație rețelei sale de rute operate de la Cluj-Napoca și suntem încrezători că zborurile spre Istanbul vor fi apreciate de toate segmentele de călători, contribuind la o și mai mare conectivitate între România și Turcia”, a declarat și Viorel Federiga, președintele Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj.
David Ciceo: E o destinație extrem de populară
Și directorul general al Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo, a precizat că apreciază angajamentul operatorului aerian.
„Ne bucurăm să vedem o nouă destinație AnimaWings, anunțată spre operare încă de anul acesta, după succesul operării rutei interne spre București Otopeni, ce a debutat din luna ianuarie 2025. Destinația Istanbul este una extrem de populară, nu doar din prisma multiplelor conexiuni existente de pe acest hub aerian, dar și ca destinație turistică sau de business pentru călătorii din aria de acoperire a aeroportului clujean. Apreciem angajamentul operatorului aerian AnimaWings pentru dezvoltarea rețelei sale din Cluj-Napoca și îi dorim mult succes”, a spus David Ciceo.
Cel mai mare aeroport din Europa
Istanbul Grand Airport este cel mai mare aeroport din Europa, cu peste 80 de milioane de pasageri anual, și oferă zboruri către 317 destinații din 117 țări.
Noua rută Cluj–Istanbul aduce nu doar o destinație fascinantă la mai puțin de două ore distanță, ci și acces la o rețea globală extinsă, ideală pentru conexiuni către Asia, Orientul Mijlociu, Africa și America.
„AnimaWings are deja o prezență solidă în Turcia și este recunoscută ca unul dintre principalii operatori aerieni români în relația cu această țară”, a completat Marius Pandel. În sezonul estival 2025, compania operează peste 350 de zboruri charter către Antalya și Bodrum, de pe șapte aeroporturi din România, inclusiv zboruri directe pe ruta Cluj–Antalya, consolidându-și poziția în topul companiilor aeriene românești care deservesc destinații din Turcia.
Zboruri cu Airbus A220
Zborurile vor fi operate cu aeronave Airbus A220, model de ultimă generație, cunoscut pentru eficiența sa operațională, confortul sporit și tehnologia de avangardă. Aeronavele sunt noi, livrate începând cu decembrie 2024, și fac parte din comanda de 12 unități de Airbus A220 pe care AnimaWings a contractat-o în vederea extinderii flotei sale în următorii ani.
O nouă aeronavă va fi recepționată în această toamnă, susținând astfel creșterea rețelei de rute regulate. Pasagerii vor avea posibilitatea să aleagă între trei clase de confort: Business Class, Premium Economy și Economy, beneficiind de un standard ridicat de servicii la bord și de eficiența operării oferită de noile aeronave A220.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






