EVENIMENT
Wizz Air anunță programul de iarnă pentru 2021. Bilete de avion de la 99 lei

Wizz Air, compania aeriană cu cea mai rapidă creștere și cea mai ecologică din Europa, anunță, vineri, programul său de iarnă pentru 2021 (octombrie 2021 – martie 2022) operat de pe toate aeroporturile din România. Wizz Air oferă o gamă largă de rute la prețuri reduse către cele mai atractive țări și orașe din Europa.
Tarifele încep de la 99 RON / 19,99 EUR și biletele sunt deja disponibile online pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil.
În primele două săptămâni de la publicare, noul program de iarnă va fi disponibil doar pentru membrii WIZZ Discount Club iar după această perioadă oricine poate rezerva o vacanță binemeritată într-una dintre destinațiile însorite de iarnă precum Abu Dhabi, Tel Aviv sau Malta.
Vacanțele școlare pot oferi, de asemenea, oportunități excelente de city break pentru familii către destinații captivante, cum ar fi Londra, Roma, Paris, Billund, Stockholm sau Copenhaga. O vacanță la schi, destinații pe plajă, city break sau doar o călătorie acasă de Crăciun, rețeaua Wizz Air din România oferă o mulțime de oportunități.
Mai multă flexibilitate
Pe lângă posibilitatea de a personaliza experiența de călătorie, Wizz Air oferă călătorilor și o opțiune de flexibilitate ridicată prin serviciul WIZZ Flex. Prin adăugarea la rezervare, pasagerii au o măsură suplimentară de protecție. Astfel, aceștia pot alege să călătorească la o altă dată sau către o altă destinație, precum și să aibă opțiunea de a-și anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și de a primi 100% din tariful original rambursat imediat în creditul companiei aeriene.
”Suntem bucuroși să anunțăm programul de iarnă din România, oferind diverse destinații de călătorie pentru toate gusturile, fie că este vorba de călătorii de afaceri sau de agrement. Indiferent dacă doriți să rezervați o escapadă de familie la stațiunile de schi sau să faceți un city break pentru a descoperi orașe populare din Europa sau chiar să vizitați unele locuri însorite, cu plaje frumoase, există cu siguranță o destinație în bogata rețea Wizz Air. Ne menținem angajamentul de a le oferi românilor o experiență de călătorie sigură și memorabilă în întreaga Europă și nu numai, la bordul flotei noastre moderne, în compania echipajului nostru pregătit la cel mai înalt nivel”, Andras Rado, Corporate Communications Manager la Wizz Air.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
UMFIH Cluj-Napoca își deschide porțile pentru elevii de liceu interesați de o carieră în domeniul sănătății

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, organizează „Ziua Porților Deschise”, un eveniment dedicat liceenilor din clasele a X-a, a XI-a și a XII-a care își doresc să devină medici, stomatologi sau farmaciști.
„Ziua Porților Deschise” va avea loc pe 11 iunie 2025, începând cu ora 11.00.
UMFIH Cluj-Napoca își deschide porțile pentru elevii de liceu
Participanții vor avea ocazia să viziteze sălile de curs și laboratoarele unde sunt formați viitorii profesioniști din sistemul medical, să descopere facilitățile dedicate studenților, precum biblioteca, căminele și cantinele, și să interacționeze direct cu cadrele didactice și studenții universității.
Elevii vor primi informații detaliate despre procesul de admitere, programele de studii disponibile și viața de student la UMFIH Cluj. Totodată, vor putea adresa întrebări și vor beneficia de o prezentare completă a ofertei educaționale.
Cei interesați sunt invitați să completeze formularul de înscriere disponibil AICI, iar elevii sunt invitați împreună cu părinții sau profesorii lor.
ECONOMIE
Validarea mandatului noului președinte a adus aprecierea în linie a leului. Care este cursul euro

Validarea de către CCR a mandatului de președinte a candidatului independent Nicușor Dan a indus un sentiment de optimism în piața valutară, arată economistul clujean Radu Georgescu.
Astfel, leul s-a apreciat în linie față de principalele valute.
Care este cursul euro
Cursul euro a scăzut de 5,0730 la 5,0564 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,056 – 5,074 lei. Atenția pe care o arată BNR cursului euro/leu a menținut un nivel scăzut al lichidității din piața monetară, ceea ce a adus o ușoară creștere a indicilor ROBOR, arată Radu Georgescu. Până la primul tur al alegerilor prezidențiale excedentul de monedă națională se ridica zilnic la circa 30 miliarde lei, pentru ca în perioada 5 – 16 mai el să se restrângă la circa 10 miliarde lei.
ROBOR la 3 luni a crescut
Analistul economic, Radu Goergescu, arată că indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut joi de la 7,27 la 7,28%, față de 5,90 – 5,94%, înainte de alegeri. Cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 7,37 la 7,39% iar cel la 12 luni de la 7,42 la 7,44%.
Nivelul mai redus de lichiditate s-a reflectat și în cazul emisiunii de titluri de stat cu scadența în august 2025 care a fost redeschisă joi de Trezoreria. Statul s-a împrumutat cu 323 milioane lei, față de o valoare programată de 500 milioane, și a acceptat să achite până la scadență o dobândă de 7,33%/an.
Prețul gramului de aur scade marginal
Euro a continuat să câștige teren și se tranzacționa în culoarul 1,1290 – 1,1345 dolari. În piața locală cursul monedei americane a alunecat de la 4,4781 la 4,4749 lei. Media francului elvețian a scăzut de la 5,4280 la 5,4163 lei iar cea a lirei sterline la 6,0028 la 5,9985 lei.
Prețul gramului de aur a scăzut marginal de la 476,6088 lei la 476,1060 lei, iar metalul galben fluctua între 3.280,20 și 3.345,80 dolari/uncie.
În regiune, arată Radu Georgescu, media monedei poloneze s-a depreciat marginal la 4,2447 zloți/euro iar a celei maghiare la 403,20 forinți/euro. În 20 ianuarie, imediat după preluarea funcției de președinte de către Donald Trump, care se declarase un partizan al pieței cripto, bitcoin a atins un record de 109.024 dolari. Acesta a rezistat până joia aceasta, când principala monedă digitală a urcat la 111.862 dolari, câștigul din ultimele 30 de zile fiind de peste 33%.
Evoluția se datorează faptului că investitorii așteaptă aprobarea proiectului legislativ Genius Act, care va deveni prima reglementare federală a activelor digitale (stablecoin) în Statele Unite.
La rândul său, ethereum s-a apreciat la 2.547 – 2.692 dolari.

Meteorologii au emis o informare meteorologică, valabilă în toată țara până luni, 26 mai, de ploi torențiale, cu vânt puternic, descărcări electrice și grindină.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică, valabilă până în 26 mai, ora 20.00, în toată țara.
În intervalul menționat în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h), vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 25…35 l/mp, iar prin acumulare vor depăși local 50…70 l/mp.
EVENIMENT
Reguli noi pentru șoferi: Ce trebuie să faci pentru a reduce perioada de suspendare a permisului

Șoferii care speră la o reducere a perioadei de suspendare a permisului trebuie, de acum, să îndeplinească o condiție suplimentară.
Legea care introduce noua regulă a fost promulgată și aduce modificări semnificative în ceea ce privește aplicarea articolului 104, alineatul (1), din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Reguli noi pentru șoferi: Ce trebuie să faci pentru a reduce perioada de suspendare a permisului
Potrivit modificărilor, perioada de suspendare a permisului se reduce doar dacă amenda este plătită
Conform noilor reglementări, reducerea perioadei de suspendare cu o treime poate fi acordată doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- șoferul a fost admis la testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație;
- a obținut permisul de conducere cu cel puțin un an înainte de săvârșirea faptei;
- prezintă dovada achitării amenzii aplicate pentru contravenția care a dus la suspendarea permisului.
Aplicarea reducerii perioadei de suspendare este decisă de către șeful Poliției rutiere din județul în care a fost comisă fapta sau, după caz, de către șeful Poliției rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Noile reguli au fost introduse pentru a stimula comportamentul responsabil în trafic și pentru a încuraja plata amenzilor rutiere. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial și este aplicabilă la nivel național.
Astfel, șoferii care vor să revină mai repede la volan trebuie să bifeze nu doar testul teoretic, ci și plata efectivă a sancțiunii financiare.