Connect with us

EVENIMENT

Vremea în următoarele 4 săptămâni. Se domolește ARȘIȚA, vin FURTUNILE

Publicat


furtuna

Administraţia Națională de Meteorologie a emis  prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Conform specialiștilor, în intervalul 22 iulie – 19 august 2024 arșița se va mai domoli în schimb vor apărea furtunile.

„Pe parcursul săptămânii viitoare valorile de temperaturã se vor pondera în cea mai mare parte a ţãrii, astfel cã vremea se va menţine calduroasă în partea de sud-sud-est, dar şi în zona de câmpie din vest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 26 şi 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade în depresiuni şi 22 de grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.

Vremea în următoarele 4 săptămâni. Se domolește ARȘIȚA, vin FURTUNILE

Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului pe arii extinse în zonele montane, submontane, în regiunile sudice, în centru și pe alocuri în restul teritoriului. Pe spaţii restrânse, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi izolat vor fi posibile căderi de grindină”, spun specialiștii de la ANM.

Valorile termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepția regiunilor vestice și sud-vestice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, regimul puviometric va fi excedentar, mai ales în sud-estul teritoriului.

Săptămâna 29 iulie – 5 august 2024

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 5 – 12 august 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice și sudice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în regiunile estice și sud-estice, iar în rest va fi deficitar.

Săptămâna 12 – 19 august 2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile vestice și sudice. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar în cea mai mare parte a țării.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate