Connect with us

CULTURA

Violonistul Alexandru Tomescu va cânta la Cluj-Napoca pe 4 iulie

Publicat


Marele violonist român, Alexandru Tomescu, urmează să cânte în Piața Unirii din Cluj-Napoca pe 4 iulie, conform anunțului făcut de Cristian Grindean, prezentatorul concertului Carla’s Dreams ce a avut loc sâmbătă.

Alexandru Tomescu va încânta clujenii cu vioara sa Stradivarius, considerată a fi cea mai sofisticată din lume. Cei interesați vor putea achiziționa bilete de pe platforma iabilet.ro.

Cristian Lungu

Foto: msnews

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

Opinie. Ioan Lumperdean: 24 ianuarie 1859, ziua în care românii și-au spus: „Hai să dăm mână cu mână”

Publicat

Astralitatea românilor

Academicianul Ioan Aurel Pop vorbeşte, ori de câte ori se ivește prilejul, de generozitatea zilelor astrale ale României în 1918.  O altă zi/dată importantă care nu trebuie să o uităm sau să o ignorăm este 24 ianuarie, când sărbătorim Unirea Principatelor Române.

Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 162 de ani nu a fost un act simplu. Nu a fost un act întâmplător, nu a fost conjunctural. Nu a fost numai pentru oamenii de atunci, ci și pentru cei de mai târziu. Toate reconstituirile și reluările tematice și/sau încercările de (re)interpretare ne conduc spre aceiași concluzie: la 24 ianuarie 1859 a fost prima mare zi astrală a românilor.

Poate că și până atunci astralitatea a mai fost în istoria noastră, dacă ne gândim la momentul Mihai Viteazul. Și, sigur, și după aceea, dacă reiterăm ziua proclamării independenței (8 sau 9 mai 1877) și, cu siguranță, zilele din 1918, când s-au unit cu România: Basarabia (27 martie/9 aprilie), Bucovina (15/28 noiembrie) și Transilvania (18 noiembrie/1 decembrie 1918).

De ce este bine să ne amintim de 24 ianuarie

Din nefericire,  de-a lungul timpului, au apărut destule voci potrivnice prin care s-a încercat trecerea în derizoriu a momentului istoric când românii au ales ca Alexandru Ioan Cuza să fie domnul lor. Prima dată, s-a întâmplat încă în timpul vieții lui Alexandru Ioan Cuza, când, după abdicarea acestuia, potrivnicii unirii, care acceptaseră „de voie, de nevoie” dubla alegere doar pe timpul vieții lui Cuza, au și sărit cu punerea în aplicare acestei opțiuni. Nu au reușit, pentru simplul motiv că erau și alții care au luptat din răsputeri ca unirea să fie păstrată și chiar să se împlinească.

Au urmat alte și alte „răfuieli” cu făuritorii actului de la 24 ianuarie 1859. În fapt, cu România și tot ceea ce însemna ea în această parte de lume. Cuza, acuzat de autoritarism, încă înainte și după abdicare, a fost aproape uitat și a trebuit să treacă prin experiența amară a exilului.

Abia la moartea sa și aducerea rămășițelor sale pământești în țară avea să se spună: „cât va avea ţara aceasta o istorie, cea mai frumoasă pagină va fi a lui Alexandru Ioan” (Mihail Kogălniceanu). Mai apoi, printr-o simbolistică multiplă (cărți, memorialistică, imagini, articole,  opere de artă etc) viața și epoca lui Cuza Vodă au fost (re)așezate pe soclul istoriei.

Cuza, Rusia, comunismul

Nici regimul comunist nu a reușit să dărâme acest soclu, chiar dacă multe din mesajele Unirii din 1859 au fost distorsionate și diminuate. Printr-o abilă și inteligentă abordare, cu unele compromisuri și supra dimensionări despre implicarea Rusiei, momentul 1859 a fost conservat în memoria individuală și colectivă a românilor. Au urmat anii unor abordări cerebrale și multiforme, care au oferit imaginea faptelor de atunci și din România modernă. Unele derapaje ideologice nu au reușit să diminueze importanța acelor vremuri.

Astăzi, se vorbește mai mult sau mai puțin apăsat de dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române. Desigur, față de tumultoasa și accelerata istorie de astăzi, faptele de atunci sunt, după unii, într-un orizont temporal îndepărtat, deși la scara timpului istoric, 162 de ani sunt extrem de puțini.

Să nu uităm că vârsta multor oamenii s-a statornicit în prezent, datorită calității vieții și progreselor medicale, spre 80-90 de ani, și tinde (unii chiar au ajuns) spre 100 și chiar mai mult.

Dezinteresul unora pentru 24 ianuarie 1859 pleacă și de la necunoaștere sau reținere în abordarea disciplinei istoriei în spațiul public și educațional. De peste trei decenii, vorbim și încercăm să ne reconectăm la civilizația occidentală. Și considerăm, cu sau fără discernământ, că aceasta se poate înfăptui prin negarea trecutului și a faptelor care l-au populat. O opțiune care se poate să devină păguboasă și chiar periculoasă, dacă ne uităm la alții, din spațialitatea noastră, mai apropiată sau mai îndepărtată.

Desigur, nici abordările triumfaliste, inclusiv cele despre Unirea din 1859 nu sunt bune.

În atelierul istoriei

Incursiunea în istoria timpului care a fost înainte și după 1859 poate fi realizată prin reluarea sau punctarea faptelor înfăptuite. Literatura uriașă ne arată că nu ducem lipsă de astfel de texte. Nici nu putem face abstracție de ele. Originalitate și noutate despre un subiect atât de generos este dificil de înfăptuit. Unele interpretări și puncte de vedere pot fi exprimate și, cred, și acceptate. În „atelierul istoriei” (François Furet) există încă loc și pentru alte „piese”.

Istoria timpului care a fost înainte și după 1859

Spre deosebire de alte popoare, românii au fost în „bătaia vânturilor”. Și au trebuit să găsească cele mai iscusite mijloace de răspuns și apărare la acesta. Nu de puține ori au greșit sau au mers pe drumuri ocolite. Uneori, atunci când astralitatea a fost cu ei și pentru ei, au găsit calea bună. Poate nu cea mai favorabilă, dar mult mai bună decât s-ar fi putut găsi.

Au știu ca vrerile lor să fie ascultate și corelate, chiar și numai parțial, cu ale altora. Așa s-a întâmplat la finele secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, când românii intră pe scena modernă a istoriei. A fost o întâmplare, a fost conjunctură,  a fost voință și dorință?

Poate una sau unele din acestea, sau toate la un loc!!! Este cert însă că, după secole de nesiguranță și luptă spre și pentru apărarea identității, românii au găsit formulele prin care să se facă mai bine știuți în Europa și în lume. Moștenitori ai romanității orientale, încă din antichitate și evul mediu, românii au reușit să și-o afirme și să și-o revendice. Au făcut aceasta, la marginea și în interiorul imperiilor în care au trăit. Și și-au dat seama că pot să fie iarăși ce au fost și chiar mai mult!!!

Între Ex Oriente și Occidente Lux

Un asediu otoman nereușit la Viena în 1683 și o contraofensivă austriacă au adus mai aproape coliziunea, dar și opțiunea, între Orient și Occident. Prin expansiunea, explorările și cuceririle orientale ale Austriei s-a ajuns la ciocnirea dintre Orient și Occident.

Opțiunile românilor pentru o varianta sau alta au fost extrem de dificile, uneori cu opinteli, respingeri și reveniri. Dar la începutul epocii moderne, după o jumătate de secol (1800-1848), Țările Române au făcut alegerea care trebuia: spre Occidente Lux.

Spre Occident prin Austria și Rusia…

A fost poate cea mai grea alegere: pe unde și cu cine trebuie să ne însoțim ca să ajungem unde doream să ajungem? Se întrebau românii, și nu numai ei, ci și alte popoare din centrul și sud-estul Europei.  O întrebare legitimă atunci când istoria a fost nu de puține ori mai puțin binevoitoare.

Însă, tot istoria are ciudățeniile ei. În siajul acestora regăsim disputele dintre „cei mari”, iar odată cu aceasta, opțiunea occidentală se consolidează. Pentru teritoriile intracarpatice a contat mult impulsul austriac, iar pentru cele extracarpatice, ca un paradox al istoriei, cel rusesc.

Este o istorie extrem de densă și complexă, care nu poate fi expediată în câteva rânduri. Este, însă, mai mult decât obligatoriu să consemnăm rolul generalului rus Pavel Kiseleff, care a condus Principatele Române între 1829-1834. Modernizarea propusă de acesta a fost mai profundă, în comparație cu ceea ce se întâmpla în țara sa și a apropiat și mai mult cele două țări. A fost și deschiderea mai mare spre Franța și lumea occidentală.

Apetitul spre cultura franceză a fost mai mare, dorința pentru educație în această parte a Europei mai accelerată. Limba saloanelor din Principate a devenit franceza. S-a ajuns la folosirea excesivă, cu alterările deșănțate ale limbii române, prin „furculisioanele” coanei Chirța!!! Opțiune modernizatoare, mai mult „în formă” decât „în fond”, care se aseamănă cu englezismele/americanismele de astăzi.

Crimeea favorabilă în comparație cu cea de astăzi

De câțiva ani știm de (re)ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia putiniană și protestul (mai mult formal) al occidentalilor. În fapt, este o altă (nouă) ciocnire între Vest și Est, cu rădăcini adânci în istoria europeană și orientală.

La mijlocul secolului al XIX-lea erau în Europa patru imperii: otoman, habsburgic, țarist, francez și mai multe regate, principate și ducate. În lume mai erau trei imperii coloniale: britanic, spaniol și portughez. Primul, „în mare formă”, iar următoarele în „pierdere de viteză”. Aceste construcții statale încercau să aibă preeminențe, unele față de altele, să obțină poziții economice, politice și militare într-o lume și o piață economică tot mai aglomerată.

Țările occidentale erau la începutul sau în timpul revoluției industriale, iar rezultatele sale s-au concretizat printr-o abundență de mărfuri și lichidități. Acestea trebuiau să se (re)verse și spre spațiul oriental și românesc. Inevitabil, concurența, directă și indirectă, loială și mai puțin loială și-au spus cuvântul. În forma sa explozivă, aceasta a dus la ceea s-a numit războiul Crimeii (1853-1856), încheiat cu pacea de la Paris din 1856. A fost marea șansă a românilor, care a deschis cale Unirii Principatelor Române.

Să înțelegi șansa istoriei

În această conjunctură, într-un colț de Europa, în Carpați și la Dunărea de Jos, o parte din elita românească a înțeles că istoria le „zâmbește”. Își dăduseră seama de această încă de la 1848, și făcuseră tot ceea ce au putut să facă ca „trenul șansei” să oprească și în „gara” lor.

Multe au fost activitățile lor, de la cele politice, economice, militare, diplomatice, culturale, masonice și chiar investiționale și filantropice. Toți cei care doreau, luptau și sperau au „pus mână de la mână” ca proiectul lor să devină realitate.

I.C.Brătianu și-a vândut o moșie ca să asigure promovarea cauzei românești, acolo unde se luau marile decizii ale timpului. Oare când o să vedem astfel de fapte și în zilele noastre?

Ce s-a întâmplat apoi se știe. S-a înfăptuit Unirea Principatelor Române prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza. Sunt convins că a fost cea mai mare faptă din istoria modernă a României.

Semnificația și importanța actului de la 24 ianuarie 1859 sunt de netăgăduit, din perspectiva coeziunii interne și a exploatării „scăperii” deciziilor europene. Se cunoaște că, după mai multe episoade contorsionate pentru organizarea Principatelor, după Congresul de la Paris, a avut loc întâlnirea dintre împăratul Napoleon al III–lea și regina Victoria, la Osborne (august 1857). S-a găsit formula de compromis, cu doi domnitori, două capitale și instituții guvernamentale și parlamentare paralele. O scăpare (ne)intenționată a fost extrem de abil și cerebral exploatată de fruntașii politici români. Pentru că nu se preciza (im)posibiltatea alegerii aceluiași domn în Moldova și Muntenia, posibiltatea a devenit realitate!!!

Cum a apărut ideea și cum s-a înfăptuit?

La 5 ianuarie 1859, la Iași, colonelul Alexandru Cuza (încă nu era și Ioan) a fost ales domn. La București, disputele și căutările au continuat. În timpul acestora s-a invocat și numele lui Cuza. Se considera o idee himerică și imposibilă, fără șanse de izbândă. Se pare că ea fost exprimată pentru prima dată de Cezar Bolliac, într-o discuție privată cu generalul Barbu Vlădoianu. Acesta a subscris la  propunere și, mai mult, a fost de acord să se întâlnească cu I.C. Brătianu. Cei doi nu-și vorbeau de 15 ani!!!

Au trecut peste orgolii și dubla alegere s-a realizat. Trupele conduse de general au rămas în cazărmi, suţinătorii unirii nu au fost arestați și muţimile pregătite să „năvălească” spre centrul capitalei au putut să-și manifeste entuziasmul. Așa s-a ajuns la Alexandru Ioan I, domnitor al Principatelor Unite. În 1862, dualitatea instituțională a fost înlocuită cu cea unitară. Constituția din 1866 o va consacra.

Prof.univ.dr. Ioan Lumperdean

Citește mai departe

CULTURA

Mesajul lui Florin Piersic la 85 de ani: Copii, e prea multă tristețe în lume. Să aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru

Publicat

Marele actor Florin Piersic a transmis un mesaj pe pagina sa oficială de Facebook cu ocazia împlinirii celor 85 de ani pe 27 ianuarie. Mesajul, sub forma unei scrisori deschise, este despre frumusețea vieții și dorința actorului de a fi în fiecare an de ziua sa pe scenă, alături de actori și public, lucru îngreunat de pandemie.

În mesajul lui se află și o urmă de tristețe, din cauza pierderii unui prieten drag, actorul Grigore Rusu și boala prin care trece o apropiată de a sa.

Susținătorii acestuia nu au ezitat să reacționeze în comentarii și distribuiri, transmițându-i urări de bine lui Florin Piersic la împlinirea vârstei de 85 de ani.

Redăm scrisoarea deschisă a actorului Florin Piersic:

,,Mai e puțin și întrăm într-o săptămână mare pentru mine, Florin. În câteva zile, împlinesc marele 85. Voi știți că n-am avut niciodată rețineri în a-mi spune vârsta. Sunt actori și mai ales actrițe care parcă sunt născuți pe 29 februarie, așa că înaintează în vârstă o dată la patru ani.

„Spectacolul trebuie să continue”

De fapt, dacă mă gândesc bine, acum fiecare an împlinit e o victorie, mai ales dacă este trăit frumos, cu speranță, cu bucurie. O să vedeți și voi când veți ajunge aici, ceea ce vă doresc din toată inima!

An de an, televiziunile, presă și mai ales voi, publicul m-ați sărbătorit, m-ați răsfățat, m-ați aplaudat, iar eu am primit o mare de flori, vorbe minunate și toată iubirea voastră, cu recunoștiință.

În teatru, indiferent de ce se întâmplă în viața actorilor de pe scenă, se spune:

Actorul și-a pierdut un prieten din cauza coronavirusului

«Spectacolul trebuie să continue». Ei trebuie să fie acolo, să între în pielea personajelor lor, să vă aducă un zâmbet în suflet, sau o lacrimă în colțul ochiului. Anul ăsta, aveam în plan o altfel de întâlnire, pentru că știți că a devenit aproape o tradiție să îmi petrec ziua de naștere pe scenă, cu voi alături . M-am gândit mult la asta.

Și acum vine marele «dar». Copii, e prea multă tristețe în lume. De curând  mi-am pierdut un prieten de o viață, Rocco-Grigore Rusu, care a fost răpus de boala asta blestemată, iar o minunată partenera a mea, se zbate acum între viață și moarte, din același motiv. Va spun drept: mi se pare cam nepotrivit, să ne ținem de sărbătoriri.

„Vă rog să aveți grijă de voi”

Și dacă nu ne vom vedea față în față, fie pe scenă, fie pe micul ecran,  asta nu înseamnă că vă iubesc mai puțin.

Anul acesta este anul Vărsătorului, așa că sunt convins că ne așteaptă lucruri minunate, numai să trecem odată de perioada asta nefericită. VĂ ROG să aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru. Fiți buni unii cu alții și la anul, facem  o sărbătorire și pentru 85 și pentru 86 la un loc! E o promisiune!

Va pup cu dragoste!”

Fiți buni unii cu alții și la anul, facem o sărbătorire și pentru 85 și pentru 86, la un loc!

E o promisiune!

Va pup cu dragoste!”

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO/ Seară de spectacol online: Opereta ”Lăsați-mă să cânt!” de Gherase Dendrino la Opera Națională Română Cluj-Napoca

Publicat

Cluj24.ro a lansat în premieră pentru presa locală un proiect de susținere a culturii în parteneriat cu mai multe instituții de cultură din Cluj-Napoca și vă prezintă spectacole online de teatru sau operă în perioada de pandemie.

Duminică de la ora 19, Opera Națională Română Cluj-Napoca prezintă opereta în trei acte ”Lăsați-mă să cânt!” de Gherase Dendrino, pe un libret de Liliana Delescu, Erastia Sever și Viorel Cosma.

Transmisia este oferită în regim gratuit, timp de 48 de ore.

Opereta ”Lăsați-mă să cânt!” a compozitorului român Gherase Dendrino (1901-1973) – laureat al Premiului de Stat al Republicii Populare Române – este una dintre cele mai reprezentative creații ale repertoriului dramatic românesc, subiectul ei evocând lupta purtată pentru eliberarea de sub stăpânirea Imperiului Habsburgic și căutarea afirmării valorilor poporului român.

Faptul că în centrul acțiunii, care se petrece în anul 1882 la Brașov, se află nimeni altul decât renumitul compozitor Ciprian Porumbescu, conferă lucrării un și mai mare grad de atractivitate.

Acesta, similar lui Giuseppe Verdi câteva decenii mai înainte, pe perioada Risorgimento-ului italian, caută ca, prin arta sa, să se pună în slujba obținerii independenței, mânat de un patriotism fierbinte și o strânsă legătură cu fondul popular al culturii românești, dar și de încrederea într-un viitor luminos al țării sale.

Cu toate că planul său de a monta în premieră opereta Crai Nou va întâmpina adversități susținute din partea autorităților curții imperiale, perseverența și sprijinul altor membri ai comunității – țărani și intelectuali – îi asigură, în final, victoria.

Teme și cântece din creația ui Porumbescu

Natura conflictuală a subiectului, veridicitatea tabloului istoric sunt transpuse de către Gherase Dendrino cu ajutorul melodiei – capabilă să exprime atât sentimentul patriotic, eroismul, cât și lirismul personajelor – și în cadrul variatelor ansambluri – duete, trio-uri sau scene de masă, pe fondul cărora se înfruntă forțele progresiste și ale reacțiunii.

Nu lipsește esența populară din economia discursului muzical-dramatic, dar nici principalele genuri muzicale românești ale secolului trecut – marșul, cântecul patriotic, hora și jocul ardelenesc, romanța sau valsul – construite, în mare parte, pe baza unor teme și cântece din creația lui Porumbescu.

Distribuția spectacolului

Dirijor: Adrian Morar
Regia artistică: PhD. arh. Cătălin Ionescu Arbore (invitat)
Scenografia: Adriana Urmuzescu (invitată)
Coregrafia: Felicia Șerbănescu (invitată)

Ciprian Porumbescu: Cristian Mogoșan
Bertha Gorgon, iubita lui Ciprian: Diana Gheorghe
Adalbert Roth, profesor, tatăl Martei Roth: Florin Sâmpelean
Martha Roth, fiica lui Adalbert Roth: Diana Țugui
Roza Fărcaș, cofetăreasă: Elena Ivanca (invitată)
Suzana, fiica Rozei Fărcaș: Iulia Merca
Nastasi, profesor: Bogdan Nistor
Eduard Strauss, dirijor și compozitor: Tony Bardon
Contele de Lichtenberg: Petre Băcioiu (invitat)
Martin, gazetar: Cristian Bogdan (invitat)
Vasile Lengheriu, directorul Liceului român: Petru Burcă
Mărioara Lengheriu, soția: Angelica Nicoară (invitată)
Lizi, artistă: Ștefania Barz
Paul, artist: George Godja
Schumacher, regizor: Florin Pop
Glökel, dirijor: Ruben Ciungan (invitat)
Hans, valet: Köpeczi Sándor Attila
Nichita, tânăr poet: Andrei Nicoară

Alți interpreți

Hermann, patronul restaurantului ,,Bolta Rece”: Ruslan Bârlea (invitat)
Toader, țăran: Dan Chiorean (invitat)
Neacsu, țăran: Cătălin Herlo (invitat)
Kati, soția prefectului: Elena Potopea
Bella Gall: Ato Sumi
Ingrid, fiica lui Aladar: Adriana Țidor
Erji: Alexandra Hordoan
Doamna Dietrich: Ligia Fărcaș
Domnul Dietrich, consilier: Mihai Lupu
Aladár, prefectul Brașovului: Varga Janos
Kugel, deputat, însoțitor al Contelui: Călin Nițulescu
Domnul Gall, primarul Brașovului: Alexandru Potopea
Zamfir, tipograful: Zoltan Molnar
Müller, antreprenor: Tudor Bărbos
Földi, inspector de poliție: Cristian Bogdan (invitat)
Fuchs, polițist: Alin Barna
Poștașul Kloschke: Samuel Barani (invitat)
Birjarul: Alin Barna

Orchestra Operei

3 Subrete: Oana Trebe, Ioana Maria Dan, Tatiana Oltean
3 Țărănci: Daniela Chișbora, Naomi Ligia Dan, Cristina Tureanu
3 Chelnerițe: Daniela Tricu, Alexandra Topan, Gabriela Chiorean

Solistă a corului ,,Junior-Vip”: Georgia Mogoșan
Soliști balerini (Actul I): Dorina Lucaciu, Liviu Har
Soliști balerini (Actul II): Patricia Cenan, Paul Cuibus

Orchestra, Corul și Ansamblul de Balet ale Operei Naționale Române Cluj-Napoca

Corul de Copii ,,Junior Vip” al Operei Naționale Române Cluj-Napoca și al Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduță” Cluj-Napoca – Dirijor: Anca Mona Mariaș

Maestru de cor: Emil Maxim
Dirijor cor: Corneliu Felecan
Asistență regie artistică: Mihaela Bogdan, Iulian Ioan Sandu
Asistență scenografie: Vlad Bulgăr (invitat)
Regie scenă culise: Dan Lupea

Pregătirea actoricească a soliștilor vocali: Petre Băcioiu (invitat)
Pregătirea muzicală a soliștilor: Adela Bihari, Lucian Dușa, Ovidiu Moldovan, Lelia Serafinceanu
Pregătirea muzicală a corului: Ioana Grünner
Pregătirea muzicală a baletului: Larisa Pentea
Asistent producție: Alina Simona Nistor

Sufleori: Monica Denițiu, Liana Oltean

Citește mai departe

ACTUALITATE

Președintele Iohannis: Politizarea instituţiilor, o practică toxică şi de notorietate în societatea noastră

Publicat

Președintele Klaus Iohannis a adresat un mesaj tuturor românilor, cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. 

Iată câteva dintre declarațiile șefului statului:

„Acest moment strălucit nu s-ar fi putut înfăptui fără contribuţia decisivă a unei personalităţi remarcabile. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, a fost un eveniment gândit cu iscusinţă de cei din interiorul şi din afara statului, români devotaţi şi prieteni străini care au susţinut nobilul ideal al Unirii.

Politizarea, obstacol al modernizării României

Printr-o inovaţie politică şi juridică greu de imaginat în climatul european de atunci, unioniştii generaţiei paşoptiste au înfruntat forţele potrivnice şi au realizat primul pas important în făurirea României moderne. Reformele care au urmat au pus bazele unui proces ireversibil de sincronizare şi armonizare a spaţiului politic şi social românesc cu cel european” a spus Iohannis.

În ceea ce privește modernizarea României de astăzi, șeful statului subliniază necesitatea depăşirii centralismul administrativ, care reprezintă un veritabil obstacol în calea evoluției actualei Românii.

„Să lăsăm meritocrația să iasă la suprafață”

„Avem nevoie de o nouă paradigmă a descentralizării, care să încurajeze eficienţa prin delegarea mai multor sarcini către administraţiile locale, care cunosc mai bine nevoile cetăţenilor şi pot rezolva problemele din regiunile defavorizate ale României.

În plus, politizarea instituţiilor, o practică toxică şi de notorietate în societatea noastră, nu poate să ne ofere nimic bun în viitor, iar soluţia este să lăsăm meritocraţia să iasă la suprafaţă”, a mai declarat Klaus Iohannis.

Imnul Unirii Principatelor, lecție a românilor

În încheiere, președintele statului a spus că: „Cea mai preţioasă lecţie a paginilor vii de istorie de la momentul Unirii din 1859 este cea a unităţii şi a solidarităţii, atât de frumos exprimată în imnul Unirii Principatelor: ‘eu ţi-s frate, tu mi-eşti frate!’.

Indiferent de obstacole, atât timp cât ne dorim cu toţii o Românie mai bună, vom putea să ne atingem ţelul dacă rămânem uniţi şi avem ca deziderat binele întregii naţiuni”.

AGERPRES

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate