EVENIMENT
VIDEO: „U” Cluj câştigă în deplasare la Farul în doar 10 oameni. Fotbalist crescut de alb-negri, printre cei mai buni!
Farul – „U” Cluj din etapa cu numărul 6 a Superligii din România s-a terminat cu victoria alb-negrilor, care au jucat 80 de minute + 7 de prelungiri cu un om în minus.
Meciul a început excelent pentru „studenţi”, care au deschis rapid scorul prin Dino Mikanovic. Fundaşul dreapta croat a apărut perfect în careul advers şi dintr-o poziţie complicată, a reluat perfect din vole cu latul, iar mingea s-a dus în bara transversală şi apoi în gol (min. 4). Assistul, la fel de inspirat, i-a aparţinut nou-venitului Andrei Gheorghiţă.
În minutul 10, însă, stoperul Iulian Cristea a fost eliminat după ce l-a ţinut pe Işvan în postură de ultim apărător, iar alb-negrii au fost nevoiţi să continue meciul cu un om mai puţin pe teren. La această fază, gazdele au cerut penalty, motivând că faultul s-a terminat în careu, dar arbitrul Florin Andrei a dictat doar lovitură liberă de la 16 metri.
Junior crescut de „U” Cluj, printre cei mai buni
Farul a atacat, a avut ocazii, dar printre remarcaţii de la „U” Cluj a fost şi portarul Iustin Chirilă (19 ani), fotbalist crescut de Academia Universităţii Cluj, care a fost împrutat sezonul trecut la FC Voluntari în Liga a II-a, iar anul acesta s-a întors la echipa alb-negrilor. Chirilă este pentru al doilea meci consecutiv titular în echipa lui Sabău şi nu a dezamăgit, salvându-şi echipa în mai multe rânduri.
Echipa patronată de Gheorghe Hagi a avut mari ocazii chiar şi în prelungirile partidei, dar Chirilă şi şansa le-au adus trei puncte oaspeţilor, care opresc seria de meciuri fără victorie. Echipa lui Sabău nu mai câştigase în Superliga din prima etapă, când a bătut Metaloglobus în deplasare.
Pentru Universitatea Cluj urmează meciul cu Dinamo, sâmbătă, de la 21:30, pe Cluj Arena.
Farul – „U” Cluj scor final 0-1 (0-1)
Farul: Buzbuchi – Furtado (Fabinho 46′), Larie, Ţîru, Ganea – Ramalho (Cojocaru 46′), Dican (Seruca 62′), Radaslavescu – Vînă (Markovic 73′), Işfan, Tănasă (Sima 83′). Antrenor: Ianis Zicu
„U” Cluj: Iustin Chirilă – Mikanovic, Codrea, I.Cristea, Chipciu – Simion, Artean, Bic (Fabry 60′), Nistor, Gheorghiţă (Silva 60′) – Lukic (Trică 90′). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






