Connect with us

ADMINISTRAȚIE

VIDEO. Trei contracte de 20 mil. € pentru modernizarea sistemului de termoficare. Tarcea: Veți plăti mai puțin în anii următori

Publicat


Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a anunțat semnarea a trei contracte pentru modernizarea sistemului de termoficare din Cluj-Napoca.

Proiectul, parte a unui plan amplu de investiții, va aduce beneficii semnificative atât pentru cetățeni, cât și pentru mediu.

„Mă aflu la Ministerul Energiei, unde am fost mandatat să semnez trei contracte de finanțare pentru modernizarea sistemului de termoficare din municipiul Cluj-Napoca. Aceste trei contracte ne vor permite să modernizăm acest sistem în municipiul Cluj-Napoca, astfel încât cetățenii orașului, cei care sunt conectați la sistemul de termoficare să plătească mai puțin, să producem mai puține noxe, și, în final, să avem un oraș mai puțin poluat”, a transmis viceprimarul Dan Tarcea, într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Lucrări de 31 milioane de euro

Valoarea acestor trei contracte se ridică la 20 de milioane de euro, la care se mai adaugă încă 11 milioane de euro care vin de la bugetul local, a mai arătat viceprimarul, lansând un apel la cetățeni: „Dragi clujeni, vă invită să rămâneți la sistemul de termoficare, pentru că veți plăti mai puțin în anii care urmează”.

Burduja: „Sunteți un exemplu”

La semnarea proiectului, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis un mesaj de susținere: „Suntem alături de Cluj-Napoca și pentru modernizarea sistemului de termoficare și modernizarea României. Sunteți un exemplu, de multe ori, și pentru noi și vă mulțumesc în numele întregii echipe pentru colaborare. Contați pe noi în continuare”, a afirmat acesta.

Proiectul vizează reducerea costurilor la încălzire, scăderea emisiilor poluante și promovarea unui oraș mai sustenabil, adaptat cerințelor actuale de mediu.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate