Sandy Deac, sau mai bine zis dr. Sandy Deac, pentru că a terminat și medicina, este una dintre figurile importante ale muzicii de la noi. Lider și membru fondator al trupelor Kappa, Desperado, Speak Floyd și mai nou The Sign, compozitor și producător, realizator de reclame și totodată o voce inconfundabilă, Sandy a fost și el, la fel ca atâția și atâția artiști, o „victimă” a situației declanșate de starea de urgență. Muzicianul se „destăinuie” la emisiunea „Cooljeanul Zilei”.

Sandy, tu ești medic, pentru că ai terminat medicina, dar nu practici. La fel ca dr.No, ca dr.Mengele, ca dr.Strange, faci cu totul altceva decât meseria pentru care te-ai pregătit. Cum ai ajuns să faci muzică?

Habar n-am. Eu sunt născut în comuna Ciprian Porumbescu, județul Suceava deci tangențe cu muzica aveam de pe atunci. Părinții mei sunt ardeleni. Tata se trage de pe lângă Câmpia Turzii, mama din Arad. Ei, datorită originii nesănătoase, au primit repartiție acolo unde se agață harta în cui, în Bucovina.

Deci așa ai ajuns tu în Bucovina…

Da, eu m-am născut acolo, am făcut liceul în Suceava după care am venit la facultate la Cluj, că mi-au zis părinții că tot în Ardeal e mai bine, că acolo e locul meu și… aici am rămas. Sunt în Cluj din 1982. Am terminat Medicină Generală, cu specializarea Radiologie.

De pe atunci aveai legătură cu radio… De unde îl știți pe Sandy? El este fondatorul trupei Desperado, mă rog, a început cu Kappa…

Ca să le luăm în ordine cronologică, Kappa de pe vremea studenției. Am avut mai multe trupe pe atunci. Una dintre ele era Spina. Spina venea de la coloana vertebrală. Era o muzică ușor ciudată zic, așa, mai mult experimentală, după care într-o bună zi ne-am hotărât să pornim pe un drum mai serios și am făcut Kappa.

„Când cumperi mai multe clape, tendința este să cânți muzici mai complexe”

Și ce gen musical ați abordat?

Nouă ne-a plăcut foarte mult Men at Work, erau foarte la modă pe vremea aia, o trupă de australieni foarte foarte interesantă și la un moment dat am schimbat macazul pentru că ne-am cumpărat mai multe clape. Când cumperi mai multe clape, tendința este să cânți muzici mai complexe. Practic în anii 80 ne-am dezvoltat noi pe linia synth pop și synth rock, erau la mare modă. Ne-am dorit să ne cumpărăm clape, să aibă butoane, ca să experimentăm lucruri, așa că ne-am cam dus într-o altă direcție, spre progressive rock.

Știu că erai fan Saga, de fapt ești în continuare fan Saga. Ei mergeau spre un progresiv un pic mai accesibil…

În trupa aia mie îmi plăcea extraordinar duelul dintre clape și chitară pentru că făceau niște unisoane desăvârșite și mai ales că Michael Sadler, vocalul, trecea de la voce la clape, basistul cântase la clape înainte, mie mi s-a părut o chestie extraordinară să poți să faci așa de multe și să sune așa de bine.

„Părinții mei m-au tot încurajat cu muzica”

Era un fel de rotația posturilor, nu? Când ai decis să renunți la medicină și să te dedici total muzicii și producției muzicale?

Sincer să fiu, eu nu aș fi renunțat la medicină dar parcă Dumnezeu tot îmi arăta „băi copile, vezi că nu e ăsta drumul tău!” În primul rând că părinții mi-au cumpărat niște instrumente care pentru acea vreme erau și foarte scumpe. Și când știi că al tău copil e student la medicină, tu îi cumperi sintetizator, despre ce vorbim? Adică, să ne înțelegem, ceva nu era în regulă. Oricum, eu am acceptat și m-am bucurat foarte mult.

Părinții mei m-au tot încurajat cu muzica. Eu am fost un student foarte bun, nu am picat niciodată un examen. Când a venit Revoluția am dat și eu examen de rezidențiat. Am picat cu brio. Am mai dat o dată. Am picat magna cum laude. Când l-am dat a treia oară, oricum eram foarte bine pregătit, am zis bă, ceva nu e în regulă! Eu aicea nu mai stau, în țara asta, eu mă duc în Italia să îmi dau recunoașterea diplomei de medic acolo și să-mi încerc norocul ca și doctor.

A fost foarte foarte greu, am dat toate examenele din nou. În fine, până la urmă mi-au recunoscut diploma și am lucrat în diverse studiouri. Am și pregătire de inginerie acustică și am devenit doctor inginer, cum s-ar zice… În ziua în care am primit permisul de ședere am zis bă, știți ce? Eu sunt sătul de țara asta și mă întorc la mine acasă și apoi voi vedea ce voi face.

„E clar că am fost un inconștient dar am făcut bine ce am făcut”

Am mai dat o dată rezidențiatul, am luat Radiologie, pe vremea aia Radiologie era așa ca un fel de Cenușăreasă, nu ca acuma. Și am început,  împreună cu Ovidiu Buhățel, care este asociatul meu, să construim o afacere, un studiou în care am început să facem reclamă și asta era în 1995. Așa, și am mai profesat ce-am mai profesat și într o bună zi am zis băi! stai așa că nu se poate! Eu practic plecam dimineața la Clinica de Radiologie și mă întorceam spre studio după vreo 10 minute și m-am gândit: să vezi dacă într- o zi când mă duc la clinică mă întâlnesc cu mine care vin de la clinică. Asta este oricum o ipocrizie. Nu are sens să mai continuăm. Ne oprim aici și fac numai muzică.

Părinții m-au încurajat: Copile, te-am trimis la medicină, fă ce vrei tu să faci acolo! Și am luat o decizie care pentru foarte multă lume a părut șocantă și pentru foarte multă lume și în ziua de astăzi pare șocantă pentru că am schimbat macazul atât de radical. E dovadă fie de inconștiență fie de maturitate. Oricum eu nu m-am maturizat. Deci, e clar că am fost un inconștient dar am făcut bine ce am făcut pentru că și în ziua de astăzi fac tot ce făceam în 95, adică fac muzică de reclame.

Care e instrumentul tău preferat, știu că ai făcut chitară clasică, pian, chitară…

Normal că eu am vrut chitară clasică. M-au dat părinții la Suceava la un profesor de chitară care m-a învățat să cânt la chitară, oricum nu prindeam nimic la chitară clasică, am făcut vreo zece ani. Nu mai țin minte nimic. Apoi mi-au cumpărat o chitară electrică. În momentul în care am pus mâna pe chitara electrică, adio classic, nu mai știam nimic.

Oricum, eu tot îmi doream un sintetizator, pe vremea aia nu știai tu de laptop. Într-adevăr, am ajuns mai târziu să îl cunosc. Cert este că, aici o să fac o paranteză, ai mei m-au dat la școala de muzică în clasa a cincea la pian și după două săptămâni, profesoara de pian i-a chemat pe părinții mei la școală și le-a spus, cu mine de față, vă rog frumos să vă luați odrasla de aici pentru că nu o să fie în stare să cânte niciodată la pian.

Lucru care e adevărat, nu știu să cânt la pian, nu știu să cânt la clape. Am învățat să cânt singur la claviaturi și, mă rog, după ce am dat de sintetizatoare, mi-a plăcut să studiez cum să fac sunetele, deci practic sunt un autodidact.

„Am trecut la chestii mai focusate, de exemplu să producem artiști”

Cum ai reușit să te menții pe piața asta muzicală, adică se câștigă din producția muzicală sau se câștiga pe vremea aia din producția muzicală în așa fel încât să te pot susține, să supraviețuiești?

Chestia asta e un pic complicată, pentru că oamenii trebuie tot timpul să se reinventeze dacă vor să trăiască. Eu am început lucrând în studioul Taurus al regretatului Adrian Berinde unde făceam de toate, de la inginerie de sunet la compoziție, la aranjamente orchestrale de tot felul. Era un singur studiou în Cluj și se lucra în trei schimburi, la foc continuu.

Eram deci ultra ocupat tot timpul, după care ne-am construit cu Buhă (Ovidiu Buhățel) afacerea asta și studioul Digital Dark Vision și am trecut la chestii mai focusate, de exemplu să producem artiști.

DJ Boroș de exemplu, chestie care nu se mai făcuse în România. Sau Fata Morgana, care erau cântece de liberare puse pe techno și pe reggae și care au avut foarte mare succes. Fata Morgana era un produs foarte bine vândut și era un pionierat în domeniu pentru că oricum nimănui nu-i venise o asemenea idee tâmpită. Buhă spunea: Bă, vecinii mei de deasupra ascultă Fata Morgana de 10 ori pe zi. E ca la nebuni. Nu mai vreau să aud în viața mea așa ceva. Practic eram victimele propriilor propriilor radiouri stricate.

Marius Aciu

Cooljeanul Zilei este o emisiune realizată de Cluj24.ro și VIA Cluj TV

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News