ACTUALITATE
VIDEO/ S-a redeschis Salina Turda. La intrare se verifică temperatura vizitatorilor

Salina Turda, una dintre cele mai vizitate locații din județul Cluj, și-a redeschis porțile, respectând măsurile impuse de autorități. În acest sens, la intrare se măsoară temperatura și s-a creat un traseu care să respecte distanțarea socială.
Programul de funcționare nu a fost afectat, în timpul săptămânii salina putând fi vizitată între 9 și 16, iar în weekend între 9 și 17, cu mențiunea că ultima intrare se face la ora 16. Prețul unui bilet de adulți pentru o zi costă 40 de lei, în timp ce studenții, elevii și pensionarii trebuie să plătească 20 de lei.
Istoria salinei Turda este una îndelungată, primul document care vorbește despre extragerea sării datează din 1271. Totodată, crivacul din mina Rudolf este unic în Europa, întrucât se află în amplasamentul original. Aceasta este o mașină din lemn cu patru brațe și la fiecare din acestea, pentru acționarea utilajului, erau înhămați unul sau doi cai.
Totodată, în restul țării s-au redeschis locațiile balneare preferate ale românilor, băile Felix sau Tușnad. Și aici, totul se desfășoară cu respectarea restricțiilor în vigoare. Mâncarea este livrată în regim de room service, iar distanța dintre șezlonguri este de patru metri.
Video: Andrei TĂMAȘ
Cristian Lungu
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






