ADMINISTRAȚIE
VIDEO. Rută alternativă la traficul aglomerat din Dej. Consiliul Județean asfaltează drumul Câțcău – Vad
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de asfaltare pe drumul comunal DC 177 (DN 1C) Câțcău – Vad (DJ 109E), după ce acesta a fost recent preluat în administrarea instituției.
Lucrările de întreținere continuă cu așternerea covorului asfaltic, în timp ce pe restul sectorului de drum se execută stratul suport de balast stabilizat.
Alin Tișe: Va fi un drum foarte util
La finalul lucrărilor, tronsonul dintre reședințele de comună Câțcău și Vad va fi asfaltat în totalitate. Este vizat un sector de 1,3 kilometri, de la kilometrul 0+000 la kilometrul 1+300, dintr-o lungime totală de 1,8 kilometri a drumului (până la kilometrul 1+800).
„Sunt mulțumit de ritmul lucrărilor. În cel mai scurt timp vom finaliza un drum care se va dovedi extrem de util cetățenilor din zonă”, a transmis Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Radu Rațiu, vicepreședintele CJ Cluj a verificat lucrările pe teren, pe drumul comunal DC 177 și spune că ritmul constructorului este bun.
„La finalizarea lucrărilor, acest tronson va deveni o rută alternativă importantă pentru cei care circulă dinspre Baia Mare spre Cluj-Napoca, evitând astfel traficul aglomerat și blocajele de la podul din Dej”, a spus Radu Rațiu.
Vor fi realizate și accese la proprietăți
Până acum, au fost efectuate mai multe lucrări pregătitoare, cum ar fi reprofilarea drumului cu cilindrare și adaos de piatră spartă, așternerea mecanică a unui strat de balast pentru realizarea sistemului rutier, tratarea burdușirilor și a tasărilor, refacerea fundației de balast, aducerea la profil a acostamentelor, prelungirea de podețe, refacerea timpanelor și a camerelor de cădere, precum și refacerea terasamentelor deteriorate.
În etapa finală, urmează completarea acostamentelor, ridicarea la cotă a căminelor carosabile, asigurarea scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor și rigolelor, executarea a circa 20 de accese la proprietăți și realizarea a cinci racorduri la drumurile laterale.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







