Connect with us

Clujeni de 5 stele

VIDEO/ ROMÂNII au TALENT: Carla STEFANI, o elevă de 14 ani din Cluj a cucerit juriul cu o piesă compoziție proprie

Publicat


Carla Stefani, o elevă de 14 ani din Cluj, a cucerit juriul și publicul de la Românii au Talent cu o compoziție muzicală proprie la care a lucrat pe perioada carantinei.

Tânăra din Cluj Napoca este fiică de preot militar, iar pasiunea pentru muzică a moștenit-o de la tatăl ei, cu care mai cântă uneori muzică bisericească ori melodiile pe care le aude la radio, prin casă, pe voci.

Raomanii au talent Carla Stefani

Fata a compus o melodie inspirată dintr-o suferință în dragoste prin care a trecut o prietenă de-ale ei, iar piesa i-a impresionat pe jurați.

Romanii au talent: Carla Stefani a cântat o melodie compusă chiar de ea

Smiley i-a remarcat talentul din primele secunde și a spus că multe persoane o vor invidia după prestația ei căci, într-adevăr, tânăra a dat dovadă de o ingeniozitate rarisimă la o astfel de vârstă.

Raomanii au talent Carla Stefani

„Carla, piesa pe care ai făcut-o e dovadă că ai un potențial mare să scrii muzică. Ai o voce foarte bună, ai o maturitate demnă de invidiat la 14 ani. Eu la 14 ani nici calculator n-aveam și visam să compun o piesă într-o zi”, a declarat Smiley după momentul tinerei din Cluj.

„Dacă povestea e suferința ei, atunci, cu toată răutatea necesară, îi doresc să mai treacă să faci un album”, a fost comentariul lui Florin Călinescu, din partea căruia fata a primit un Da.

Melodia tinerei din Cluj a prins la public

„Muzica bună mă face să mă simt bine. E minunat că poți să trezești anumite trăiri prin momente făcând ceea ce îți place”, i-a spus Andra, evident, oferindu-i șansa de a merge în etapa următoare.

La momentul Carlei, Andi Moisescu a jurizat de acasă, însă a dorit să intervină pentru a-i spune fetei că l-a cucerit definitiv și pe el.

Cine este Carla Stefani, tânăra din Cluj care i-a impresionat pe membri juriului de la Românii au talent

Carla Ștefana Ioniță cânta tot timpul prin casă, iar părinții s-au gândit că este mai bine să “zbiere” la cursuri și nu în urechea lor. În plus, se gândeau că poate se plictisește și va renunța la muzică.

Dar ea nu s-a plictisit de cântat și spune că e înnebunită să învețe tehnici noi. La festivaluri nu se duce, consideră că este o pierdere de timp. Preferă să posteze cover-uri pe conturile de socializare.

Părinții sunt cadre militare, mama lucrează la birou, iar tata este preot militar. Cântă împreună cu tatăl său, mai ales că acesta are o voce foarte bună. Cântă împreună în biserică, dar și la concertele organizare de școala de muzică unde studiază.

Carla iubește muzica rock și spune că găsește înțelegere din partea familiei. Tata o lasă să asculte în casă, dacă trupele au un nivel de decență ridicat. Fata își dorește să devină un star rock.

susa: Romanii au talent


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

DOMINIC STANCA Toate femeile voiau să nască cu el. Nepoata marelui doctor: A fost dat afară de comuniști. A suferit groaznic!

Publicat

1

Dominic Stanca, unul dintre cei mai importanți și mai iubiți medici pe care i-a dat Clujul, care a fondat clinica ce-i poartă numele, a descoperit și organizat Băile Someșeni, a fondat Spitalul de femei din Orăștie și a condus numeroase campanii sanitare în Ardeal, a fost pensionat forțat la 62 de ani de către comuniștii aflați la putere.

„A fost înlăturat și desconsiderat, iar el a suferit groaznic tot restul vieții”, a spus, pentru Cluj24, nepoata marelui doctor.

Născut la Petroșani, tatăl său fiind preot

Dominic Stanca s-a născut în 4 octombrie 1892 în Petroșani, ca fiul mai mic al protopopului Avram Stanca și al Ioanei Chirca, fondatoarea Reuniunii femeilor române greco-ortodoxe din Petroșani.

Este fratele preotului dr. Sebastian Stanca (1878-1947) și al medicului Constantin Stanca, tatăl poetului și actorului Dominic Stanca (1926-1976), unchiul dramaturgului Radu Stanca și al cronicarului dramatic Horia Stanca (1909-2002).

De asemenea, este fratele Elenei Stanca, căsătorită cu protopopul Ioan Duma, acesta din urmă fiind una din victimele persecuției comuniste. A fost căsătorit cu dr. Nella Stanca.

A absolvit Medicina la Cluj

Dominic Stanca și-a făcut studiile primare și secundare la Petroșani, orașul natal. Studiile superioare, de medicină, le-a urmat la Cluj (1910-1915).

Ulterior și-a efectuat stagiul militar la Sibiu, unde se afla în momentul izbucnirii Primului Război Mondial. Ulterior, a fost trimis la Orăștie, unde i-a fost încredințată organizarea unei unități medicale militare. De aici, Dominic Stanca a fost trimis pe frontul din Polonia, în calitate de doctorand, de unde primește concediu pentru terminarea studiilor.

2

După finalizarea studiilor, în anul 1916, a activat în calitate de medic-sublocotenent la unul dintre spitalele garnizoanei din Viena. De aici este transferat la Spitalul Militar din Budapesta, ulterior pe frontul din răsărit, în Volohia și Bucovina.

Marea Ofensivă din Italia

Ulterior este trimis în Italia, unde ia parte la „marea ofensivă” (15-16 iunie 1918), unde așa cum subliniază Florea Marin în lucrarea „Medicii și Marea Unire”: „Doctorul Stanca se afla tot timpul printre răniți și intoxicații cu gaze de luptă”.

Activitatea și dificultățile din timpul războiului au fost consemnate chiar de către Dominic Stanca. Acesta „a întocmit sitematic, cu talent și cu meticulozitate, însemnări zilnice privind desfășurarea epidemiilor, precum și liste nominale ale ostașilor și ofițerilor căzuți victimă acestor calamități, notând și cimitirul în care aceștia au fost înhumați”.

5

De asemenea, Dominic Stanca a realizat însemnări legate de participarea sa la Marea Adunare Națională, ca delegat oficial din partea ,,Reuniunii Femeilor Române Greco-Ortodoxe din Petroșani”.

A deschis la Cluj prima clinică obstetrică-ginecologie din Transilvania 

După război, Dominic Stanca a devenit profesor universitar la Facultatea de Medicină din Cluj, secția Ginecologie. După Marea Unire, a participat împreună cu alți medici la organizarea serviciului militar din Cluj.

În aprilie 1919, a organizat și inaugurat prima clinică obstetrică-ginecologie din Transilvania, sub numele de „Spitalul de femei și ambulatoriul policlinic”. Înființarea acestei clinici s-a desfășurat sub noua administrație sanitară românească, având secții de medicală și chirurgie, unde se lucra la un nivel tehnic similar cu cel al clinicilor de profil.

3

Dominic Stanca (cel din dreapta sus) alături de familie și prieteni. Foto: Arhiva Stanca Ioana Gidro

Avându-l alături pe fratele său, medicul Constantin Stanca, Dominic Stanca a reușit să pună bazele unui important centru de asistență al femeilor bolnave și însărcinate, unde s-au format nenumărați specialiști în domeniu. Astăzi, clinica din Cluj îi poartă numele: Clinica Obstetrică-Ginecologie „Dominic Stanca”.

Campania igienico-sanitară la sate, școli, armată și în întreprinderi

Dominic Stanca a pus în aplicare bazele unei vaste campanii sanitare antisifilitice în perioada 1920-1921. El a fost în prima linie a acestei acțiuni de combatere a bolii și l-a avut colaborator în campanie pe medicul Constantin Levatidi, care i-a oferit posibilitatea de a pleca în străinătate pe baza unei burse.

Conștientizând nevoia implicării sale la Cluj, Dominic Stanca a refuzat. Campania igienico-sanitară s-a desfășurat prin anchete sanitare la sate, școli, armată și întreprinderi, în care medicul Stanca analiza riscurile la care erau supuși muncitorii.

Între anii 1925-1940, Dominic Stanca a activat ca profesor de igienă la Academia Teologică din Cluj, unde i-a învățat pe viitorii preoți măsurile de igienă, spre a fi utili în cadrul comunităților pe care aveau să le păstorească.

4

Dominic Stanca, alături de șeful său. Foto: Arhiva personală Stanca Gidro

Descoperirea și organizarea Băilor Minerale Someșeni

În 1928, reorganizează Băile Someșeni cu sprijinul Ministerului Sănătății și cu colaborarea unor colegi medici. Dominic Stanca descoperise efectele terapeutice ale acestor băi, ale căror proprietar era. Băile au fost naționalizate în 1949, iar el n-a mai avut voie să intre acolo timp de 10 ani.

Refugiul și activitatea medicală la Orăștie

Din cauza dictatului fascist, medicul Dominic Stanca a fost silit să părăsească Clujul și să se refugieze la Orăștie. Acolo a pus de asemenea, bazele unor sisteme medicale: a înființat Spitalul de femei și a organizat cu succes un sistem sanitar eficient de combatere a epidemiei de meningită cerebrospinală. A organizat, de asemenea, Spitalul de stat din Orăștie, iar în 1943 un spital cu 300 de paturi pentru Crucea Roșie la Suceava.

Revenirea la Cluj

După 23 august 1944, medicul Dominic Stanca s-a întors la Cluj, unde și-a reluat activitatea ca medic ginecolog la spitalul pe care îl fondase. A reorganizat și modernizat Spitalul de femei, îmbunătățindu-l prin crearea unei noi secții de oncologie, în cadrul căreia a activat și soția sa, Nella Stanca din anul 1951.

Tot în 1951, spitalul a fost transformat într-o bază de învățământ, sub denumirea de „Clinica ginecologică și obstetrică II din Cluj”. Acesta a fost locul în care până la pensionarea din 31 decembrie 1958, Dominic Stanca a activat ca medic primar ginecolog-oncolog.

Înmormântat în Cimitirul Central din Cluj

Dominic Stanca a decedat pe 1 aprilie 1979, la 87 de ani, fiind înhumat în Cimitirul Central alături de alți corifei ai primei școli românești clujene. A rămas în memoria colectivă ca „omul și medicul pentru care cea mai mare satisfacție a fost fericirea altora, pentru omenia de care a dat dovadă o viață întreagă”.

Bibliografie: Florea Marin – „Medicii și Marea Unire” / Wikipedia.org

Nepoata doctorului Stanca: „Toată viața lui a muncit și a gândit pentru alții. A fost un mic geniu”

stanca

Nepoata marelui medic ginecolog-oncolog a primit prenumele Stanca. A fost dorința bunicului său. Foto: Tudor Știrbu

„Noi, eu și fratele meu, îi spuneam bunicului <Moșu>. Nu ne-a cerut el, nu știu de unde i-a venit numele ăsta, cred că așa era tradiția în familie, bunicul meu fiind copil de preot din Petroșani. Noi, la Cluj, am trăit în aceeași casă: mama, tata, bunicul și bunica, eu și fratele meu.

Îmi amintesc că era extraordinar de supărat! Păi, după ce a murit, bunica i-a pus pe mormânt un epitaf: <Un om dedicat oamenilor>. Efectiv el a făcut foarte multe lucruri în viață pentru alții, dar într-un final toate au început să se degradeze: Băile Someșeni, la spital avea probleme …

Mai marii vremii, comuniștii care erau atunci la putere, l-au obligat să se pensioneze la 62 de ani! După câte a făcut, l-au dat afară! Păi toate femeile care veneau să nască la clinică voiau cu el. Să vă mai zic cât era de căutat: ne trezeam dimineața și în curte erau femei care au dormit pe bancă. Îl așteptau pe bunicul să meargă la clinică să nască”, rememorează Stanca Ioana Gidro, nepoata doctorului Dominic Stanca.

A suferit groaznic că a fost înlăturat

Stanca Gidro mai spune că bunicul său a suferit groaznic pentru că a fost înlăturat, mai ales că el era în putere. „L-au înlăturat și desconsiderat. I-au aprobat, în bătaie de joc, să funcționeze într-un cabinet cu un alt medic, dar numai o oră pe zi.

Era așa de dedicat față de clinică, de oameni, că și instrumentarul său particular, primise o trusă din inox cumpărată de bunica de la Viena, l-a dus la spital, că de acolo tot dispăreau ustensile … Cu Băile Someșeni, unde era proprietar pe 2/3 din suprafață, tot așa!

Nu l-au lăsat să calce acolo 10 ani, din 1949 până în 1959, iar el a suferit groaznic! Oameni care nu se pricepeau au ajuns să administreze Băile Someșeni. Au distrus locul ăla, au turnat pietriș și balast în nămol”, își amintește Stanca Gidro.

„Toată viața lui a muncit și a gândit pentru alții. A fost un mic geniu”, a mai spus nepoata marelui doctor.

 

 

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

EXCLUSIV Dă numele STADIONULUI din Gruia. Dr. Constantin „Jumate” Rădulescu a venit din REGAT pentru a se afirma la Cluj

Publicat

ctin

Oare câți clujeni știu cine a fost Dr. Constantin Rădulescu? Or fi mulți? Or fi puțini? Nu știm. Dar ce a făcut omul acesta ca un stadion, cel din Gruia, al CFR – ului, să-i poarte numele? Trebuie să fi făcut ceva important, demn de Cluj, dacă o arenă sportivă are numele său, vă veți gândi. Și, da, ați avea dreptate dacă ați presupune asta. 

Pentru că doctorul Constantin Rădulescu a fost un medic specialist foarte bun, conducând Secția ORL a Spitalului CFR din Cluj, un talentat fotbalist și un antrenor de excepție.

Constantin „Jumate” Rădulescu: între „U” Cluj și CFR Cluj

Însă destinul lui s-a încadrat în două mari coordonate: Universitate și CFR Cluj. „A iubit cu patimă pe U Cluj, dar n-a încăput de unii de acolo. Erau prea mulți deștepți la Universitatea, așa cum, din păcate, sunt și acum. Asta l-a adus în Gruia”, dezvăluie, pentru Cluj24.ro, Stanca Ioana Gidro, fosta șefă a Baroului Cluj, care este și fiica dr. Rădulescu.

Constantin Rădulescu s-a născut pe 30 mai 1924, în București, într-o familie cu încă trei frați. Tatăl său a fost muncitor la Fabrica de Țigări, până în 1942, când s-a pensionat ca maistru principal special după 40 de ani de serviciu, iar mama sa era casnică, având grija casei și a celor patru copii.

Miuțele din cartierul Regie

Lui Constantin Rădulescu i-a plăcut fotbalul de când era mic și-l juca, alături de prietenii săi, în cartierul Regie, unde s-a și născut.

„Miuțele de 7 contra 7 erau interminabile, jucam cu mingi adevărate de piele cu șiret cum erau la vremea aceea, jucam de la amiază până seara, uneori cu felia de pâine cu brânză luată în fugă de acasă, între două reprize sau două meciuri.

Seara, provocările în scris nu conteneau. Jucam campionate inter-străzi, între cartierele vecine – CFR, Grand și Giulești. Ce mai meciuri!”, descrie acesta în cartea biografică „Dr. Constantin Rădulescu, o viață închinată fotbalului”.

Licean și junior la Olimpia București

În 1935, a intrat la Liceul „Gheorghe Șincai” din Capitală, „un liceu de o severitate recunoscută cu uniforme cazone încheiate până la gât, cu raport la ora 13”, avea să recunoască cel care căpătase porecla de „Jumate” de la prietenii săi. În 1938, la 14 ani, a fost legitimat la clubul Olimpia București, unde a evoluat până în 1942.

Debutează în fotbalul mare la Sportul Studenţesc în sezonul ’42-43, echipă cu care ajunge până în finala Cupei României. După finala pierdută cu 4-0, Constantin Rădulescu s-a hotărât să se lase de fotbal. N-avea decât 18 ani, dar tinerețea învinge ușor hotărârile oricât de ferme ar fi ele, așa că, după două săptămâni de vacanță, și-a revizuit decizia.

În 1943, în plin război, este transferat imediat după ce-şi ia Bacalaureatul, de „U” Cluj-Sibiu, unde rectorul Iuliu Haţieganu îi oferă o bursă specială pentru a putea urma Medicina. „M-am trezit aproape luat pe sus și trimis la Sibiu la examen”, mărturisea Constantin Rădulescu în cartea sa.

Ca jucător a făcut parte din „Generația de Aur” a Universității, cea din exilul autoimpus de la Sibiu, în urma Dictatului de la Viena din al Doilea Război Mondial.

Anii petrecuți la Sibiu

„Cei doi ani petrecuți la Sibiu în refugiu au fost foarte frumoși lăsându-mi amintiri de neuitat cu toate lipsurile pe care tinerețea le uită foarte ușor. Tot la Sibiu am cunoscut-o pe viitoarea mea soție (fiica eminentului medic Dominic Stanca – n.r.) cu care, după cinci ani, în 1950, mi-am legat viața pentru 42 de ani.

Soție frumoasă, caldă, sensibilă, de o modestie greu de întâlnit, care mi-a fost alături cu fata și băiatul pe care mi i-a dăruit, cu toate numeroasele mele absențe de acasă”, dezvăluie fostul mijlocaș al Universității Cluj de la jumătatea secolului trecut.

„La Cluj, toți voiau să ne cunoască, să ne vorbească”

La „U” Cluj a jucat din 1943 până în 1949. Echipa revenise în 1945 la Cluj din refugiul impus la Sibiu. „În Cluj, prezența noastră în magazine, instituții publice, parcuri stârnea admirație, vâlvă, toți voind să ne cunoască, să ne vorbească, să ne laude și să ne încurajeze.

Dovadă a dragostei cu care ne înconjurau clujenii era și faptul că majoritatea dintre noi mâncam la restaurantele mari ale Clujului, bineînțeles ca invitați ai patronilor, mari simpatizanți ai lui „U”. Îmi amintesc cu plăcere de momentele astea”, povestește Constantin Rădulescu în același volum.

De trei ori a părăsit Constantin Rădulescu Universitatea. O dată din postura de jucător, în 1949, anul când absolvise Facultatea de Medicină, și de două ori din postura de tehnician. „Sincer, m-am despărțit greu și cu mult regret de această minunată echipă, care merită orice superlativ”, a spus el.

Epoca CFR Cluj și revenirea la „U” Cluj

În 1949, după terminarea facultăţii, se transferă la CFR Cluj, club care îi asigură încadrarea ca medic la Spitalul cu acelaşi nume din Cluj. Joacă la CFR Cluj până în 1955, când, la 31 de ani, se retrage din fotbal în urma unei accidentări grave.

Imediat după retragerea din activitate, primeşte oferta de a antrena grupe de juniori la CFR, în paralel cu practicarea meseriei de doctor la spitalul CFR. Din 1957, după plecarea lui Ștefan Dobay, preia echipa de seniori a feroviarilor, aflată în Divizia B.

cartea

Fotografii din cartea „O viață închinată fotbalului”

În ’60, după fuziunea dintre CFR şi Dermata (CSMC), cu Ștefan Kovacs la timonă, doctorul Constantin Rădulescu acceptă oferta lui „U” Cluj, unde îi are ca elevi, pentru doi ani, pe Remus Câmpeanu, Viorel Mateianu sau Zoltan Ivansuc.

Din 1962 devine antrenor la CSMC, în locul lui Ștefan Kovacs, iar din 1967 preia CFR-ul după fuziunea cu Clujeana. Promovează în Divizia A în sezonul 1968-1969, cu o echipă din care făceau parte Soos, Marius Bretan, Petru Emil, Alexandru Vasile, Ioannis Mazurakis, Romică Petrescu sau Alexa Uifăleanu.

Din 1967 până în 1976 conduce echipa CFR Cluj în cel mai lung interval de Divizia A. În sezonul 1972-1973, obţine alături de CFR Cluj locul 5 în prima ligă. A lucrat cu fraţii Bretan, cu Ţegean, cu Boca, Vişan, Soos, Ionescu, Petrescu, Mihai Adam, Liviu Mihai, János Román, Viorel Dragomir etc.

După un an ca antrenor la „U” Cluj în sezonul 1976 – 1977, revine în 1979 la CFR Cluj pentru încă trei ani, până în 1982. Între 1992 şi 1995 antrenează pentru ultima oară pe CFR Cluj, unde îi are ca elevi pe Pâglişan, Minteuan, Dulca, Olariu, Miszti, Piroszka, Bănceu sau Dan Matei.

Cum era doctorul Rădulescu: „Un pic cam dur cu bolnavii, dar mare meseriaș”

În această perioadă, a fost șeful Secției ORL din cadrul Spitalului CFR Cluj, fiind cunoscut ca un foarte bun specialist.

„Am fost internat cu otită în copilărie la el. Un doctor profesionist. Adevărat, un pic dur cu bolnavii, dar mare meseriaș.

A fost singurul medic din Cluj care a reușit să-mi vindece o otita cruntă în urma căreia era să-mi pierd auzul. Noroc cu doctorul Rădulescu care deja atunci avea medicamente și tot felul de soluții din Germania. N-am să-l uit niciodată”, a povestit Karoly Nagy pe contul de Facebook al CFR Cluj Fans. 

ctin

Dr. Constantin Rădulescu. Foto: Arhivă Stanca Ioana Gidro

Dr. Constantin Rădulescu, figură insolită a fotbalului românesc

„Figură insolită a fotbalului românesc, venit din Regat și formându-se ca om, medic și fotbalist în climatul auster și chibzuit al Ardealului, doctorul Constantin Rădulescu, „Jumate” cum îi spuneau prietenii, s-a afirmat și a impus echipei mici, modeste și asta cât a fost lăsat.

Prin truda și talentul său de a clădi în inimi și în spirit înainte de toate și de a fi modern în concepție și metode, el a fost un jucător de echipă util și artist și un antrenor de excepție.

Cele două mari neșanse în viață

A avut însă două mari neșanse în viață: n-a putut crea și afirma la „U” Cluj o echipă, așa cum atât de mult și-a dorit și apoi nici n-a avut norocul să lucreze la o echipă de valoare, cu forță materială și umană de excepție.

jumate

Constantin „Jumate” Rădulescu, pe banca tehnică a CFR Cluj. Fotografie din cartea „O viață închinată fotbalului”

Ar fi demonstrat, abia atunci, imensele resurse de creator, luptător, care se știe ridica din durere și cenușă în biruitor de stirpe aleasă.

Doctorul Constantin Rădulescu a oferit Clujului și fotbalului românesc o echipă frumoasă și cuceritoare, CFR Cluj, care s-a format din trudă, sacrificiu și sărăcie, uimind lumea noastră fotbalistică. (…) Medic conștiincios și credincios profesiei, antrenor cu har, degustător rafinat de teatru, carte, muzică, de vinuri de soi și coniacuri fine, doctorul Rădulescu a trăit cu și pentru fotbal toată viața”.

Textul de mai sus face parte din primele pagini ale cărții „Dr. Constantin Rădulescu, o viață închinată fotbalului”, scrisă de Viorel Cacoveanu.

Stanca Ioana Gidro, fiica dr. Rădulescu: El a plecat de la „U” cumva împins

Fiica doctorului Constantin Rădulescu povestește, pentru Cluj24.ro, că era și este în continuare o mare fană a Universității Cluj și că a mers la meciurile formației favorite începând din clasa a VII-a.

„N-am petrecut foarte mult timp cu tata, fiindcă el era un om foarte ocupat. Dimineața era la spital, iar după-masa, la fotbal. Câteodată se mai întorcea seara la spital, că el era medic chirurg și se interesa de cazuri. M-ați întrebat ce a iubit mai mult, fotbalul sau medicina? N-aș putea să vă spun, bănuiesc că fotbalul. Dar și medicina, că el se ocupa serios de ambele.

stanca gidro

Pe cine a iubit mai mult: pe „U” sau pe CFR? Pe „U”, clar! El a plecat de la „U” cumva împins, nu se putea înțelege cu cei din conducere. Se amestecau toți din conducerea administrativă în problemele tehnice. Era un mare povestitor, iar prietenii îl așteptau să li se alăture, că le plăcea tare mult să-l asculte.

Se întâlneau la Continental și la Casa Armatei. Practic, acasă venea seara. Revenind la fotbal, eu nu înțeleg rivalitatea asta exacerbată dintre fanii celor două echipe ale Clujului, care a provocat multe violențe de-a lungul vremii.

E departe de sportivitate, iar eu n-o înțeleg. Fiecare echipă își are traseul ei și ar trebui să te bucuri pentru echipa din orașul tău, chiar dacă tu ții cu cealaltă. E păcat că s-a ajuns aici”, a povestit Stanca Ioana Gidro momente din viața tatălui său.

Reporterul Cluj24.ro a rugat-o, la finalul discuțiilor, pe Stanca Gidro să enumere principalele cuvinte care l-ar fi caracterizat pe tatăl său: omenie, profesionalism, foarte sensibil și foarte ferm.

Constantin Rădulescu s-a stins din viață în octombrie 2001 la Cluj-Napoca.

Stadionul echipei CFR 1907 Cluj poartă numele ”Dr. Constantin Rădulescu” din anul 2008, după renovarea arenei.

 

Bibliografie: „Dr. Constantin Rădulescu, o viață închinată fotbalului” / CFR Cluj Fans

 

 

 

Citește mai departe

Clujeni de 5 stele

Ion Mircea Enescu, arhitectul clujean pe care nici regimul STALINISTO-COMUNIST nu l-a putut FRÂNGE. I se spunea „EXCELENȚA SA”

Publicat

enescu

Puțini clujeni știu cine a fost Ion Mircea Enescu, chiar dacă acesta s-a născut în capitala Transilvaniei. E puțin cunoscut chiar și de cei din branșă cu el și au o vârstă venerabilă.

Ion Mircea Enescu a văzut lumina zilei în perioada interbelică, la puțin timp după crearea României Mari, și a trăit, cel puțin în gând atunci când nu s-a putut manifesta, cu valorile democrației europene.

Autoritățile comuniste, despre Ion Mircea Enescu: „Fiu de burghez, crescut la școala cosmopolitismului”

A fost un ghimpe pentru noul regim comunist-stalinist impus după 1947, care l-a și arestat pentru aproape cinci luni în urma unor acuzații nefondate făcute de doi colegi de breaslă, deveniți slugarnici ai noului sistem.

 

gheorghe gheorghiu dej si liderii comunisti sursa fototeca online a comunismului romanesc

Gheorghe Gheorghiu Dej și liderii comuniști, cu fotografia uriașă a lui Stalin în spatele lor. Sursa: Fototeca online a comunismului românesc

În dosarul său de cadre, e notat:

„Din materialul cules de pe teren, aflat la dosar, rezultă că Enescu Mircea, ca fiu de burghez, crescut la școala cosmopolitismului, în timpul studiilor a avut o atitudine ostilă față de elementele progresiste și muncitorești.

În dese ocazii s-a manifestat ca un reacționar, fiind adept al partidului național-țărănist, a întreținut strânse legături cu membrii partidului amintit, în special cu Locuția, care în perioada 1944-1947 se găsea în fruntea Ministerului Economiei Naționale.

Datorită poziției sale potrivnice regimului democrat-popular, a fost reținut de autoritățile de stat în 1948, însă după un timp a fost eliberat fără a fi condamnat.

PROFESIONAL: Enescu Mircea are o bună pregătire ca arhitect-proiectant, însă și în acest domeniu se observă manifestări burgheze, elogiind în orice ocazie arhitectura realizată în țările capitaliste, nereușind să lichideze influențele cosmopolite și formaliste în arhitectură”, se arată în dosarul de cadre (vezi linkul de mai jos).

I. M. Enescu (Ciulli) (2)

Cine este Ion Mircea Enescu (Ciuli)

S-a născut în 9 februarie 1920 la Cluj, din părinți intelectuali, tatăl său fiind director de bancă, iar mama provenind dintr-o familie foarte bună. A avut două surori mai mari decât el și un frate geamăn. A urmat cursurile Facultății de Arhitectură din București între 1939 și 1946. Și-a întrerupt studiile pentru o perioadă.

Student fiind, Ion Mircea Enescu şi-a făcut stagiul militar într-o companie de geniu, pe frontul românesc, iar la un an după sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial şi-a luat licenţa de architect. La 20 mai 1949 a fost arestat, anchetat la Ministerul de Interne şi încarcerat la Jilava până în 30 septembrie 1949, fiind bănuit că plănuia să plece în Occident.

„Mijloace prin care se fabricau merite și cariere”

„La aflarea la Facultatea de Arhitectură a arestării mele, doi colegi, deja arhitecți, au afirmat public că ei au fost cei care m-au băgat în închisoare. Unul, coleg de an, fiu de moșier, în nicio perioadă n-a suferit rigorile clasei din care făcea parte, și-a păstrat somptuoasa vilă din Parcul Jianu, cadru didactic la facultate, un timp secretar la UAR.

Celălalt, puțin mai în vârstă, camarad de sport an de zile, zgomotos activist PCR. Dacă afirmațiile lor au fost sau nu adevărate, nici nu contează. Ele arată mijloace prin care se fabricau merite și cariere”, scria Ion Mircea Enescu, în cartea sa de debut „Arhitect sub comunism”, apărută în 2006.

Arestarea, dar mai ales urmările acesteia l-au afectat foarte mult pe Ion Mircea Enescu. Regimul stalinist impus în România i-a confiscat tânărului arhitect locuința din București, mobila și, cel mai dureros lucru pentru el, biblioteca.

„Încercând printr-un memoriu la Ministerul de Interne să-mi recapăt locuința și biblioteca mea profesională și de beletristică, răspunsul oficial al ofițerului a fost că dacă mai încerc să recuperez locuința, voi sta încă doi ani în arest.

Tot atunci mi-a arătat un înscris în care se menționa că biblioteca mea a fost arsă, deoarece avea conținut profascist și religios. Într-adevăr, aveam albumul Olimpiadei de la Berlin din 1936, făcut după filmul lui Leni Riffenstahl.

making of 2

Erau fotografii cu fuhrerul Germaniei, Adolf Hitler, dar și cu instalațiile olimpice făcute de Albert Speer și, desigur, portretele și performanțele campionilor.

Iar cărțile cu conținut religios erau albume și volume cu catedrale gotice, renascentiste și baroce. Arderea unui astfel de patrimoniu, fără selecție și discernământ, mă trimitea cu gândul la epoca lui Savonarola sau Jean Calvin, unde bigotismul era virtute”, consemna Ion Mircea Enescu în aceeași carte.

Prima sa lucrare, un mormânt în Cimitirul Bellu

Prima sa lucrare a fost pe vremea când era student în anul III, un mormânt la Bellu de care a fost foarte mândru. „Am studiat vreo două săptămâni, ţin minte, o carte de arhitectură funerară italiană, până m-am decis să fac un mormânt simplu. Am fost foarte mândru că, în sfârşit, clientul a ales soluţia propusă de mine”, a explicat arhitectul Ion Mircea Enescu.

În perioada anilor ’50 – ’60, a ales arhitectura industrială. Avea să și motiveze de ce a ales această latură.

fac

Facultatea de Mecanică din Cluj. Foto: uar.ro

„Noi, când eram studenți, eram foarte sensibili la arhitectura internaţională. Ne uitam ce se întâmplă în lume şi în anii ’40, ’44 -’45 am suferit că noi nu puteam face arhitectura pe care o făcea Oscar Niemeyer în Brazilia sau arhitectura lui van der Rohe, sau Le Corbusier şi aşa mai departe.

Pe urmă am început să intrăm noi în spiritul arhitecturii care după război nu mai avea opreliștile astea, pentru scurt timp. Pe urmă a venit realismul socialist care a fost cum a fost”, a povestit arhitectul clujean într-un interviu din 2003, realizat de M. Conovici şi A. Mocanu.

„Eu am putut face la vremea mea programe mari, interesante, într-un sistem care nu mi-a plăcut şi care nu încuraja individualismul, dar ăsta este anacronismul investiţiei sovietice. În 1956 am trecut la arhitectura industrială care era un domeniu al practicului, în primul rând programe mari şi întinse”.

Lucrări pe litoralul românesc

A fost autor sau co-autor la unele proiecte arhitecturale realizate pe litoralul românesc. „Noi, în anii ’64, am început să facem Mamaia, litoralul, tot ce s-a făcut acolo, industria, arhitectura industrială. În anii ’60 ne-am re-cuplat cu arhitectura interbelică.

Deja în lume erau construcţii altfel, dar noi eram cu ochii pe ele, adică eram cu ochii pe ce se întâmplă şi cât puteam făceam – într-un fel integrându-le – cam ce se întâmpla în lume, făceam cu mijloacele şi în conjuncture dată şi cu programele noastre. Dar s-au făcut lucrări remarcabile în timpul ăsta”, a explicat arhitectul clujean în interviul luat în 2003.

clubul nautic mamaia

Clubul nautic din Mamaia. Foto: uar.ro

Sala de sport și Facultatea de Mecanică din Cluj, printre lucrările arhitectului Ion Mircea Enescu

Între 1950 și 1980, Ion Mircea Enescu, zis Ciuli, a lucrat zeci de proiecte de construcţii mari în Bucureşti şi în ţară, primul fiind extinderea Maternităţii Polizu în 1951. Au urmat Complexul Industrial Militari (1961), sălile de sport din Cluj (1965), Pitești (1969), Iași (1970) și Deva (1971), Facultatea de Mecanică Cluj-Napoca (1978), Secția de Metalurgie (1980).

sala sporturilor pitesti

Sala Sporturilor din Pitești. Foto: uar.ro

A întocmit studii și proiecte pentru IPCT, INCERC București precum și planul Institutului de Fizică Electronică din Constantine, Algeria (1980). Tabăra de creație de la Costinești, ansamblul artistic dispărut din neglijența și lipsa de răspundere a autorităților, poartă și semnătura arhitectului Ion Mircea Enescu.

În comunism, până şi această vocaţie a fost amendată: a mers în vădit răspăr în exacerbatele perioade ale realismului socialist şi ale marilor ctitorii ceauşiste, iar în locuirea urbană (începuse şi cea rurală) a produs tristele cartiere socialiste, cu acel iz de penitenciar-cazon şi cu puţine formule-clişeu de exprimare.

Ne-am obişnuit până acum, şi încă pentru multă vreme, cu urâtul la scară mare al Casei Scânteii şi al Casei Poporului. Exemple de inadvertenţă monstruoasă, care au fracturat sub comunism evoluţia firească a arhitecturii româneşti”, explica Ion Mircea Enescu în volumul „Arhitect sub comunism”.

Excelența Sa, Ion Mircea Enescu

După Revoluție, la vârsta de 70 de ani, Ion Mircea Enescu a revenit în Uniunea Arhitecților din România (UAR) fiind membru de conducere (1990-1998). Totodată, a fost directorul revistei Românul liber (ediția de București), membru refondator al Societății Atheneul Român și a Jockey Clubului Român (desființate în 1947).

Datorită prestanței și discursului său, colegii din UAR i-au spus Excelența Sa. S-a stins din viaţă la 90 de ani, pe 25 octombrie 2010, la București, lăsând în urmă construcții remarcabile.

A publicat două cărți Arhitect sub comunism, în 2006, și Întâmplări cu animale, oameni și automobile, în 2010, dar și articole, sinteze și recenzii în periodice culturale, în special în Arhitectura, dar și în Cotidianul, 22, Dilema, Panorama, Observatorul cultural.

Citește mai departe

Clujeni de 5 stele

GENIU în MEDICINĂ, excepțional violonist și un TALENTAT scriitor, pe nedrept uitat: Victor PAPILIAN

Publicat

Dacă cineva te-ar întreba ce știi despre Victor Papilian, probabil că gândul te-ar duce direct la strada din Cluj care se surpă din cauza unor lucrări prost făcute.

Dar numele acestei străzi vine de la un om de geniu care și-a dedicat toată priceperea, chiar și viața, unor țeluri care cu greu pot fi atinse. Pe 15 august s-au împlinit 65 de ani de la moartea sa la Cluj

Un eminent om de știință

Victor Papilian nu este clujean din naștere, dar ce a făcut pentru acest oraș, pentru medicina, muzica și literatura  românească poate fi considerat un clujean adevărat. Și chiar unul MARE.

Ca eminent profesor de anatomie și om de știință, el a format numeroși elevi, profesori și medici, care au ridicat faima școlii de medicină clujene și, implicit, a asistenței medicale din spitalele ardelene.

Din familie de medici

S-a născut la Galați în 17 iunie 1888, în familia medicului militar Constantin Papilian, viitor general, cu doctorat în medicină luat la Paris.

Studiile secundare și le-a început la Craiova, apoi a urmat Colegiul „Sf. Sava” din Capitală. Aici a frecventat, în paralel, Conservatorul, la secția de vioară.

După absolvire, a fost angajat ca violonist în orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice, urmându-și pasiunea pentru muzică.

Cariera tânărului a luat însă o puternică întorsătură deoarece tatăl său s-a opus deciziei fiului de a se consacra muzicii și a insistat ca acesta să ducă mai departe tradiția familiei și să urmeze cariera de medic.

Din 1907, Victor Papilian a studiat medicina și a devenit medic în 1916, la București, ca elev al profesorului Francisc Rainer. În 1915 fusese ales președintele Societății Studenților în Medicină din București.

Doi ani a fost pe front ca medic de război

În perioada 1916 – 1918, a fost înrolat ca medic în război. După terminarea primei conflagrații mondiale, a fost numit director al Institutului de Anatomie al Facultății de Medicină din cadrul Universității „Dacia Superioară”.

A fost decan al Facultatății de Medicină din Cluj între 1930-1931 și 1940-1946, pe când se afla la Sibiu, prodecan (1931-1932), membru al „Societății de Biologie” și a „Societății de Antropologie” din Cluj.

Un studiu antropologic foarte interesant despre moţi, realizat de prof. dr. Victor Papilian și conf. dr. Constantin Velluda:

„Bărbaţii mai mult înalţi depăşind uşor media, svelţi cu capul scurt. (…) O serie de oameni de ştiinţă (…) consideră pe români ca având o veche origine celtică”. Totuși, media era de 1,67 m la bărbați și de 1,53 la femei!

Director al Teatrului și al Operei Naționale din Cluj

A fost director al Teatrului Național din Cluj, al Operei Naționale Române din Cluj și al Societății Scriitorilor Români din Ardeal și Banat, cofondatorul unei Orchestre simfonice la Cluj (alături de George Vâlsan și Zeno Vancea) și al unei orchestre de cameră la Sibiu în anii refugiului (nucleul viitoarei filarmonici din localitate).

Anatomia omului (Aparatul locomotor, volumul I în 1923 și Splanhnologia, volumul II în 1924/1925) rămâne în continuare o carte-manual etalon pentru studenții mediciniști.

Studenții și-acum învață după acest manual pe care l-au denumit „Papilian”.

În 1946, a mobilizat personalul medical la alegerile din acest an pentru PSD, partid condus de Constantin Titel Petrescu, vechi prieten și coleg de studenție de la Paris.

Participă și la conferințele Asociației Româno-Americane, unde era unul din vicepreședinți, care vor atârna greu la dosarul său.

Arestat și condamnat la 10 ani de închisoare

Odată cu instaurarea regimului comunist în România, în 1947, Victor Papilian a fost pensionat forțat, fiind înlăturat din funcția de decan, aceasta fiind preluată de Mihai Kernbach.

În 1948, a semnat profesiunea de credință catolică, specificând că dorește să aparțină Bisericii Greco Catolice Unite cu Roma.

A fost arestat în mai multe rânduri, iar la începutul anului 1950 a fost condamnat la 10 ani de închisoare ca adept al „ideologiei burgheze” pentru „atitudine refractară ideilor socialiste” (este închis la Văcărești la 16 august 1952 cu termen de eliberare la 16 august 1954).

După eliberarea din închisoare, a frecventat serviciile religioase clandestine săvârșite de preotul Vasile Chindriș.

Înmormântat în Cimitirul Central din Cluj

Din căsătoria cu Catherine, de profesie medic stomatolog, a avut doi copii: Victor și Cornelia. După eliberarea din detenție, cu sănatatea zdruncinată, eminentul om de știință Victor Papilian a mai trăit doar doi ani.

A murit pe 15 august 1956, la vârsta de 68 de ani. Este îngropat în Cimitirul Central din Cluj, iar monumentul funerar este simplu și auster. Pe cruce stă scris: Luptător anticomunist.

 

În cartea sa „Tratat de Anatomie”, profesorul și șeful Catedrei de Anatomie Umană de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Victor Ranga, a scris următoarele despre Victor Papilian:

„După întregirea țării, din anul 1918 și pînă în 1948, Catedra de anatomie de la Facultatea de Medicină din Cluj a fost condusă strălucit de profesorul Victor Papilian (1888—1956). El a fost fiul medicului militar C. Papilian, originar din Mehedinți.

I-a avut ca profesori pe Paul Petrini și Dimitrie Gerota

Victor Papilian a urmat studiile liceale la Craiova și București. Între anii 1910 și 1916 a fost student al Facultății de Medicină din București, unde i-a avut profesori pe Paul Petrini și Dimitrie Gerota.

În același timp, a urmat clasa de vioară la Conservator, fapt care explică înființarea de către el în colaborare cu G. Vîlsan și Zeno Vancea a Filarmonicii din Cluj; de asemenea a deținut și funcția de director al Teatrului și Operei din Cluj și Sibiu.

În anul 1919, la propunerea savanților Victor Babeș și Gheorghe Marinescu, V. Papilian a devenit profesor de anatomie la Cluj. În această calitate el a lărgit și dezvoltat învățămîntul de anatomie la facultatea clujeană, creîndu-i tradiție printr-o școală puternică.

La numai un an de profesorat la Cluj a tipărit, în 2 volume, „Manual practic de disecție” și în 1935 a editat „Tratatul elementar de anatomie descriptivă și topografică” (cu aplicații medico-chirurgicale), dedicat maestrului său, Dimitrie Gerota, editat pînă astăzi în mai multe ediții.

A format numeroși elevi, profesori și medici la Cluj

În cercetarea științifică, V. Papilian s-a ocupat, încă la București, de antropologie, împreună cu profesorul Obreja, iar la Cluj, cu C. C. Veluda, cu care a scris „Istoricul antropologiei în România”. A înființat Societatea de antropologie și a contribuit la apariția revistei „Clujul medical”.

Alături de acestea se înscriu lucrările sale în domeniul embriologiei, imunologiei, fiziologiei etc. Prin sensibilitatea sa și dragostea de muzică, artă și literatură, Victor Papilian și-a dublat personalitatea, fiind în același timp romancier, dramaturg și nuvelist, precum și un mare animator al vieții culturale din Cluj.

Ca eminent dascăl de anatomie și om de știință, el a format numeroși elevi, profesori și medici, care au ridicat faima școlii de medicină clujene și implicit a asistenței medicale din spitalele ardelene”.

Bibliografie: Wikipedia

Opera literară: Generalul Frangulea, nuvele, Cluj, 1925; Ne leagă pământul, Bucureşti, 1926 (Premiul Academiei Române); Sufletul lui Faust, nuvele, Cluj, 1928; Celui ce n-are i se va lua, teatru, 1928; Un optimist incorigibil, Cluj, 1934; În credinţa celor şapte sfeşnice, I-II, Cluj, 1933;

Cerurile spun, Sibiu, 1934; Nocturnă, Cluj, 1934; Alt glas, Oradea, 1936; Fără limită, Bucureşti, 1936; Vecinul, nuvele, Bucureşti, 1938; De dincolo de râu, nuvele ardeleneşti, Colectia „Universul Literar”, Bucureşti, 1938;

A trecut…, Oradea, 1939; Cu steagul înfăşurat. Amintiri de la evacuarea Clujului, Sibiu, 1941; Manechinul lui Igor şi alte povestiri de iubire, nuvele, Bucureşti, 1943; Teatru (Cerurile spun, Nocturnă, Moartea vanităţilor), Sibiu, 1945; Nuvele olteneşti, nuvele, Craiova, 1946;

Nuvele și povestiri

Amintiri din teatru, Editura Tineretului, Bucureşti, 1968; Ceartă oltenească, nuvele, ediţie îngrijită şi prefaţă de Titus Bălaşa, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973; Teatru, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Cubleşan, Cluj Napoca, 1975;

Chinuiţii nemuririi (vol.I) – Marius Leluţ, ediţie îngrijită şi prefaţă de Titus Bălaşa, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1976; Chinuiţii nemuririi (vol.II) – Gaby Leonin, ediţie îngrijită şi prefaţă de Titus Bălaşa, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1981;

Bogdan infidelul, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Cubleşan, Editura Dacia, Cluj, 1982; Chinuiţii nemuririi (vol.III) – Manoil, ediţie îngrijită şi prefaţă de Titus Bălaşa, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986;

Coana Truda şi Nuvele bărbiereşti, ediţie îngrijită de Cornelia Papilian şi Constantin Cubleşan, prefaţă de Constantin Cubleşan, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1988; Lacrima şi Amintiri din teatru, ediţie îngrijită de Cornelia Papilian şi Mircea Popa, prefaţă de Mircea Popa, Editura Minerva, Bucureşti, 1988;

Povestiri fantastice, ediţie îngrijită şi prefaţă de Constantin Cubleşan, Cluj Napoca, 1994; Decameronul românesc, nuvele de dragoste, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Popa, Timişoara, 1996.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate