Connect with us

EVENIMENT

VIDEO. Războiul sticlelor returnabile. Saci întregi, FURAȚI din restaurante. Ultimul caz, la Gherla

Publicat


YouTube video

Campania de returnare a ambalajelor returnabile, fie că sunt de tip SGR, fie fără această etichetă, este una dintre cele mai de succes campanii implementate vreodată în România. iar acum este în plin avânt.

Centrele de returnare amenajate în incinta supermarketurilor nu mai fac față. Cozile care se formează zilnic în fața aparatelor care „înghit” tone de plastic, aluminiu sau sticlă, ne prezintă dimensiunea fenomenului.

VIDEO. Războiul SGR-urilor, în plină desfășurare. Saci întregi cu ambalaje returnabile, FURAȚI din restaurante

Clujul mai are pe rol și programul de succes „Bilet CTP contra ambalaj”, adică recuperarea ambalajelor neetichetate cu SGR pentru care se dau la schimb bilete de călătorie pe mijloacele de transport publice.

De multe ori, sunt persoane, în special muncitori nepalezi, pakistanezi ori srilankezi, care vin cu zeci de saci, spre disperarea celor care au și ei o amărâtă de sacoșă. Este o metodă bună de a-și completa veniturile, pentru că se pot face sute de lei zilnic din acest gen de activitate.

„Multe din acest gen de acțiuni se execută la pont”

Goana după ambalaje returnabile a atins cote nebănuite. Grupe de comando bine organizate iau cu asalt ghenele de gunoi de la blocuri și case, iar mai nou, dau lovituri bine planificate și la locurile de depozitare ale restaurantelor, barurilor sau cafenelelor.

Aripa tânără a recuperatorilor, alcătuită din copii minori aplică cu succes metoda „hit & run”, după o planificare prealabilă a acțiunii, coordonată de adulți. Multe din acest gen de acțiuni se execută la pont. Se identifică locul de depozitare, de cele mai multe ori ca urmare a informațiilor obținute de la un insider și se acționează în viteză, la adăpostul întunericului.

Citește și: Peste 3,35 miliarde ambalaje SGR RETURNATE în 2024 în România. Clujul, abia pe locul 5

Un asemenea caz a fost surprins de camerele de supraveghere ale unei cafenele din Gherla. În imagini pot fi văzuți trei copii minori acționând în viteză și făcând nu un drum, ci două, cu saci în spinare.

”Șase saci plini cu sticle reciclabile, în valoare de vreo 300 de lei, au reușit să sustragă hoții de ocazie, niște puști de 10-13 ani, în două raiduri, executate la interval de câteva minute”, arată Gherlainfo.

„Măcar acum lucrează și ei ceva pentru banii pe care-i primesc”

Acest modus operandi însă descurajează firmele să mai adune ambalajele, considerând o prea mare bătaie de cap să le mai și securizeze antifurt locația.

Sigur, pentru persoanele defavorizate, campania reprezintă  o mană cerească. „Măcar acum lucrează și ei ceva pentru banii pe care-i primesc”, a sunat un comentariu la o postare pe această temă de pe o pagină de socializare. Da, atâta timp cât nu se ajunge la furt, pentru că granița dintre recuperare și „recuperare” este foarte subțire.

Pentru persoanele comode, care nu se mai obosesc să ducă la reciclat acest gen de ambalaje, incursiunile grupurilor de „recuperatori” ar fi chiar benefice dacă acestea n-ar lăsă în urmă dezastru la  tomberoane. Asta pentru că, în goana după ambalaje, răvășesc gunoiul menajer, pe care-l împrăștie din pungile rupte peste deșeurile reciclabile, spre disperarea lucrătorilor de la salubritate.

Video: GherlaInfo.ro




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate