ADMINISTRAȚIE
VIDEO/ Prefectul Clujului, Mircea Abrudean: „Avem la Cluj cea mai mare capacitate de locuri la terapie intensivă din țară, după București”
Prefectul de Cluj, Mircea Abrudean a declarat astăzi că la Cluj există cea mai mare capacitate de locuri la terapie intensivă, după București, în scurt timp urmând să fie disponibile aproape 100 de paturi pentru cei care au nevoie de un loc la ATI.
„În prezent avem 69 de paturi funcționale la terapie intensivă, iar peste o săptămână vom ajunge la o capacitate de 98 de locuri disponibile la Cluj”, a declarat astăzi Mircea Abrudean.
Vor fi suplimentate și paturile pentru bolnavii COVID, care nu au nevoie de internare la ATI
Prefectul a precizat că la Cluj există cea mai mare capacitate de locuri la terapie intensivă din România, după București.
Totodată, prefectul a mai menționat astăzi că vor fi suplimentate în perioada următoare și paturile pentru bolnavii COVID, care nu necesită terapie intensivă, pe fondul creșterii numărului de infectați cu SARS-CoV-2 de la Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






