CLUJ24 TV
VIDEO. Muzicianul Teo Peter Jr., la Clujăreală: Bunica mi-a luat CHITARĂ. Tata m-a CERTAT. Eu am dat cu ROCK

N-avem fer, dar avem metale grele la Clujăreală. Și, întru ciuda lui Trump, și rare și prețioase. Și nu le negociem… Teo Peter Jr. probabil a fost magnet când era mic, c-a fost atras de metal mai ceva ca Piedone de controale. Spre disperarea lui ticu-so, celebrul rocker prematur dispărut, care l-ar fi vrut cantor la biserică, Teo a ocolit elegant cădelnița și s-a parcat la o chitară bass, c-așa-i tradiția în familie. De atunci și-a închinat viață pe „Altar”-ul muzicii, cu un mic derapaj spre politică, derapaj ce-ar putea recidiva în viitorul apropiat.
„Este un brand, Teo Peter, construit, sigur, întâi de tatăl meu, pe care l-am preluat cu onoare și cred că-l duc cu cinste mai departe. La fel ca și tradiția din familie, de la tată la fiu, ținând de muzică, de a cânta la chitară bass, de a avea o trupă. Am pornit de mic cu chitara în spatele blocului, așa cum se făcea atunci, pe vremea mea. La 13-14 ani, ieșeam cu chitările, cu fetele în spatele blocului, și cântam acolo.
Deja formația Compact era o trupă foarte cunoscută la nivel național, probabil cea mai de succes în acel moment. Și, sigur că mi-a încolțit și mie în minte și în inimă gândul, mergând la concertele lor, că aș vrea, când o să fiu mare, că eram mic atunci, când o să fiu mare vreau să mă fac Teo Peter. M-am gândit exact așa, bă, eu când o să fiu mare vreau să fiu rockstar.

VIDEO. Muzicianul Teo Peter Jr., la Clujăreală: Bunica mi-a luat CHITARĂ. Tata m-a CERTAT. Eu am dat cu ROCK
Am fost la LMF 1, liceu foarte barosan pe vremea aceea. Dar eu am recunoscut și recunosc că am fost golan de mic, în sensul că, din momentul în care mi-a intrat în cap că eu urmează să mă fac rockstar, am trecut exact ca și trenul prin gară la școală. Asta neînsemnând că aș fi un incult sau așa ceva… Potențial aveam și capacitatea de a face absolut orice am vrut. Pur și simplu nu am luptat. Am terminat liceu și nu m-am dus nici la studii superioare. Pentru că drumul meu a fost altul. Și, din fericire, se pare că mi-am găsit drumul foarte bine.
Tata nu m-a încurajat absolut deloc. Aici e o poveste foarte frumoasă, în sensul că aveam 16 ani când l-am abordat și i-am spus că aș vrea o chitară bass, vreau să fac o trupă, să fiu un rockstar ca și el. Ajunge un nebun în familie, mi-a zis. Tu crezi că e așa cum pare a fi, nu-i așa, că nu-i ușor… Tu vezi de școală și mai vedem noi. Și nu mi-a luat chitară. M-am supărat foarte tare atunci pe el. Cred că nici n-am vorbit vreo doi ani…

„Bunica a crezut în mine”
Bunica m-a văzut supărat și m-a întrebat ce am. I-am povestit că, uite, tata nu vrea să-mi ia chitară și nu vrea să mă susțină. Atunci n-am înțeles, ca și copil fiind. Îmi voia numai binele. Acum nu pot decât să fiu recunoscător și să-i mulțumesc pentru că ceea ce s-a întâmplat atunci m-a capacitat și m-a ambiționat să fac pe propriile mele puteri, ceea ce am făcut. M-am ambiționat să-i demonstrez. Pentru că atunci a zis, nu, lasă că o să-mi fac eu o trupă și o să fiu mai mare decât tine. Gândurile mele de adolescent. Și a venit bunica.
Și acum țin minte… 800 de lei avea pensie. Și când a luat pensia a venit cu toată pensia ei și mi-a dat-o mie. Mi-a zis, uite mamă, ia-ți chitara de care ai nevoie. Bunica a crezut în mine. Fenderul ce mi l-am luat era exact o Reghin la mâna a doua… O chitară căreia colegul meu Nimrod, cu care am început să cântăm ulterior, i-a dat o formă foarte frumoasă și într-adevăr chitara arăta ca o chitară de afară, ca un Kramer. Și cam așa am pornit…

Nu m-am folosit de brand-ul Teo Peter în lumea artistică. Pe toate albumele mele eram doar Teo. Nu am vrut să fac lucrul ăsta deși se vorbea pe la colț de stradă că pe ăsta îl ajută tacsu și așa mai departe. Ceea ce nu era adevărat. A fost orecum o povară de dus pentru că nu e ușor, n-a fost ușor să fii fiul lui Teo Peter. Cam despre asta e vorba. Dar port cu mândrie numele ăsta, repet. Și cred că am contribuit și eu la construcția acestui brand în lumea artistică.

„Pot să zic că sunt foarte împlinit și împăcat cu ceea ce sunt”
Universul face în așa fel, în momentul în care îți dorești și ai un drum și un țel, încât ți se organizează totul după cum vrei. Totul ține de temporizare, trebuie să ai răbdarea necesară, să aștepți până când lucrurile se întâmplă. Pentru că se întâmplă. Și întotdeauna se întâmplă. Când gândul tău este bun, când dorința este reală. Pentru că Dumnezeu există și destinul ăsta e trasat. Numai că trebuie să învățăm noi să umblăm în el ca să se întâlnească drumurile. Și cel mai frumos în viața asta este atunci când realizezi că drumul pe care tu ți l-ai dorit și pe care ai pornit și pe care l-ai urmat, ajunge să se lipească de drumul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru tine. Atunci este momentul în care te poți considera mult mai împlinit.
Climatul. Momentul… Așa cum zicea tata, câteodată stăteam și mă gândeam, bă, poate ar fi cazul să mă orientez altfel, că na, nu-i ușor. Și ziceam, bă, poate sunt nebun, poate e nebunia mea asta cu cântatul. Și am avut vreo 3-4 momente din astea. Ei, dar când înțelegi că te-ai întâlnit acolo cu ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru tine și înțelegi că nu ești nebun, împlinirea Pot să zic că sunt foarte împlinit și împăcat cu ceea ce sunteste maximă. Și eu asta trăiesc în acest moment în viața mea. , pentru că de fapt despre asta e viața. Să fii mulțumit cu ceea ce ești”, a spus, printre altele, Teo Peter Jr.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






