Connect with us

EDUCATIE

VIDEO. Lucrări la zeci de școli, creșe și grădinițe din Cluj-Napoca, vara aceasta. Investiție de 3,5 milioane de euro

Publicat


Primăria Cluj-Napoca investește vara aceasta 3,5 milioane de euro în lucrări de modernizare, reabilitare și igienziare a zeci de unități de învățământ din municipiu.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat că vara aceasta, la 73 de unități de învățământ din oraș se desfășoară lucrări de modernizare, refațadizare și igienizare.

„Primăria investește peste 3 milioane de euro în reparații la școli. 73 de licee, școli, grădinițe și creșe cuprinse în programul de lucrări din această vară. Viitorul Clujului îl pregătim acum, prin investiția consistentă în educație!”, a anunțat primarul, pe rețelele de socializare.

Investiție de 3,5 milioane de euro

Investiția în lucrările de modernizare a școlilor se ridică la 3,5 milioane de euro.

„Deja, o parte din lucrările de refațadizare și reabilitare de la Liceul „Anghel Saligny” sunt finalizate. A mai rămas în lucru latura intrării în liceu, care va fi gata până în jurul datei de 15 august.

La Grădinița Mămăruță se desfășoară lucrări de igienizare, schimbarea pardoselii și a parchetului, schimbarea grupurilor sanitare și dotarea cu mobilier modern. Toate lucrările vor fi gata până la începutul lunii septembrie, astfel încât copiii să vină în condiții optime la Grădinița Mămăruță, o grădiniță fanion a municipiului nostru”, a declarat primarul Emil Boc, într-o vizită pe teren.

Lucrările, gata până la începutul noului an școlar

Lucrările vor fi finalizate până la începutul noului an școlar, a arătat edilul.

„În vara aceasta desfășurăm lucrări în valoare de 3,5 milioane de euro la 73 de unități de învățământ: 6 creșe, 22 de grădinițe și 45 de școli. Toate aceste lucrări vor fi gata până la data de 8 septembrie, astfel încât începutul anului școlar să ne găsească cu infrastructura pregătită pentru copii, pentru profesori și pentru toți cei care lucrează în sistemul educațional”, a completat Emil Boc.

Valoarea totală a contractului este de 17,8 milioane lei, iar lucrările includ reparații la clădiri, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de igienă și siguranță.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate