EVENIMENT
VIDEO: Inundațiile fac ravagii în Cluj-Napoca! Varianta Zorilor-Mănăștur închisă. Un Mercedes a rămas blocat în apă
Ploaia torențială de luni seara a provocat probleme în trafic, multe străzi din Cluj-Napoca fiind transformate în adevărate pârăuri. ISU Cluj transmite că au fost primite apeluri pentru subsoluri inundate pe străzile G. Antipa, M. Zsigmond și Câmpului, iar pe strada M. Kalman a fost semnalat faptul că apa a adus pe carosabil mai multe aluviuni.
Pe străzile Câmpului și Calea Turzii mașinile înotau în apă iar str. Frunzișului, varianta Mănăștur-Zorilor a fost blocată de poliție.
Publicată de Bota Florin-Dan pe Luni, 6 iulie 2020
Un șofer a rămas prins cu mașina în puhoiul de apă
Pe strada Frunzișului un clujean a filmat cum un altul a rămas blocat cu un Mercedes în puhoiul de apă de pe carosabil. ISU Cluj anunță că șoferul blocat în râul de pe stradă a sunat la 112, anunțând că nimeni nu se află în pericol.
Sursa foto: Info Trafic jud. Cluj
A.P.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






