EVENIMENT
VIDEO FOTO. UPDATE. Canapea în flăcări într-un apartament de pe Calea Mănăștur. 20 de persoane s-au autoevacuat
Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit, luni seara, pentru stingerea unui incendiu într-un apartament situat într-un imobil cu funcțiuni mixte, de pe Calea Mănăștur din municipiul Cluj-Napoca.
”La fața locului s-au alocat patru autospeciale pentru stingerea incendiilor, două autoscări, o ambulanță și o motocicletă SMURD, unde au găsit o canapea cuprinsă de flăcări și mai multe persoane care s-au auto evacuat din apartament.
Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar flăcările au fost lichidate. Nu au fost necesare măsuri de evacuare a altor persoane din blocul de locuințe sau celelalte spații din imobil”, au spus pompierii.
UPDATE. O persoană la spital
Potrivit pompierilor, a ars o canapea care se afla pe terasă și a fost afectată izolația exterioară, pe aproximativ 6 mp. ”Apartamentul se află la etajul 1, echivalent nivel 3. Se ventileaza spațiul de pe casa scării și s-au autoevacuat 20 de persoane.
Un bărbat, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost consultat de către echipajul SMURD și a fost transportat la spital pentru investigații medicale. Conform primelor evaluări aceasta suferă de afecțiuni cronice”, au precizat pompierii de la ISU Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






