Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Transylvania Open Cluj 2025: S-a tras la SORȚI tabloul de simplu. Halep: E bine că nu JUCĂM între noi

Publicat


Sâmbătă la BTarena a debutat a cincea ediție a Transylvania Open cu prima zi de calificări, dar și cu tragerea la sorți a tabloului de simplu, eveniment la care a participat și Simona Halep, finalista ediției din 2021 a turneului de la Cluj.

„Am emoții, chiar dacă am atâția ani în circuit. De fiecare dată când vin aici mă simt diferit, mă simt bine, sper să joc cât se poate de bine. Și sper să ne bucurăm de săptămâna asta“, a spus Simona Halep, revenită într-un turneu din România după aproape 4 ani.

„Când am jucat eu finala aici nu am avut parte de spectatori, de energia frumoasă din Cluj, dar anul acesta abia aștept să joc! Am mai jucat în trecut la FedCup, tot în BT Arena, și a fost minunat“, a mai spus Simona, înainte să vorbească despre importanța turneului: „Transylvania Open e un lucru extraordinar pentru Cluj, dar mai ales pentru tenisul românesc, e un turneu deseobit.“

transylvania open

VIDEO FOTO. Transylvania Open Cluj 2025: S-a tras la SORȚI tabloul de simplu. Halep: E bine că nu JUCĂM între noi

Patrick Ciorcilă, directorul turneului de la Cluj, a vorbit și el despre ediția din acest an:

„Suntem la a cincea ediție de Transylvania Open, este o ediție specială pentru noi, ne-am străduit să o facem și mai specială. Am câștigat deja de două ori titlul de cel mai bun turneu al anului, de alte două ori am fost în finală, acum sperăm să câștigăm din nou. Cred că e unic în istoria unui turneu din România să avem toate jucătoarele românce la start, mă refer și la cele care sunt deja pe tur de mulți ani – și care ne-au bucurat cu atât de multe succese, cum sunt Simona, Sorana, Irina -, dar și la cele mai tinere, Jaqueline Cristian, Gabi Ruse și Ana Bogdan.

În total, cu jucătoarele din califcări, avem 12 românce aici – cu siguranță un record. Pare un eveniment de FedCup, cum a zis și Simona la aeroport. Ne bucurăm că e așa. Și biletele au fost vândute în număr record, ultimele trei zile sunt cu casa închisă, ziua de marți, când joacă Simona, din nou, locurile sunt 95% ocupate, deci cu siguranță va fi o ediție unică.

Am venit cu acest lucru nou, video review, jucătoarele pot să ceară challenge, tocmai pentru a duce turneul la un nivel și mai bun. Vrem să câștigăm și a treia oară titlul de cel mai bun turneu din lume, am câștigat de două ori și de două ori am ajuns în finală, am fost pe doi, așa că asta ne motivează să câștigăm din nou și să ducem notorietatea Clujului în toată lumea, ca de obicei.

„Mi-am ales soarta, voi vedea marți ce voi face”

Mă bucur s-o avem pe Simona din nou aici, a jucat finala acum câțiva ani, din păcate era pandemie și n-am putut să ne bucurăm nici noi, nici ea, de o tribună plină, așa că îi mulțumesc că e aici, suntem foarte onorați și bucuroși!“.

tabloul principal 1

tabloul principal

Despre tabloul de concurs, Simona Halep a spus:

„E bine că nu jucăm între noi, așa avem posibilitatea să ajungem cât mai departe, cât mai multe românce. E un tablou solid, sunt multe jucătoare care joacă foarte bine. Mi-am ales soarta, voi vedea marți ce voi face. Sper să fie meciuri frumoase, asta contează, și sper ca româncele să meargă cât mai departe, pentru că e cel mai plăcut să joci acasă. Și e bine să joci cât mai mult.“

transylvania open

Întrebată despre ideea retragerii, Simona a clarificat:

„Cine a vorbit despre retragere? (La aeroport) m-au întrebat dacă mă gândesc la retragere. Sigur că va fi și momentul ăsta, nu știu când, dar va fi, pentru că e normal, am o vârstă în tenis, am accidentări care nu pot fi recuperate. Dar acum sunt la Cluj, vreau să mă bucur de săptămâna aceasta și sper să joc cât se poate de bine și cât mai mult.“

Simona Halep s-a înscris și pe tabloul de dublu, unde va face pereche cu Ana Bogdan. „N-am jucat niciodată dublu cu Ana. Și n-am jucat niciodată dublu în România, nici măcar la FedCup, pentru că aveam o echipă foarte puternică, cu Irina Begu și Monica Niculescu, care au făcut senzație întotdeauna când au jucat. Cred că va fi frumos și sper să joc luni, dacă tabloul ne permite, ca să intru în atmosfera turneului.“




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate